Poet si profet în vechea Elada, Orpheus a compus imnuri în care apare un personaj care ar trebui sa inspire groaza, pentru ca avea urechi si coada de cal si mai tot timpul era „euforizat” de vin. Numai ca batrânelul numit Silenius a devenit cu timpul un mosneag jovial, un redutabil petrecaret si un protector (tutore) al lui Dionisos. Acest personaj legendar se detaseaza net din liota de petrecareti mitologici ai lui Dionisos. Dolofan cât cuprinde, el este betivul bine dispus, cu obrajii arzând de flacara etilica, „afumat” atât cât sa nu fie disgratios.
Rubicond ca un strabunic al lui Gargantua, are sprâncene groase înfoiate, fara sa fie încruntate, nasul este mare si plat (semn ca are un exagerat simt al umorului, cum afirma „Socrate cel urât, pocitania Atenei”), iar prin par n-a trecut nici macar o perie de tesalat caii. Evident, este vorba despre jovialul Silenius, eroul orgiilor bachice ale lui Dionisos, zeitate minora a fertilitatii – patronând, cel mai probabil, vita de vie.
Câtiva dintre marii pictori ai lumii s-au dedicat acestui betiv notoriu, probabil în clipele de creatie când ludicul a luat locul sobrietatii. Nu cred ca a existat un mare artist care sa nu apeleze la euforizare cu ajutorul vinului – care pentru maestrii francezi ai secolului al XIX-lea, impresionistii, a devenit absint, iar prin aceasta, verdele a înlocuit rubiniul. Alaturi de capodopera lui Rubens „Silenius”, un important pictor spaniol l-a „imortalizat” la rându-i pe mitologicul petrecaret. Astfel, Jusepe de Ribera (1591-1652) – care a trait cea mai mare parte a vietii în Italia, la Roma si Napoli – a creat una dintre cele mai impresionante scene avându-l pe Silenius drept personaj principal. Stilul major de lucru al lui Ribera a fost asa-zisul tenebrism, în care umbra si lumina constrasteaza violent.
Poreclit „Micul spaniol”, Ribera a fost evident influentat de Caravaggio si epigonii sai, iar mai apoi de Guido Reni. Fugit din Roma din cauza datoriilor, acest maestru se stabileste la Napoli – pe vremea aceea exista Regatul Napolitan, condus de viceregi spanioli. De aceea, majoritatea lucrarilor sale au luat drumul Spaniei, comandate de nobili si transferate de comersantii de arta.
Cea mai dezagreabila reprezentare a lui Silenius pare a fi cea din ansamblul sculptural al fântânii din Piata Pitti, Florenta. Este una dintre foarte putinele scenarii în care jovialul betivan este încruntat si, în loc de nelipsitii Satyri din alaiul lui Dionisos, este singur si calareste o broasca testoasa. În aceasta ipostaza, când arata amenintator cu degetul, Silenius pare un întelept care avertizeaza lumea asupra unei primejdii. Ne aduce aminte de solitudinea lui Diogene Cinicul, cel care i-a explicat magistral lui Alexandru cel Mare cât de important este Soarele: când suveranul s-a aplecat asupra butoiului în care statea, filosoful i-a ignorat maretia si i-ar fi spus: „Da-te la o parte, ca-mi iei Soarele!” La fel si Silenius apara Soarele, caci datorita lui vita de vie da roade atât de pretioase pentru destinul sau. Spre deosebire de biblica betie a lui Noe, prietenul lui Dionisos ne descreteste mereu fruntile.
PAUL IOAN
Comentarii