La inceput, teatrul grecesc a avut un rol cultual. In timpul democratiei, al epocii lui Pericle, indeplineste, dincolo de divertisment, o functie critica, potential modelatoare, indemnand atat populatia cat si puterea la reflectie. Autorii aveau libertatea de a-si alege subiectele si de a le trata dupa bunul plac. Scenele teatrului din Grecia si in special din Atena secolului al V-lea i.Hr. au fost animate de o intensa creativitate. Timp de 80 de ani au fost scrise si jucate, o singura data!, peste 2000 de piese.
La inceput, teatrul a fost orientat spre reflectarea cultului lui Dionisos, zeul vinului, caruia s-au adus omagii prin cantece corale. De-a lungul timpului acest mod de reprezentare s-a schimbat. La un moment dat, din randul corului se va desprinde un cantaret care va schimba replici cu o parte din membrii corului. De-acum se poate vorbi de reprezentare teatrala. In Atena, in cadrul unor sarbatori dedicate cultului lui Dionisos, au fost organizate, concursuri ale echipelor de actori.
Dupa instaurarea democratiei, teatrul ia amploare. Reprezentarile, din ce in ce mai frecvente, sunt vizionate de un numar tot mai mare de persoane. Aproximativ 17.000 de spectatori erau prezenti in gradene conform unei mentiuni a lui Plutarh. Pentru a facilita accesul saracilor, inclusiv al copiilor, pretul biletelor, sub forma de jetoane din bronz, devine accesibil. Niciun document nu atesta insa prezenta femeilor si a sclavilor.
Scenariile vizeaza de acum aspecte ale societatii, ale modului in care este condusa Cetatea. Evenimentele teatrale sunt in mare parte finantate de cele mai bogate personalitati ale Cetatii care platesc organizatorii, costumele, mastile, instrumentele muzicale si finanteaza banchetul care are loc in cinstea echipei castigatoare. Pe scena vor avea acces si neprofesionistii din randul persoanelor educate care dupa cateva repetitii pot urca alaturi de ceilalti actori pentru a participa la cor.
S-au pastrat putine texte ale pieselor de teatru: 30 de tragedii (7 de Eschil, 7 de Sofocle, 17 de Euripide, plus o drama satirica si 11 comedii scrise de Aristofan). Tragediile si comediile conservate din epoca clasica, reprezinta marturii de netagaduit ale democratiei ateniene.
In tragedii sunt transpuse cele mai importante legende grecesti: Razboiul Troiei, Muncile lui Heracles sau destinul lui Oedip. Autorii de comedie isi permit libertatea, nemaintalnita la vreun popor din Antichitate, de a prelua aceste teme si de a le transpune in piese in care exploateaza burlescul situatiilor. Puteau sa influenteze politica piesele de teatru? Sa schimbe aspecte ale ideologiei, unele decizii ale clasei dominante? Un exemplu in acest sens ar putea fi edificator. In piesa Pacea, Aristofan se refera la pierderile umane si materiale ale grecilor in unele razboaie. La putin timp dupa ce piesa a fost jucata in fata unui mare numar de spectatori, printre ei aflandu-se personalitati ale puterii, a fost semnata pacea cu Sparta!
A fost impulsionata puterea de piesa lui Aristofan in acest demers? A fost o decizie independenta de influenta acestei piese? Parerile specialistilor sunt impartite. Cert este faptul ca ridiculizarea institutiilor care nu functionau democratic si a politicienilor din piesele lui Aristofan nu erau deloc pe placul acestora, care radeau in hohote in timpul vizionarii unei comedii si se incrancenau in drum spre casa. In anul 415 i.Hr. a fost emis un decret prin care se interzicea atacul la adresa sefilor politici si a celor din administratie.
DORIN MARAN
Comentarii