TRAIAN BRADEAN, pictor

          «Omul primitiv – cel mai mare artist»
          
           – Domnule Bradean, îmi spuneati acum câteva luni ca marii pictori români sunt sufletul dumneavoastra. Unde simtiti ca va e locul, astazi, la aproape 74 de ani?
          
           – Dar eu nici nu ma consider pictor!.

          «Omul primitiv – cel mai mare artist»
          
           – Domnule Bradean, îmi spuneati acum câteva luni ca marii pictori români sunt sufletul dumneavoastra. Unde simtiti ca va e locul, astazi, la aproape 74 de ani?
          
           – Dar eu nici nu ma consider pictor!… Cine sunt eu, sa ma apreciez singur? Dupa ce am terminat o lucrare si o privesc din nou, mi se pare ca parca-i lipseste ceva si mereu altceva îi poate fi schimbat, ca sa simt eu, ca autor al ei, ca se-apropie de imaginea care sa placa mai multor oameni, sa-i bucure. În orice meserie trebuie sa existe regula aceasta: fiecare lucru care iese din mintea si din mâna ta sa-l faci ca si cum ar fi pentru tine însuti.
          
           – Se mosteneste talentul?
          
           – Da, cred ca e o mostenire genetica. Eu sunt fiu de taran. Tata era mot de pe Valea Ariesului si facea cojoace pe care cosea flori colorate. Ma uimea întotdeauna cât de repede si de frumos desena mai întâi, cu pana de gâsca, imaginile ce împodobeau cojocul… Mama, si ea, în camera buna, unde nu stateam toata ziua, desena covorase. De fapt, pe muruiala din mijloc, unde se aseza masa, facea un fond alb, cu var, în mijloc desena un miel si în jur – fel de fel de flori colorate cu culori de pamânt. Eu faceam altceva: ma uitam la caii care treceau pe drum, luam pamânt udat de ploi si-l modelam. Caii mei asteptau pâna facea mama pita si-i bagam în cuptor, unde ardeau o data cu aluatul.
          
           – Va mai întoarceti in satul copilariei?
          
           – Cum sa nu ma-ntorc! Eu sunt din Comlaus, mai sus de Arad si nu departe de Siria, locul de bastina al lui Slavici. Mai e acolo casa veche, de prin 1912, acum cam naruita, ca-i din pamânt. Vreau s-o repar. Daca se darâma casa, cad si eu o data cu ea, s-ar sterge urmele celor care nu mai sunt.
          
           – Simtiti câteodata nevoia sa „evadati” din atelierul dumneavoastra de pictura, în afara Bucurestiului?
          
           – În ultima vreme, nu prea mai pot sa ies. Mergeam la pescuit cu un prieten, mai mult sa ne distram, dar pe urma parca-mi parea rau ca mi-am parasit atelierul.
          
           – Spuneati ca nu va considerati pictor. Ati putea, în schimb, sa ne spuneti cine ar fi cel mai mare pictor?
          
           – Am sa va spun ce i-am raspuns fostului meu profesor Iulius Podlipny, din Timisoara, când mi-a pus aceeasi întrebare. Cu sfintenie, am tinut în mâna lucrari originale ale lui Leonardo, Rembrandt, Dürer, Van Gogh, Goya, ca sa nu mai vorbesc de marii artisti români. Dar cel mai mare zic eu ca a fost omul primitiv care a pictat bizonii din pestera Altamira. Pentru ca el n-a avut în spate scoli, institutii, a învatat doar de la natura, pe care si eu o venerez.