Sprijin eficient pentru toti beligerantii care se confrunta pe mari si oceane, minele navale au reprezentat inca din Evul Mediu un mijloc de distrugere si intimidare a fortelor inamice. Dispozitive metalice avand explozibil si sisteme de declansare a acestuia (uneori si senzori speciali), minele acvatice s-au perfectionat de-a lungul veacurilor, devenind un important aliat in arsenalul de razboi in cele doua mari conflagratii ale secolului XX. In acest sens, e suficient sa amintim ca in prima confruntare mondiala s-au folosit 235.000 de mine marine, iar dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, dragoarele se straduiesc sa anihileze cel putin 10.000 de mine neexplodate.
De la dinastia Ming la Nobel
Primele consemnari despre minele marine se gasesc in tratatul de razboi al ofiterului chinez de artilerie, Jiao Yu – secolul XIV. Exasperati de atacurile piratilor japonezi, chinezii lansau pe mare ladite de lemn (stantate cu argila) avand explozibil si un fitil foarte sensibil.. Se mai foloseau si mine actionate de la tarm… In Europa, cronicile vorbesc despre inventatorul englez Ralph Rabbards, care a prezentat reginei Elizabeth I o mina de apa in 1574. la randul sau, olandezul Cornelius Drebbel a realizat pentru regele Charles I al Angliei (sec. al XVII-lea) faimoasele "petarde plutitoare". Istoricii afirma ca primul prototip demn de a fi considerat stramos al minelor de azi a fost realizat de americanul David Bushnell, in timpul Razboiului de Independenta a SUA (1775-1783).
Prima utilizare pe scara larga a minelor maritime cu incarcatura explozibila s-a facut cu prilejul Razboiului din Crimeea (1853-1856). In 1812, inginerul rus Pavel Shilling inventase o mina subacvatica cu circuit electric. In acel razboi (in care Imperiul Rus se confrunta cu o alianta intre Franta, Anglia, Imperiul Otoman si Regatul Sardiniei), rusii au folosit cel putin 1.500 mine acvatice, numite "masini infernale". Trebuie remarcat ca in acea perioada, Immanuel Nobel (tatal lui Alfred Nobel), expert in dispozitive explozibile, avea o fabrica in Crimeea si lucra pentru tarul Rusiei. Acesta a pierdut razboiul si Marea Neagra a devenit neutra… In secolul al XIX-lea a mai aparut un tip de mina marina, si anume "mina cu prajina". La capatul unei prajini foarte lungi se afla dispozitivul explozibil, care se fixa la spatele navei pentru a atinge vasele urmaritoare. Astfel de mine au fost folosite in Razboiul civil din SUA.
In timpul Razboiului ruso-japonez (1904-1905) au fost folosite pentru prima oara pe scara larga "plantatoarele de mine", care erau nave special modificate. Plantatorul rus "Amur" a reusit sa depuna 50 de mine in portul Arthur si sa distruga doua vase de razboi japoneze. Dar tarul Nicolae al II-lea a pierdut acel razboi, in favoarea imparatului Meiji.
Epoca moderna
Primul Razboi Mondial a reprezentat o desfasurare de mine uluitoare, intrucat conflictele navale (inclusiv blocadele) au fost strategii esentiale. Numai in Marea Nordului aliatii au desfasurat un baraj de mine plutitoare 70.000 de exemplare, iar in jurul coastei estice a UK s-au desfasurat peste 190.000 de mine! Dupa razboi, pentru a curata acel baraj a fost nevoie de 82 de dragoare si cinci luni de patrulare… In al Doilea Razboi Mondial, minele magnetice germane au fost repede detectate in Tamisa si anihilate cu un camp magnetic specific. Perfectionarea minelor a continuat permanent, inclusiv cu minele-torpila, care se pun singure in miscare contra inamicului.
PAUL IOAN
Comentarii