În Etiopia, triburile nomade care traiesc în Valea Omo îsi transforma corpurile în adevarate tablouri vii, încarcate de culori fascinant îngemanate în înlantuiri artistice de motive vegetale si geometrice, în fata carora numeroase asa-zise picturi moderne palesc fara drept de apel.
Jungla si Kalasnikovul
„Africa neagra” a secolului 21 este o lume care face eforturi imense pentru a-si pastra identitatea amenintata de tavalugul civilizatiei de tip occidental. Bastinasii din Valea Omo, la fel ca alte sute de populatii (triburi, etnii sau cum vreti sa le numiti), au o valoare demna de atentie pentru potentatii vremii, indiferent de culoarea pielii acestora din urma, doar atât timp cât se poate profita de pe urma lor. Masacre barbare, exod, foamete, boli, dezradacinare – iata câteva repere ale dezechilibrelor sociale similare cu haosul, carora le cad prada zeci si sute de mii de africani, dintre cei foarte saraci, needucati, deseori impulsivi, dar cu suflete curate înca.
Traditiile ancestrale ale celor din Valea Omo au fost mult pervertite si convertite în compromisuri pentru supravietuirea comunitatii. Înca legati de pulsul milenar al padurii, conducatorii si luptatorii triburilor îsi apara drepturile din stramosi, nu cu lancea si arcul, ci cu pistolul-automat, fie el devastatorul Kalasnikov rusesc, fie neiertatorul M-16 al „concurentilor” americani. La ocazie, un asemenea instrument de ucis face cam 8 zebu, vitele pe care localnicii le cresc cu mare truda. Dar o arma noua îi poate „usura” pe cei mai cu dare de mâna si de 30-40 de animale. Cam tot atât cât costa – ei, da: acesta este cuvântul – o femeie frumoasa; cu observatia cinica a razboinicilor ca e totusi mai avantajos sa-ti cumperi pusca!
Când timpul nu se grabeste…
Daca sub aspectul instinctului de beligeranti barbatii cu putere îsi împart privilegiile (si armele) transmitându-le din tata-n fiu, pentru ceilalti membri ai comunitatii modul de viata s-a schimbat putin. Un amanunt insolit pentru noi ar fi acela ca ei traiesc goi-goluti, dar corpurile lor sunt fascinante, datorita podoabelor specifice – nu cumparate de prin mall-uri ori talciocuri, ci confectionate cu o maiestrie geniala din ceea ce le ofera natura.
De asemenea, o inestimabila mostenire culturala o constituie pictarea trupurilor în detalii imagistice preluate din mediul lor de trai si redate în culori si forme frecvent stilizate, cu priceperea uluitoare a unui maestru al artelor plastice. Dar ei sunt, desigur, oameni nescoliti, ci fiinte care stiu ca viata perpetua este natura, iar nu pustile automate, alcoolul cel mistuitor de minti si utilajele multinationalelor, ce scurma pamântul si pun la pamânt arborii, spre a stoarce cât mai mult profit din vadurile înca generoase de materii prime.
Un „salon de frumusete” cât Paradisul
Ocru rosu, ocru galben, alb – sunt cele trei culori minerale ale „pictorilor” de trupuri, carora li se alatura pigmentii vegetali. Ele se aplica cu degetele ori cu tulpini de trestie sau ramuri subtiri pe post de pensule. Linii si figuri geometrice, combinatii de forme, stelute, corole de flori si multe alte detalii vizuale existente în jurul lor se regasesc în picturile corporale executate atât pe pielea neteda, cât si pe cea incizata în spiritul tatuajelor stravechi.
Nu mai putin spectaculoase sunt coafurile femeilor, de o inventivitate si o expresivitate greu de egalat. Pictorii în ierburi nu au decât sa priveasca în jur pentru a-si reîmprospata inspiratia. Flori, pasari, pesti, liane, animalele padurii îsi împletesc contururile, punând în relief trupurile viguroase si senzuale totodata si facând sa straluceasca fascinant în culori pielea ca abanosul. Sarbatorile rituale, pregatirile pentru lupta, dar si mândria curata si acea seducatoare cochetarie feminina nativa pun în valoare un mod de viata transfigurat în arta adevarata, ce se releva aproape de la sine – viata umana si natura contopite în toata splendoarea lor primitiva.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii