Visata de Napoleon si de Hitler, invadarea insulelor britanice a ramas un vis nerealizat pentru acestia. Astazi, aproape toata lumea stie ca singura invazie a Angliei, de pe continent, a avut loc în 1066, cand Wilhelm Cuceritorul a impus, pentru secole, stapanirea normanda aici.
Totusi, istoricii stiu ceea ce marelui public i-a scapat: ca a mai avut loc o invazie a Angliei, care, daca ar fi fost de mai mare amploare, ar fi fost încununata de succes. Dupa ce revolutionarii francezi l-au rasturnat de pe tron pe regele Ludovic al XVI-lea, monarhiile europene, temandu-se de o revolutie generala pe continent, au declarat razboi Frantei, Marea Britanie, Prusia, Rusia si Austria alcatuind ceea ce avea sa se numeasca Prima Coalitie.
În 1795, trupele franceze preluasera controlul asupra Olandei si Spaniei. Absorbind flotele celor doua tari, Franta a reusit sa aiba, pentru prima oara în istorie, avantaj numeric asupra Marinei Regale britanice si, cel putin pentru moment, sa detina superioritatea pe mare. Liderii Directoratului de la Paris au pus la punct un plan vizand o invazie a Angliei pe trei directii, care miza pe sprijinul obtinut de la nationalistii rebeli din insulele britanice, nemultumiti de dominatia metropolei.
O prima armata, de 40.000 de oameni, condusa de generalul Hoch, urma sa debarce în golful Bantry, pe coasta sudica a Irlandei. Aici, invadatorilor li s-ar fi alaturat luptatorii irlandezi din Societatea Irlandezilor Uniti, un grup separatist condus de Theobald Wolf Tone.
Francezii sperau ca rebeliunea ce ar fi urmat ar fi dus la cucerirea totala a Irlandei, insula fiind apoi folosita ca baza de lansare pentru atacul asupra Angliei. Ca diversiune, în cursul operatiunii, alte doua forte franceze trebuiau sa debarce în Anglia. Una, condusa de generalul Pierre Quantin, avea sa patrunda în Newcastle, a doua, sub conducerea colonelului american William Tate, sa ajunga la Bristol. Tate avea misiunea sa ridice la lupta nationalistii galezi, apoi sa faca jonctiunea cu trupele lui Quantin. Pentru ca era o misiune de sacrificiu, guvernul francez a decis ca trupele regulate sa fie trimise în Irlanda, iar în Anglia sa fie debarcate unitati pestrite, compuse din toti detinutii aflati la acel moment în închisorile militare ale tarii, carora li se oferea libertatea în schimbul participarii la lupte.
Aceasta unitate rau famata a primit denumirea de „Legiunea Neagra”. Invazia a fost lansata în decembrie 1796. Dar vremea le-a jucat feste francezilor. O parte din flota lui Hoch a ajuns mai devreme în golful Bantry si a luat decizia de a astepta acolo restul navelor. O decizie fatidica, deoarece flota a fost surprinsa de o furtuna groaznica; putinele nave franceze ramase nescufundate au fost nevoite sa se întoarca în Franta. Nici fortele de invazie în Anglia nu s-au descurcat mai bine.
Flota lui Quantin a fost surprinsa de furtuna si el însusi a fost nevoit sa înoate pana la tarm, dupa ce nava i s-a scufundat. Tate a încercat sa se îndrepte spre Bristol, dar tot vremea rea l-a împiedicat. Avand doar patru nave, cu 1.400 de membri ai Legiunii Negre la bord, el a decis sa se îndrepte spre Tara Galilor, debarcand la Fishguard. Dupa ce au cucerit orasul, pe 22 februarie 1797, francezii au început sa jefuiasca si, pana la amiaza erau toti beti cui. Profitand de aceasta, localnicii au apelat la un truc inedit: au îmbracat un mare numar de femei în haine rosii si le-au trimis sa marsaluiasca în apropiere de oras. În acest timp, barbatii din militiile locale s-au înarmat si au asteptat reactia francezilor.
Cum era de asteptat, stratagema a functionat si, prin aburii alcoolului, francezii au fost convinsi ca o uriasa armata britanica se îndreapta spre ei, asa ca s-au predat militiilor din Fishguard. În acest mod a luat sfarsit a doua invazie a Angliei.
GABRIEL TUDOR
Comentarii