Desi politicienii din tarile democratice se lauda, de secole, ca, spre deosebire de regimurile dictatoriale, în tarile lor exista o totala libertate de exprimare, chiar si în natiuni luminate, precum Statele Unite, trebuie sa fii foarte atent la ce si cum spui, ca nu cumva sa… fluieri în biserica. Faptul este cu atât mai valabil pentru producatorii de filme, care s-au trezit, nu o data, cu un telefon pe firul scurt de la Pentagon sau CIA, fiind rugati – dupa cum veti vedea în rândurile urmatoare – sa faca în scenariile lor niste „mici modificari”, ca sa nu deranjeze protipendada militara americana…
Elicopter la pamânt (2001)
Inspirat din fapte reale – dramaticele înfruntari din 1993, de la Mogadishu, Somalia, acest film urmareste trairile unui grup de soldati americani implicati într-o dezastruoasa operatiune militara, la capatul careia 18 militari ai SUA si-au pierdut viata. În ciuda faptului ca lupta de la Mogadishu reprezenta un capitol stânjenitor, Pentagonul l-a sprijinit pe regizorul Ridley Scott în realizarea peliculei, oferindu-i consilieri militari, 100 de soldati adevarati, pe post de figuranti si chiar opt elicoptere Black Hawk.
Pentagonul a pus însa o conditie pentru ca filmul sa apara: numele sergentului John Stebbins sa fie schimbat. Militarul respectiv fusese condamnat de Curtea Martiala în iunie 2000 pentru violarea unei fete de 12 ani, caz care a stârnit vâlva în America, iar Pentagonul nu voia ca aparitia numelui în film sa genereze alte controverse. Scott a acceptat, astfel ca aproape nimeni n-a stiut ca viteazul subofiter „John Grimes” era, de fapt, infamul violator John Stebbins…
Pearl Harbor (2001)
Desi facut praf de critici, ca total nerealist, acest film a reusit totusi sa cucereasca spectatorii de pretutindeni, situându-se pe locul al treilea ca încasari, dintre toate productiile cu tematica razboinica. Regizorului Michael Bay i s-a oferit deplinul sprijin al autoritatilor militare americane, ba chiar i s-a permis sa filmeze la baza militara de la Pearl Harbor. Totodata, Jack Green, curator al Centrului Istoric Naval, a petrecut opt saptamâni pe platourile de filmare, oferind sfaturi pretioase privind formatiunile navale japoneze, dar si… cântecele deocheate ale marinarilor americani. Deranjat de faptul ca unul dintre personaje, colonelul Jimmy Doolittle, era descris în scenariu drept „o persoana mofluza si plicticoasa”, el a cerut regizorului sa-l transforme pe Doolittle într-un tip mai deschis, pentru a atrage simpatia audientei si a-l prezenta ca pe un erou militar american fara defecte. Iar voia i s-a împlinit!
Agentul 007 contra Golden Eye (1995)
Prima aparitie a lui Pierce Brosnan în rolul Agentului 007 s-a bucurat si ea de sprijinul Pentagonului, însa evident ca producatorii au fost nevoiti sa faca unele concesii. Astfel, în scenariul original era prezent si un amiral american incompetent, care se lasa sedus si ucis de femeia fatala, Xenia Onatopp. Sefii de la Pentagon n-au fost deloc încântati de perspectiva ca unul de-ai lor sa fie prezentat pe post de „pampalau”, asa ca au cerut – si obtinut – schimbarea nationalitatii amiralului, acesta devenind, din american… canadian!
Nici la urmatorul film din serie, „Agentul 007 si Imperiul Zilei de mâine” (1997), Pentagonul n-a ratat ocazia de a interveni. Atunci când Bond trebuie sa se parasuteze ilegal în Vietnam, un agent CIA îl avertizeaza „Stii ce înseamna asta: ca va fi razboi. Si poate de data asta vom câstiga”. Pentagonul a luat foc la auzul acestor replici, mai ales ca la acea data relatiile diplomatice dintre SUA si Vietnam tocmai fusesera restabilite. Ca urmare, dialogul a disparut de tot din varianta finala a filmului.
1984 (1956)
Prima ecranizare a celebrului roman al lui George Orwell a fost realizata cu mult timp înaintea celei mai cunoscute ecranizari, cea din 1984. În 1956, CIA a obtinut drepturile de ecranizare a romanului, dar, ignorând solicitarea vaduvei scriitorului, a modificat radical actiunea, din considerente ideologice. Mai mult, finalul cartii a fost cu totul schimbat si, în loc ca personajul principal sa strige „Traiasca Marele Frate!” (Big Brother), recunoscându-si, astfel, înfrângerea, în filmul sponsorizat de autoritatile militare americane, el ramâne rebel pâna la capat, strigând „Jos cu Marele Frate!”, înainte de a fi împuscat mortal.
Acest final eroic a fost cerut de cercurile înalte ale politicii SUA, care se temeau ca finalul initial, scris de Orwell, ar putea demoraliza luptatorii pentru libertate din tarile aflate sub dominatie sovietica.
GABRIEL TUDOR
Comentarii