Dr. farm. Ovidiu Bojor

           – Domnule Bojor, ati cutreierat lumea, nu doar „în lung si-n lat”, cum se spune, ci si atingând culmi mai greu accesibile, în Himalaya. V-ati simtit acolo mai aproape de Dumnezeu?
          
           – Asa e, am urcat pe vârful Gurja-Himal, de 7123 metri.

           – Domnule Bojor, ati cutreierat lumea, nu doar „în lung si-n lat”, cum se spune, ci si atingând culmi mai greu accesibile, în Himalaya. V-ati simtit acolo mai aproape de Dumnezeu?
          
           – Asa e, am urcat pe vârful Gurja-Himal, de 7123 metri. Dar ma aflam odata pe muntele sacru al nepalezilor, Ganesh-Himal, noaptea, pe Luna plina, la circa 6000 metri altitudine. Am vazut acolo fenomene unice, cum este acea noapte neobisnuita, când vaile stau cufundate în întuneric, iar vârfurile de gheata sunt luminate pâna la orele 22-23, apoi la rasaritul Soarelui, de la orele 4. O noapte cu Luna plina în lacasul zeilor, când m-am întrebat unde au plecat acestia, dupa ce am venit noi, oamenii. Spre alte înaltimi, în Cosmos – mi-am raspuns eu. Dar noi am construit sateliti, rachete, navete si am alergat dupa ei. Zeii s-au dus si mai departe, iar noi vom continua sa-i urmarim, toata viata. E o goana nesfârsita, de fapt, dupa cunoastere, dupa perfectiune.
          
           – Îi vom ajunge vreodata, macar sa-i atingem, daca nu sa le stam alaturi?
          
           – Poate ca-i vom atinge cândva, daca vom reusi sa ne desavârsim pe plan spiritual, atunci când vom putea comunica fara telefon, fara Internet… Doar folosindu-ne de zestrea noastra nativa, care nu are egal în nici o inventie tehnica.
          
           – Totusi, ati fost în Tibet si acolo deja exista asemenea oameni…
          
           – Da, am cunoscut asemenea oameni. Simpli, am zice noi, vazându-i îmbracati numai cu o camasa lunga si nimic altceva, iar ca singura „avere” ducând cu ei o traista cu câteva graunte. Am întâlnit pelerini plecati din Tibet spre mausoleul lui Buddha, din Lumbini, la 270 km de Katmandu. Ei parcurg cam 1000 kilometri pe jos, hranindu-se cu fructe si radacini, pentru a ajunge la mormântul marelui profet. Am întâlnit un asemenea pelerin care, trebuind sa faca penitenta, masura distanta de la satul lui pâna la Lumbini cu lungimea corpului. Câti dintre noi ar face asa ceva, doar mergând de-acasa la biserica?
          
           – Ne-am apropiat de relatia care constituie – as zice – chiar sensul vietii dumneavoastra: omul si natura. De fapt, ce se întâmpla astazi: noi distrugem natura sau exista fenomene planetare incontrolabile, care ne „cern”, din ce în ce mai des?
          
           – Raul omenirii l-a plamadit chiar omul. Suntem invadati de virusi, de bacterii, de fungi, pe care noi le-am selectat, cautând sa le exterminam. Noi trebuie sa punem accentul pe capacitatile noastre de aparare naturale, prin regim alimentar corect, viata normala si sanatoasa, cultivarea spiritului…
          
           – Ce credeti, ne-am putea reîntâlni, într-o existenta ulterioara?
          
           – De ce nu? O doctorita din Tibet mi-a spus ca sunt la a sasea reîncarnare, ca am vreo 386 de ani si ca întotdeauna am iubit muntii si gheturile. Asa ca, într-o natura curata, ne vom întâlni oricând, astazi sau peste o mie de ani.