Daca mai credem ca pasiunea pentru roboti este una de data recenta, e bine de stiut ca aceste „jucarii” i-au încântat si pe „cercetatorii” din Antichitate. Azi vorbim despre roboti conectati la Internet, pe atunci erau automate bazate pe mecanisme similare ceasornicului. În Evul Mediu, precursorii robotilor de azi se numeau automatoni si, desi pareau un fel de jucarii pentru copii, erau în realitate unele dintre cele mai complexe masinarii construite de cele mai sclipitoare minti ingineresti din acele vremuri. Practic, automatonii sunt niste mecanisme complexe, care reproduc fie oameni, fie animale si care se misca activate de mecanisme ascunse de tipul celor de ceasornic. Aceste constructii mecanice ridicau sprâncene de mirare la curtile imperiale ale Europei cu mult înainte sa apara notiunea de robot. Povestea lor fascinanta a fost însa uitata.
Masinariile ce pot fi considerate precursoarele robotilor de astazi au cunoscut perioada lor de glorie în secolul XVIII, dar exista marturii ca ar fi fost construite înca din Antichitate, conform unui articol publicat recent de site-ul The Conversation preluat de Agerpres. Automatonii erau piese ingineresti foarte scumpe si faceau parte din colectiile capetelor încoronate ale vremii. Regina Marie Antoinette, figura tragica a Revolutie Franceze, detinea, spre exemplu, automatonul „La Joueuse de Tympanon”, o tânara femeie asezata pe un scaun, care cânta la un instrument cu coarde denumit dulcimer, asemanator tambalului.
Functionarea lui era asigurata de un arc de ceasornic care atunci când era întors punea în miscare întregul mecanism si femeia începe sa loveasca coardele instrumentului muzical. Sub fusta femeii se afla ascuns un cilindru rotativ care îi imprima miscarile. Automatonul interpreta nu mai putin de 8 melodii diferite si a fost restaurat ulterior, în secolul XIX, de magicianul Jean Eugène Robert-Houdin, cel de la care s-a inspirat însusi marele iluzionist Harry Houdini.
Dar jucariile automate n-a fost creatia exclusiva a Iluminismului, ideea unor asemenea jucarii automate vine din Antichitate. Astfel, în secolul V î.Hr., învatatul grec Archytus ar fi construit un porumbel artificial, alimentat probabil de forta aburilor, care putea zbura aproximativ 200 de metri, ceea ce era ceva mai mult decât „jucariile” Evului Mediu.
La fel de complexe, conform unor însemnari din secolul al III-a î.Hr., trebuie sa fi fost pasarile mecanice si oamenii mecanici în marime naturala construite în China antica, din care n-a mai ajuns nici un exemplar pâna la noi. „Umanoizii” Chinei par sa fi stat la baza constructiilor de azi ale robotilor umanoizi, atât de simpatici, care pot executa o multime de operatii.
Rata si Turcul
În epoca Iluminismului, automatonii erau pretuiti pentru nivelurile ridicate de complexitate si varietate a miscarilor: cu cât miscarile erau mai fluide si mai apropiate de cele naturale, cu atât mai apreciat era artizanul. Chiar si genialul Leonardo da Vinci si-a încercat imaginatia realizând proiectul unui „cavaler mecanic”, la sfârsitul secolului al XV-lea, care ar fi putut imita miscarile umane printr-un sistem intern de scripeti. Aceste dispozitive au cunoscut gloria în timpul Secolului Luminilor si imediat dupa aceea.
Un automaton bizar este si rata mecanica conceputa de inventatorul francez Jacques de Vaucanson, care pe lânga faptul ca se misca si macane, poate chiar si sa „digere” hrana. De fapt, Vaucanson îsi pacalea contemporanii atunci când afirma ca era vorba despre un proces de descompunere chimica, când, de fapt, pasarea mecanica era alimentata cu ovaz si secreta niste excremente artificiale prin intermediul unui mecanism ascuns. Alti automatoni puteau desena, dansa, puteau sa joace anumite jocuri si chiar sa vorbeasca.
La Sankt Petersburg, Abbot Mical a creat un automaton în 1780 compus din doua capete puse pe un piedestal, care aveau un scurt dialog între ele. Vocea lor era rezultatul trecerii aerului prin niste corzi vocale artificiale, ascunse, amplasate pe niste membrane întinse. Tonurile rezultate au fost catalogate de Academia rusa de Stiinte ca fiind o imperfecta dar ingenioasa imitatie a vocii umane.
Un alt inventator bizar a fost ungurul Wolfgang von Kempelen, al carui automaton era capabil sa imite vorbirea. Marea lui realizare a fost însa „Turcul mecanic”, un automaton care juca sah. Turcul muta piesele pe tabla si, spre uimirea generala în epoca, chiar juca împotriva oamenilor. „Turcul mecanic” era un jucator de sah atât de bun încât a învins personalitati ale epocii, printre care Napoleon Bonaparte, Benjamin Franklin sau Ecaterina cea Mare. Nu au fost putini cei care au suspectat frauda, dar cu toate acestea, turcul a facut turul Europei timp de mai multe decenii, începând cu anul 1770. Ulterior însa frauda a fost descoperita: turcul era controlat de un maestru de sah ascuns în interiorul dispozitivului.
Un Univers-ceasornic
De-a lungul timpului automatonii au fost mai mult decât niste simple surse de distractie. Pentru unii, aceste masinarii complexe reprezentau formele manifeste ale unor concepte filosofice. Mecanismele lor erau comparate, spre exemplu, cu conceptul de „Univers ceasornic” propus de Sir Isaac Newton, care sustinea ca întreaga natura, cosmosul, functioneaza ca un urias si complex ceas mecanic. În cele din urma, dincolo de a ramâne niste simple capricii ale celor bogati, automatonii s-au dovedit importanti si pentru procesul de industrializare moderna.
Matematicianul si inginerul mecanic englez Charles Babbage, cel dintâi care a imaginat o masina de calcul programabila, asemanatoare computerelor din ziua de azi, a fost fascinat de automatoni. Mecanismele folosite în astfel de masinarii s-au aflat pentru o lunga perioada de timp în avangarda tehnologica europeana. Jacques de Vaucanson, creatorul ratei cu sistem digestiv, a realizat si primul razboi de tesut complet automat în 1745. Drumul spre robotii celei de-a patra revolutii industriale de azi, dotati cu Inteligenta Artificiala si conectati la Internet, era deschis.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii