Personaj misterios, care impune respect si ridica multe semne de intrebare, El Greco a fost un rebel singuratic crescut la scoala de pictura bizantina si care s-a adaptat ulterior traditiilor occidentale. El este maestrul la care ne gandim prima oara atunci cand admiram "Domnisoarele din Avignon", celebra panza cubista a lui Picasso. Siluetele sinuoase si alungite reprezinta amprenta clasica a stilului inconfundabil al lui El Greco. Domenikos Theotokopoulos zis El Greco (porecla capatata in Spania, unde a creat majoritatea capodoperelor sale), s-a nascut in familia unui comerciant prosper, in localitatea care astazi se cheama Heraklion, in insula Creta. Si cum aceasta era posesiune a Republicii Venetia, drumul sau spre faimoasa laguna a fost inevitabil. Desi studiase icoanele in stil ortodox, El Greco se adapteaza repede la stilul renascentist al scolii venetiene si chiar devine elevul lui Tiziano.
Se poate spune ca operele religioase ale sale sunt o fericita combinatie intre viziunea occidentala si orientala asupra iconografiei. Unii considera ca maestrul din Creta chiar a renuntat la ortodoxie, pentru a face o concesie noului anturaj catolic. El a fost sustinut de cardinalul Alessandro Farnese, in palatul caruia a locuit si lucrat pe cand se afla la Roma.
Firea nonconformista a lui El Greco l-a tradat in Cetatea Eterna, unde si-a facut multi inamici criticandu-l, printre altii, pe "dumnezeiescul Michelangelo". A mers atat de departe, incat i-a propus papei Pius al V-lea sa refaca "Judecata de Apoi" realizata de Michelangelo la Capela Sixtina, pentru a fi o lucrare "strict catolica"! Evident, papa n-a fost de acord atragandu-si imediat porecla de "nebunul strain". Cu toate acestea, El Greco ii venera si pe Michelangelo si pe Raphael (ca si pe Tiziano), dovada stand faptul ca a fost influentat de acestia.
A plecat din atmosfera ostila de la Roma si a gasit o situatie propice in Spania, la Toledo, unde era capitala religioasa a tarii. Acolo regele Philip al II-lea avea nevoie de artisti consacrati pentru decorarea palatului si a unor stabilimente sociale si religioase. Acolo si-a elaborat El Greco marile sale lucrari intr-un stil dramatic exceptional. Ce-i drept, maestrul a avut uneori probleme cu conservatorismul clericilor, dar expresivitatea scenelor sale religioase este coplesitoare. Una dintre cele mai impresionante realizari este "Dezbracarea lui Christ", capodopera dedicata sacristiei catedralei din Toledo. Este vorba despre momentul in care Iisus este pregatit pentru a fi crucificat, iar blandetea chipului Mantuitorului contrasteaza puternic cu celelalte fete crispate si furioase. De asemenea, El Greco a lasat posteritatii o panza intitulata "Pieta", in care jelirea lui Christ este facuta de trei personaje, nu numai de Fecioara Maria, ceea ce amplifica dramatismul clipei. Un alt subiect religios, "Viziunea Sf. Ioan", este vazut ca o alegorie in care nudurile de barbati si femei par a fi niste fantasme, in perfecta concordanta cu descrierile din "Apocalipsa".
O realizare de exceptie a nonconformistului El Greco este lucrarea cu tema mitologica "Laocoon", in care batranul atacat de sarpe reprezinta unul din cele mai expresive personaje realizate vreodata. Durerea si resemnarea lui Laocoon sunt o lectie uluitoare pentru care isi sacrifica viata pentru o idee. El a infruntat zeii denuntand primejdia Calului Troian care nu trebuia acceptat de troieni.
PAUL IOAN
Comentarii