Istoria Universului „scrisa” de reporteri din Cosmos

          Sa ne imaginam chiar si pentru o clipa ca am reusit sa construim prima masina a timpului si ca am face un rapid salt, nu departe, peste doar 50 de ani. Ce am „vedea” acolo? Oameni calatorind spre Marte pentru a gasi semne ale vietii de demult si, de ce nu, loc si conditii pentru viitoarele lor baze extraterestre.

          Sa ne imaginam chiar si pentru o clipa ca am reusit sa construim prima masina a timpului si ca am face un rapid salt, nu departe, peste doar 50 de ani. Ce am „vedea” acolo? Oameni calatorind spre Marte pentru a gasi semne ale vietii de demult si, de ce nu, loc si conditii pentru viitoarele lor baze extraterestre. Navele lor vor fi construite din materiale la care astazi nici nu ne gândim, rezistente, pregatite sa-i apere împotriva pericolelor spatiului si asigurându-le protectia în fata intenselor radiatii care umplu aparentul vid cosmic. Telescoape orbitale, generatiile urmatoare ale „parintelui” Hubble, vor putea fi chiar vizitate de viitoarele expeditii interplanetare. În sali de vizionare pe care azi le vedem doar în filme, navigatorii viitorului vor admira imagini uluitoare si, mai mult, vor „citi” pe ele adevarata istorie a Universului nostru…
           Raport de expeditie Si mai interesant ar fi raportul pe care o asemenea expeditie l-ar înainta la revenirea pe Terra. Ce se va putea citi în el? Imagini furnizate de zecile de sateliti de supraveghere terestra aratând efectele despaduririlor? Fluctuatiile gaurii de ozon? Gravele probleme de mediu care vor pune pe gânduri populatiile urbane în crestere exploziva? Oamenii politici ar avea argumente solide pentru a-si „modela” deciziile si sistemele de legi. Problema va fi: vor avea macar atunci puterea de a acorda atentie acestor informatii din viitor? Peste 50 de ani este de presupus ca imaginea unor retele de colectori solari, acoperind suprafete cât zece terenuri de fotbal de astazi, va fi una comuna si nimeni nu se va mai mira de gigawatii de putere oferiti civilizatiei de mijloc de secol XXI sau de navele interstelare, „aprovizionate” cu aceeasi, mult mai ieftina si mai curata, energie solara. Nici de imensele antene montate pe sateliti care vor continua sa caute sa intre în legatura cu civilizatiile extraterestre. Vise? Poate. Deocamdata, cel putin. Desi, treptat, ele prind viata în zone speciale ale lumii actuale, dintre care cea mai activa si mai impresionanta este SSI – Statia Spatiala Internationala. Unde oamenii încep sa… experimenteze viitorul. Si surprizele sale, cum ar fi faptul ca în spatiu ne lovim de complicatii neasteptate.Inamicul public numarul 1 – oxigenul!
           Pentru oameni, viata pe Terra ar fi de neconceput fara oxigenul ale carui molecule le respiram. Dar în spatiu, mai ales pe asa numitele OTJ – orbitele terestre joase – unde sunt plasati multi dintre sateliti ca si SSI, el este de-a dreptul ucigator. Daca la suprafata Pamântului moleculele de oxigen sunt stabile si nedaunatare, în spatiu ele risca sa fie descompuse sub actiunea radiatiilor, rezultând oxigen atomic. Care este extrem de activ chimic si, daca ajunge la nivelul unei OTJ, poate produce enorme stricaciuni navelor pe care le întâlneste: le… „fura” în primul rând atomii de carbon, de hidrogen sau de azot si din frumoasele si impozantele nave nu mai ramâne nimic. Schelete erodate! Asa s-a si întâmplat cu un experiment care a pus pe orbita un adevarat laborator de materiale, de dimensiunile unui autobuz, recuperat in final dupa cinci ani si jumatate: unele dintre probele de materiale montate acolo pentru a fi studiate, ca si componente întregi ale statiei, pur si simplu nu se mai gaseau acolo! Din altele mai ramasesera niste zdrente…
           Îngrijorati, cercetatorii au hotarât sa dubleze studiile de laborator pe Terra cu verificarile în conditii reale de spatiu cosmic. 1500 probe de diverse materiale au si luat drumul spatiului la bordul lui MISSE, primul experiment spatial montat „în exteriorul” SSI. Cele doua „valize” în care se afla materialele (numite PEC – Passive Experiment Conteiner) au fost atasate la mijlocul lunii august a.c., în cadrul uneia din obisnuitele dar atât de spectaculoasele plimbari spatiale, de catre cosmonautii Dan Barry si Patrick Forrester, membri ai echipei Statiei Spatiale, tocmai pentru a verifica rezistenta si comportarea materialelor terestre în conditii extreme. Cosmosul – bilet dus-întors În aceste patru cuvinte s-ar putea rezuma una din marile probleme ale zborurilor cosmice ale sfârsitului actualului secol. Privit de pe Pamânt, spatiul cosmic poate parea multora… gol. Daca ar fi asa, nu ne-am mai pune problema materialelor din care sa fie construite navele cosmice. Dar spatiul nu este gol: „în el se afla protoni si electroni de mare energie, radiatie ultravioleta, oxigen atomic, radiatii cosmice, extreme, de temperatura, micrometeoriti, deseuri de provenienta umana si înca multe altele”, spune Sheila Thibeault, seful de program al MISSE. Viitorul transporturilor spatiale se construieste greu si cu bani destul de multi.Pentru ca este nevoie de noi materiale pentru celulele solare, necesare pentru a prelungi viata satelitilor, inclusiv a celor de comunicatii. Este nevoie de scuturi anti-radiatie, usoare dar eficiente, pentru a-i proteja pe cosmonauti de-a lungul primei mari calatorii cosmice, cea spre Marte. Ca sa nu mai vorbim de sperantele viitoarelor calatorii spre alte sisteme solare. SSI, Statia Spatiala Internationala, este laboratorul care permite, în felul sau, acest salt în timp într-un viitor care este extrem de aproape. Avem nevoie de familiarizarea cu problemele pe care le va ridica spatiul cosmic cosmonautilor de peste câteva zeci de ani. Aceasta pentru ca fiecare calatorie a lor sa fie una dus-întors…