Considerat un adevarat "fiu al muntilor", fluviul Rin este cel mai impunator si mai admirat din Europa de Vest. Intrat in legende, serpuieste printr-o vale inverzita dominata de inaltimi pe care sunt ridicate castele si monumente, atarnate parca pe cerul albastru de un fir nevazut. Castelele sunt la fel de numeroase si de vestite cum sunt cele de pe Valea Loarei din Franta, sau cele presarate in Spania si Italia. Unul dintre acestea este Marksburg, cu o varsta onorabila de peste 800 de ani. Viata acestuia este legata de micutul orasel Branbach de la poalele muntelui. In 1276 regele Rodolph de Habsburg i-a conferit dreptul de oras-cetate si imediat a inceput constructia unei incinte, care il lega si de castelul existent aici de mai bine de 100 de ani. Localitatea respectiva fusese mentionata documentar inca din 691. Biserica St. Martin, din cimitir este de asemenea foarte veche.
Din vremuri vechi dateaza si Biserica Sfanta Barbara, inchinata patroanei minerilor, datorita minelor de argint din zona. La jumatatea drumului spre varful dealului se afla capela Sfantul Martin, dar protectorul castelului este considerat Sfantul Evanghelist Marcu. In turn este plasata o capela care ii este dedicata. Aceasta capela este strans legata de o veche legenda care invaluie zidurile batranului castel. Se spune ca aici traia o tanara de o mare frumusete, Elisabeth, fiica seniorului locurilor. Multi pretendenti au batut la usa casei lor, dar ea si-a daruit inima nobilului Siegbert von Lahnstein. Din nefericire tanarul si-a pierdut viata inainte de nunta, in batalia de la Marchfeld, lasandu-si logodnica zdrobita de durere. Pentru a-i usura suferinta, un tanar calugar, Fratele Mark, soseste la castel si prin rugaciuni si cuvinte blande incearca s-o imbarbateze. Dupa un an un alt cavaler, Rochus, purtand o armura neagra si pretinzand ca este var al lui Siegbert se declara mostenitor al unui castel vecin. Obtinand ceea ce isi dorise, cere mana Elisabetei care insa nutrea pentru el o profunda antipatie. Tatal ei nu-i impartaseste sentimentele si incepe pregatirile de nunta.
Tanara se spovedeste Fratelui Mark, iar acesta simte ca e ceva in neregula cu Rochus. In noaptea dinaintea nuntii, calugarul se roaga Sfantului Marcu, implorandu-l s-o protejeze pe Elisabeth. Sfantul i se arata intr-o lumina orbitoare, ii spune ca Rochus este un "print al intunericului" si ii da o cruce cu care sa-l atinga pe mire. A doua zi, calugarul asteapta perechea la intrarea in capela si infige crucea in pieptul tanarului care este inghitit pe loc de pamantul care se desface sub picioarele sale. Este o legenda frumoasa, aruncand un val de romantism asupra constructiei protejata de Sfantul Evanghelist.
Castelul a fost ridicat de cei mai de seama arhitecti si mesteri ai epocii. Fondatorul sau a inteles inca din 1150 importanta strategica a acelui varf de munte, care nu putea fi atacat nici dinspre Rin nici de pe uscat. In 1200, castelul intrat in posesia vasalilor contilor palatini si, in 1219, Eberhard de Eppstein a intreprins importante lucrari, largind si intarind considerabil constructia. In centrul curtii triunghiulare a ridicat un donjon patrat, cu o scara de intrare foarte inalta, de circa opt metri, si o logie romana in partea de nord.
A intarit zidurile si castelul a devenit mult mai sigur si mai confortabil. In 1283 castelul a intrat in posesia contilor Katzenelnbogen care au facut accesul si mai dificil, printr-un sistem elaborat de paza la cele doua usi de la intrarea in castel. In fata uneia dintre acestea era un sant plin cu tarusi ascutiti, in care dusmanii si-ar fi gasit moartea cazand de pe podul mobil de deasupra. Intregul ansamblu era inconjurat de un zid fortificat in spatele caruia erau pantele abrupte. Noii stapani au impodobit donjonul cu un turn rotund, subtire, specific tuturor constructiilor familiei. Eu au ridicat si o locuinta gotica, sprijinita de turnul capelei. Peretii exteriori ai acestuia aveau o grosime de trei metri dar lumina patrunde pe deasupra lor prin ferestrele aflate la o inaltime considerabila.
Constructia este din nou fortificata pe la 1400, dar in 1479, familia Katzenelnbogen se stinge din lipsa de mostenitori si castelul devine proprietatea contilor de Hessen. Acestia construiesc mai multe puncte de aparare, pulberaria, camera tunurilor unde instaleaza baterii de artilerie. Castelul este singurul care rezista in timpul luptelor din 1688-1692, cand francezii le distrug pe celelalte de pe Valea Rinului. In timpul lui Napoleon a fost folosit ca inchisoare, in 1815 a apartinut ducilor de Nassau, iar dupa razboiul Austro-Prusac, din 1866, a revenit Prusiei. In 1900 a fost vandut pe un pret simbolic Asociatiei Germane a Castelelor, dar in 1945 a fost partial distrus de artileria americana. In zilele noastre a fost pus sub protectia UNESCO si a devenit unul dintre cele mai vizitate locuri de pe Valea Rinului.
IRINA STOICA
Comentarii