Tonifiantul pictor Jan Steen a fost unul dintre eroii epocii numite „Perioada de aur a picturii olandeze”. Acest orasean cu un simt al umorului dezlantuit s-a dedicat vietii de la tara si in special petrecerilor care adunau in jurul mesei oameni simpli cu familiile lor, ba chiar si cu animalele dornice si ele sa se inveseleasca.
Aceasta a fost bucuria carierei si a vietii lui Steen (1626-1679), el insusi fiu de berari si proprietar de taverna, caci lucrarile sale se vindeau uneori foarte prost. Ca un paradox, in aceeasi perioada a barocului, tot la Leiden, s-a nascut Rembrandt (cu 20 de ani mai devreme), dar cei doi au fost intr-o dispozitie total opusa: sobrul si aristocratul autor al „Lectiei de anatomie” a primit replica clipelor de fericire dezlantuita a taranilor, oameni cu zambetul pe fata si cu sufletele deschise.
Cand vreti sa petreceti sanatos, adica fara mofturi si tinute batoase, savurati panzele lui Steen. Nu uitati de celebrul sau autoportret: maestrul se prezinta posteritatii razand cu gura pana la urechi, in timp ce canta la lauta. Poate ca introducerea in veselia debordanta petrecerilor marca Steen o va face lucrarea „Pisica familiei”, in care barbati si femei adunati in jurul unei mese urmaresc o pisica jucandu-se intr-un cos pus pe masa. Din scena nu lipsesc un corb care bea direct din butoi si un pustan care canta la o scripca. Descoperim imediat ca femeile nu sunt ingrijorate de dezordinea (emblematica) din incapere si ca ele se comporta ca niste petrecarete iubitoare si ca niste gospodine, nu ca stapanele casei.
Aceeasi dezordine vesela, tipica vietii rurale in care nimic nu sta in calea bunei dispozitii, o aflam si in afara casei, in compozitii precum „Dansatorii”. Intotdeauna vom gasi la Steen tacamuri scapate pe jos, carafe de vin, catelusi care-si agaseaza stapanii, bucati de paine, colivii cu pasarele speriate de zgomot… In exceptionala lucrare „Betivanca”, umorul autorului atinge cote maxime cand o femeie bine ametita este ajutata sa mearga, un lautar ii canta ca si cum ar vrea sa o tre-zeasca, un baiat se pregateste sa-i arunce apa rece pe fata, dintr-un urcior urias, iar in planul doi se observa cum un porc amusina un betiv care a adormit pe jos.
Indragitul rezervor de veselie care este Steen isi etaleaza uluitorul talent de comediograf in „Lumea cu susul in jos”, in care personajele si interiorul rural sunt coplesite de un detaliu care starneste rasul: catelul mananca tortul de pe masa, iar copilasul cu lingurita in mana striga dupa ajutor, caci are un concurent la fel de pofticios…
Veti spune ca nu este o tema de mare amploare sau de mare maestru, insa Jan Steen a iubit viata adevarata, nefardata. Este pictorul placerii de a trai clipa.
PAUL IOAN
Comentarii