S-a scris foarte multe despre pasiunea pentru balerinele parisiene manifestata de Edgar Degas, unul dintre cei mai cunoscuti impresionisti care nu s-a considerat niciodata un autentic membru al acestui curent artistic. In general, se poate spune ca Degas a facut o pasiune speciala pentru viata dincolo de scena, intrucat pentru acest maestru al culorilor nu spectacolul cu public a fost important, ci culisele scenelor unde palpita realitatea nefardata.
Edgar Degas (1834-1917) s-a nascut intr-o familie bogata a bancherului Celestine Musson De Gas (maestrul avea sa uneasca particula „De” de numele de familie) si posibilitatile sale financiare i-au permis sa faca studii de pictura cu pictori importanti din Paris. Mai mult decat atat, Degas si-a permis sa faca foarte utile calatorii de studiu individual in special in Italia. Asa a ajuns tanarul Degas sa doreasca sa se dedice temelor istorice (cu deosebire din antichitate) si sa abordeze stilul clasic de desen si coloristica. Iubitor al clasicilor si in primul rand al titanilor Renasterii, Degas s-a apropiat sufleteste de maniera de lucru a lui Raphael, Tizian si chiar Michelangelo. Aceasta influenta covarsitoare a fost completata de influenta pe care doi inaintasi ai sai, Ingres si Delacroix, au avut-o inca din copilarie. Se spune ca tanarul Degas, in loc sa invete pentru a termina studiile de drept (la care il obligase tatal sau), s-a inscris la Louvre in calitate de „copist” (student la Arte Frumoase care are dreptul sa lucreze dupa picturile clasicilor expuse in muzeu).
Marea cotitura in conceptia artistica a lui Degas s-a produs atunci cand, dupa ce s-a imprietenit cu Manet, si-a dat seama ce importanta colosala are „viata imediata” pentru un creator de arta. Marele impresionist Edouard Manet a fost cel care l-a determinat pe Degas sa abandoneze ideile scenelor emotionante ale istoriei vechi si sa se dedice cotidianului. Asa au inceput nenumaratele vizite (de cele mai multe ori discrete) ale lui Degas prin teatre si cafenele, asa au aparut in tematica sa franturile de viata autentice, pline de freamatul grijilor si clipelor de fericire, pline de durere, regrete si veselie nedisimulata. Gratia si lupta cu gravitatia specifice balerinelor l-au atras atat de mult, incat Degas a lucrat serii consistente de compozitii cu aceasta tema.
In viata personala, Edgar Degas a incercat disperat si a si reusit sa se desparta de destinul colegilor sai de breasla. Astfel, el a fost un adversar inversunat al casatoriei, considerand ca artistul nu trebuie sa aiba o viata privata plina de alte griji decat creatia. De asemenea, din motive necunoscute, Degas si-a pierdut amicitia impresionistilor (alaturi de care expusese dupa anul 1874) si chiar si-a gasit dispretul unora. Si asta din cauza unui antisemitism manifestat cu prilejul dezbaterilor din jurul „Afacerii Dreyfus”. Renoir a fost unul dintre fostii amici care a regretat cel mai mult despartirea de Degas.
Obsedat de mai multi ani de posibilitatea de a-si pierde vederea, „maestrul balerinelor din culise” nu mai poate sa lucreze din 1912 (probabil). Apar nevoile financiare, vinde casa din Paris si va muri ca un om singur si neconsolat in septembrie 1917, plimbandu-se fara nici un orizont pe strazile marelui oras.
PAUL IOAN
Comentarii