ARTA FASCINATIEI

          Un grup de oameni de stiinta englezi au ajuns la concluzia ca evolutia omului se cam incheie in curând, oricum timp inainte pentru accelerarea evolutiei nu mai exista, in fne, rostul nostru s-a cam incheiat pe aceasta planeta, din pacate, fara sa fi ajuns s-o cunoastem in mod absolut asa cum nici noi nu am atins gradul absolut de cunoastere a misterului care suntem in lumea fiintelor vii. Ce dezamagitor, sa accepti ca dupa milioane de ani de evolutie, se trage linie si intuitia stiintifica iti spune ca „programul” Om se va incheia! Rasare de aici ideea tulburatoare ca am fi fost desemnati pentu o evolutie iar desemnatarul a avut in vedere trinitatea evenimentului – nastere, evolutie, finalitate.

          Un grup de oameni de stiinta englezi au ajuns la concluzia ca evolutia omului se cam incheie in curând, oricum timp inainte pentru accelerarea evolutiei nu mai exista, in fne, rostul nostru s-a cam incheiat pe aceasta planeta, din pacate, fara sa fi ajuns s-o cunoastem in mod absolut asa cum nici noi nu am atins gradul absolut de cunoastere a misterului care suntem in lumea fiintelor vii. Ce dezamagitor, sa accepti ca dupa milioane de ani de evolutie, se trage linie si intuitia stiintifica iti spune ca „programul” Om se va incheia! Rasare de aici ideea tulburatoare ca am fi fost desemnati pentu o evolutie iar desemnatarul a avut in vedere trinitatea evenimentului – nastere, evolutie, finalitate. Dar cum nici un experiment de aceasta anvergura, prin excelenta cosmica, nu poate fi gratuit, nu poate fi un capriciu, materia unui laborator despre care nu stim nimic, ne intrebam, totusi, pentru ce, de ce, in ce scop sau daca nu cumva exista in acest determinism o finalitate care scapa intuitiei si perceptiei omenesti…
          Am in fata ochilor o idee care a traversat secolele si mileniile. Ideea este chiar arta fascinatiei! Putem califica evolutia lumii dupa modul in care ea, lumea, abordeaza, traieste, simte elementele fascinatiei in plan social, relational sau, in primul rând, in planul ideilor si al idealurilor. Fara a generaliza, vom spune din capul locului ca arta fascinatiei in civilizatia instinctelor, in care traim, este atât de mediocra incât te gândesti la oboseala senzorilor omenesti si la golul de spiritualitate. Aceasta impresie poate fi dictata de faptul ca avem acces nelimitat la un volum de informatii aproape integral si retinem planurile mari ale aspiratiilor, comportamentelor si evenimentelor care recruteaza intinderi demografice semnificative…
          Putem observa asadar ce anume fascineaza societatea juna si chiar adolescenta? Pe primul loc intâlnim formele vulgare de expresie relaxanta. Divertismente mediocre si vulgare care plac la nebunie. O patologie a erotismului care cel mai adesea coboara in instinctualitatea zoologica. Mijloacele care transmit astfel de „placeri ale gustului public” sunt slujite indeobste de intelectuali! Cunosc un tânar destul de instruit care imi spune, privind prima fila a unui cotidian, ca il „fascineaza gagica” aratata in vesmânt aproximativ. Imi spune apoi ca il obsedeaza, desi sta scris in „legenda” pozei ca fericita nefericita este o repetenta care la douazeci de ani nu prea are alte sanse legate de idei si idealuri in afara de acelea care o fac placuta barbatilor dornici de o aventura cu ea ci nu sa o ceara de nevasta si sa o trimita la liceu si dupa aceea la o facultate!
          Arta fascinatiei a coborât atât de jos incât pare o enzima ce se exprima la fel de mediocru precum sunt in general divertismentele televizate. O vulgarizare mediocrizata in regim de masa si o gaselnita care mai mult irita – transmiterea pe banda a unor hohote de râs in situatii presupuse de scenaristi sau realizatori ca „acolo ar fi ceva de râs” ! Si astfel râde si omul acasa la fel, in fotoliu, inainte de a judeca daca i s-a oferit cu adevarat ceva ce ar merita numele de humor sau de divertisment…
          Arta fascinatiei a strabatut veacurile inflorind multe destine. A fi fascinat de un urlator pe chitare si de un glumet fara umor este un sindrom care se autocalifica singur. Idolii tinerilor, asa cum se exprima in presa realitatea, sunt fiinte goale. Nu vad, nu aud, nu intâlnesc pe cineva care sa marturiseasca o fascinatie obsesiva fata de Eminescu, de pilda, fata de Einstein, fata de valori umane care au pus in piscul lumii coroane ce stralucesc continuu innobilând evolutia omului. Dar tot mai des intâlnesti tineri fascinati de vedete de doua surcele, de burice leganatoare, de pulpe incordate tendetios si de manopere artistice care nu sar peste imprudenta agramata a nestiutorilor de carte mutati in câmpul atât de nearat al vedetelor autohtone sau, de ce nu?, internationale. Cutare cântaret drogat devine idol al lui cutare elev care viseaza o glorie artistica! Grupul de englezi care vorbeau de incheierea evolutiei are dreptate. O incheiere trista…