Codul Onoarei pentru samurai, „Bushido”, nu permitea infrangerea, ci moartea onoranta prin sinucidere a luptatorului. Asa s-a dezvoltat conceptul de „kamikaze” in Armata Imperiala Japoneza, in ultima parte a celui de-al Doilea Razboi Mondial. Cu semnificatia generala de „Vant Divin”, kamikaze erau misiuni mortale suta la suta, spre deosebire de alte misiuni (de tipul „Banzai”) din care protagonistul putea scapa cu viata.
Disperare si onoare
Ideea folosirii pilotilor si scafandrilor sinucigasi pentru a aduce pagube insemnate inamicului a fost o solutie disperata a liderilor japonezi, dupa ce s-au convins de superioritatea navala, si aeriana americana in teatrul de razboi din Pacific – regiunea confruntarilor totale dintre SUA si Imperiul Japoniei, dupa atacul de la Pearl Harbour din 1941. Marile batalii din Insulele Solomon, din Noua Guinee si din Marea Filipinelor s-au soldat cu disparitia majoritatii pilotilor de elita japonezi. Era limpede pentru strategii de la Tokyo ca trebuia o solutie rapida si eficienta, altfel infrangerea era evidenta inca din 1944.
Dupa decizia folosirii pilotilor sinucigasi, cel mai bun instructor de zbor a fost Takeo Tagata, care a condus scoala de antrenament si instructie psihologica pentru piloti kamikaze. Prima misiune kamikaze s-a desfasurat la 13 septembrie 1944, avandu-l drept pilot-sef pe locotenentul Takeshi Kosai. Doua avione cu cate o bomba de 100 de kilograme atasata au decolat si nu s-au mai intors niciodata. Numai ca japonezii nu au inregistrat nicio nava inamica lovita… Faptele vor demonstra ca eficienta misiunilor kamikaze a fost foarte scazuta.
Creierul misiunilor sinucigase din aer ar fi fost vice-amiralul Masafumi Arima, liderul unui atac urias asupra unui foarte important portavion american, Essex-USS Franklin, in octombrie 1944. Arima a condus atunci un „roi” de 100 de avioane cu sinucigasi, el insusi pierzandu-si viata in adanc. Valurile de kamizake erau intampinate de baraje de artilerie antiaeriana si sansele de reusita devenisera aleatorii. Multi japonezi si-au dat viata fara sa ajunga la tinta.
O alta clasa de sinucigasi ai Fortelor Speciale Japoneze a fost „Fukuryu” sau „kamikaze-broasca”. Acestia erau scafandri sinucigasi. Costumati in tinute speciale de rezistenta in apa peste 10 ore, Fukuryu purtau asupra lor o mina cu 15 kilograme de explozibil. Acestea trebuia sa arunce in aer navele care se apropiau de tarm. Pagubele produse de acesti kamikaze-broasca au fost minore, in 1945.
Un bilant nesatisfacator
Dintre cele peste 2.800 de actiuni kamikaze aeriene care au atacat navele de razboi americane, numai 34 au reusit sa scufunde tintele. Alte 368 de nave au fost avariate, peste 4.900 de marinari americani au fost ucisi. Procentul lor de reusita a fost de aproape 14 la suta. Pilotii kamikaze aveau la ei rugaciuni ale cultului shinto si decoratii. Pilotii recrutati care refuzau sa plece in misiune erau impuscati pe loc. La plecarea in misiune, pilotii sinucigasi trebuiau sa priveasca spre Muntele Fuji sau Muntele Kaimon, considerate locuri sacre.
PAUL IOAN
Comentarii