Paul Gauguin, hoinarul incurabil si omul care a respirat toata viata briza sarata a oceanelor si parfumul trist al instrainarii, s-a dedicat picturii relativ tarziu, pe la 34 de ani. Tineretea si-a consumat-o ca angajat al Marinei comerciale franceze si clipele romantice i-au cam lipsit din viata de atunci. Si totusi, in pelerinajele sale a sosit si clipa marii iubiri, intalnirea cu daneza Mette-Sophie, impreuna cu care va avea cinci copii.
Pe la 24 de ani, are timp sa-l cunoasca pe Camille Pissaro, cel care-l va introduce in proaspatul univers al impresionistilor. Si asa, atras de arta vizuala, renunta definitiv la meseria de agent de bursa si plonjeaza fara cale de intoarcere in lumea formelor si culorilor. Insa, dincolo de orice catalogare a lui Gauguin intr-un curent sau altul, lui Paul i se potriveste cel mai bine eticheta de „aventurier”. El ar putea fi comparat, pastrand diferentele si nuantele de manifestare, doar cu „naravasul” Ernest Hemingway, cel care a luat razboaiele in piept la fel de nonsalant precum a pornit la vanatoare de lei in Africa, in faimoasele sale safari-uri.
Dorul de duca si nonconformismul duse pana la extreme i-au fost inoculate lui Paul genetic, poate, de mama sa, care avea origine peruana, Aline Maria Chazal. Aceasta era fiica unei cunoscute activiste cu vederi feministe si socialiste, Flora Tristan. De altfel, micul Paul chiar a locuit in Peru, de la 3 la 7 ani. Calatoriile pe ocean si atmosfera acelei tari sud-americane au avut o mare influenta asupra spiritului sau de „iubitor al departarilor”.
Eugčne Henri Paul Gauguin (1848-1903) este considerat un postimpresionist care, prin tehnicile coloristice experimentate, a facut legatura cu unele curente ale artei moderne. Un moment important al destinului sau a fost intalnirea cu un alt „nebun frumos”, Vincent Van Gogh. Impreuna, cei doi petrec noua saptamani furtunoase la Arles. Paul supravietuieste unei tentative de suicid, iar Vincent isi taie o ureche… Deriva lui Gauguin este adancita de o depresie care-l determina sa incerce noi tehnici de a picta. Dar criticii nu-i recunosc meritele si, exasperat, maestrul isi ia lumea in cap – la propriu si la figurat.
Inaintea aventurii tahitiene, numele lui Gauguin este legat de cel al muncitorilor francezi care au lucrat la Canalul Panama (a carui constructie a debutat sub conducere franceza, in 1880) si de un refugiu temporar pe insula Martinica. Stabilit mai intai in satul Mataiea din Tahiti – unde incepe sa picteze celebrele sale teme exotice – Gauguin se muta apoi la Punauia si in sfarsit in insulele Marchize. Din tinuturile polineziene franceze, aventurierul nu s-a mai intors decat o data in patrie. Odata cu noua sa etapa artistica, acest autoexilat la capatul lumii incepe si o noua experienta afectiva, in care unele bastinase de varsta adolescentina joaca un rol esential.
Pentru Gauguin, modelele picturilor sale exotice au devenit si iubite, si mame ale unor copii nelegitimi. Din pacate, dupa o tentativa de suicid, Gauguin moare bolnav de sifilis in 1903, la 55 de ani.
PAUL IOAN
Comentarii