Se spune ca „ceea este mai scurt, este mai dulce”. Cei care cred ca trecutul este o însiruire de epoci îndelungate pot descoperi ca unele evenimente istorice au apus practic înainte de a atinge un punct culminant. Iata câteva dintre acestea, asa cum sunt prezentate de Listverse.com.
Eroarea fatala a aztecilor
Desi unii cred ca Imperiul Aztec, cu piramidele si sacrificiile sale umane, e ceva foarte vechi, este practic vorba despre o civilizatie recenta care, culmea nici macar nu a avut o viata lunga. Capitala imperiului, orasul Tenochtitlan, a fost fondata în anul 1325, adica la trei sferturi de secol dupa inaugurarea Universitatii Oxford. Aztecii au avut nevoie de 100 de ani sa se alieze cu vecinii lor din Tlacopan si Texcoco pentru a porni campania lor de cuceriri si pentru a construi un imperiu destul de mare, dar cu viata destul de scurta.
Desi Imperiul Aztec a reusit sa controleze centrul actualului Mexic, el a sucombat dupa doar 94 de ani. Doar de dragul comparatiei, sa amintim ca civilizatia mayasa a supravietuit sase secole si jumatate, iar cea olmeca, peste opt. Sfârsitul Imperiului Aztec s-a datorat unei erori monumentale a împaratului: el a fost cel care l-a primit cu onoruri pe seful unei armate de numai 200 de conchistadori spanioli, Hernando Cortes, care drept multumire i-a omorât pe toti conducatorii imperiali, facându-i sclavi pe supusi, punând mâna apoi si pe toate bogatiile aztece si semnând astfel actul de deces al unei civilizatii subtiri ca o pojghita de gheata.
Democratie subtire ca ata
Daca ai ajunge cu o masina a timpului în Grecia antica, ceea ce ai putea întâlni ar fi togi, scriitori, barbati chipesi si, cel mai important, democratie. Atenienii, sub domnia lui Clistene, au fost martorii nasterii „puterii poporului”, a democratiei, si de atunci multi, pâna în ziua de azi, au încercat sa o reproduca. Dar dupa 47 de ani democratia a sucombat, odata cu alegerea lui Pericle ca general, în anul 461 î.e.n. În Atena antica, un general putea fi reales de câte ori dorea, câta vreme era în stare sa influenteze voturile. Iar Pericle era un maestru al exercitarii acestei influente. Timp de 25 de ani, el a fost reales în functie dându-i-se mâna libera sa faca orice voia.
Istoricul atenian Tucidide spunea ca Atena „este doar cu numele o democratie, în realitate fiind guvernata de un singur om”. Lucrurile s-au agravat si mai mult dupa moartea lui Pericle. În anul 415 î.e.n. un grup de cetateni, suparati ca Atena fusese învinsa în câteva lupte, a pus la cale o lovitura de stat, aducând la putere un fel de oligarhie care, la rândul ei, dupa 11 ani, în 404, a fost înlocuita cu o forma vicioasa de autoritarism (totalitarism). Dar dupa înlaturarea guvernului autoritar, democratia s-a nascut a doua oara. De data aceasta ea a trait 80 de ani, adica pâna în momentul în care Grecia a fost cucerita de macedonenii lui Alexandru cel Mare.
Cuceriri rapide, moarte subita
Si daca tot am amintit despre macedoneni, sa ne oprim putin si la cel mai mare dintre toti, la omul care a denumit lumea dupa numele lui: Alexandru Macedon, cel Mare (356-323 î.e.n.). El a venit pe tron la 20 de ani, în anul 336 î.e.n., si imediat a pornit o campanie de cucerire. În cei 13 ani pe care i-a mai trait, Alexandru cel Mare a cucerit Grecia, a supus Persia, a revendicat Egiptul si a dobândit teritorii îndepartate aflate în India moderna. Dar, ca orice imperiu, toate cuceririle lui Alexandru Macedon n-au însemnat nimic si asta pentru ca imperiul macedonean n-a durat nici macar un deceniu!
Prin comparatie, Imperiul Roman si dinastia Maurya, care s-au nascut cam în aceleasi vremuri, au durat câteva secole. Disparitia rapida a imperiului macedonean s-a datorat faptului ca Alexandru nu si-a asigurat succesiunea dupa moarte. Nici n-a avut cum, deoarece a murit la numai 33 de ani, de friguri (sau otravit la un banchet?), iar generalii lui n-au avut niciun interes de a coopera pentru a securiza frontierele imperiului. Dimpotriva, au pornit razboaie interne pentru a dobândi pamânturi, sfârtecând întreg imperiul! Astfel ca imperiul lui Alexandru cel Mare, cel mai mare din lumea antica, a existat practic din anul 325 pâna în 319 î.e.n., adica doar sase ani! În vreme ce azi noi avem imperiul Facebook de doua ori mai „batrân” decât imperiul lui Alexandru Macedon…
Aut Cezar, aut nihil
Mai exista un personaj istoric care a aruncat o lunga umbra peste istoria Europei: e vorba despre Cezar, cel care a transformat republica în dictatura. Ironia sortii a fost ca, din cei 58 de ani câti a petrecut pe Pamânt, doar doi ani s-a aflat la conducerea Imperiului Roman. În anul 83 î.e.n., la vârsta de 17 ani, Cezar s-a înrolat în serviciul militar. Din acel moment pâna a ajuns la vârsta de mijloc, Cezar a pendulat înainte si înapoi între cererile unei vieti militare stricte si ambitiile sale politice în Senat. A trebuit sa ajunga la 41 de ani, în anul 59 î.e.n., pentru a capata o pozitie de adevarata putere. Ales consul, lui Cezar i s-a dat pe mâna o mare bucata a imperiului si a capatat o mare influenta în Senat.
Dar chiar si asa, puterea lui era tinuta sub control de colegii senatori. Pentru a-i mai taia din aripi, acestia l-au trimis într-o misiune departe de Roma, pentru a cuceri Galia. O misiune care i-a consumat zece ani din viata. Poate ca Senatul spera ca puternicul consul sa-si afle sfârsitul pe îndepartatele pamânturi galice. Numai ca soarta a facut ca Cezar sa se întoarca victorios si cu ajutorul armatei sale sa încerce sa cucereasca si puterea suprema în imperiu prin intermediul unui razboi civil, care a durat 3 ani.
Ajuns în fruntea Romei, Cezar si-a mai petrecut 12 luni pentru a-si anihila adversarii externi si pentru a-si securiza pozitia interna. În cele din urma, în anul 45 î.e.n., Iulius Cezar a devenit conducatorul suprem al imperiului. Chiar si asa, tehnic vorbind, el n-a fost chiar împarat; azi se considera ca Augustus a fost primul împarat cu adevarat. Pâna la urma, nici bucuria de a fi comandant suprem la Roma n-a tinut mult. Dupa doar 12 luni, în anul 44 î.e.n., Cezar a fost asasinat de senatorii lui, un final nefericit pentru cineva care a petrecut decenii pentru a dobândi puterea deplina.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii