Rodeo, corrida sunt spectacole, in realitate, non-sportive cu public foarte numeros, in cadrul carora ies in evidenta curajul, maiestria, chiar fanatismul sau mandria barbatului din arena investit cu statutul de protagonist ce evoca intr-un fel sangeroasele lupte de gladiatori de acum doua mii de ani.
In mentalul colectiv, aceste manifestari constituie apanajul jumatatii masculine a lumii. Totusi, in Mexic exista o traditie a implicarii active a femeilor in spectacole de gen, carora le confera o amprenta unica de seductie si sublim.
Cavalerii de gen feminin
Charreria este o competitie ecvestra ce isi revendica originile istorice din timpul revolutiei mexicane, dar ea vine mult mai de departe, relevand o legatura indestructibila intre munca aspra, dar si pasiunea crescatorilor de cai, pe de o parte, si priceperea uimitoare in dresarea inteligentelor animale ori in manuirea lasoului, pe de alta parte.
Traditia sustine ca femeile erau folosite drept momeli in timpul revolutiei mexicane. Femeile plecau calare, in grupuri, pentru a ridica nori mari de praf, astfel incat federalii sa fie inselati sa creada ca un atac va veni din acea directie. Revolutionarii aveau sa atace apoi, prin surprindere, din spate.
Nu trebuie uitat ca denumirea de cavaler – care a facut un fel de cariera fulminanta in Evul Mediu – nu inseamna o referire la barbatul care se deplaseaza calare, ci la o persoana care calareste un cal. Escaramuzas, femeile devenite pe drept cuvant starurile evenimentelor charreria, demonstreaza exact acest lucru.
Si nu doar prin gratie, prin frumusetea fizica ori prin finetea decenta a fiecarei miscari, fie ea si pusa in slujba unor demonstratii de forta eminamente masculina. Alaturi de charros (calareti), aceste amazoane fac o demonstratie magistrala de curaj, de bravura, de capacitatea omului de a se adapta la orice fel de situatii.
Balet de inalta precizie
„M-am urcat pe cal chiar inainte sa invat sa merg pe picioarele mele” – afirma multe dintre escaramuzas. Si, drept urmare, la numai 20 de ani, ele fac sa se umple tribunele, fiindca aparitia lor in arena este asteptata intotdeauna ca elementul cel mai atractiv al intregului spectacol.
Opt etape alcatuiesc probele notate de juriu cu o exigenta ce nu tine cont ca in fata tuturor se afla un barbat ori o femeie. Maiestria se demonstreaza prinzand un cal sau un taur cu lassoul. Proba curajului, mai dura, presupune curaj si forta pentru a tranti la pamant un taur din galopul calului sau pentru a-l prinde de coada.
Echipele de escaramuzas se compun din opt concurente. Machiate, cu vesminte viu colorate si proaspat apretate ce iau ochii, ele calaresc folosindu-se de o scara laterala si trebuie sa execute un veritabil balet ecvestru, in viteza si cu mare precizie, prin figuri complexe, sincronizate pe fondul muzical asigurat de foarte popularii mariachis.
Intreaga competitie se desfasoara dupa un regulament strict, ce se refera inclusiv la materialele din care se pot confectiona costumele de concurs. Si, trebuie mentionat, daca totusi exista o diferenta intre charros si escaramuzas, aceasta ar consta in faptul ca femeile calaresc pe o parte, pentru a-si proteja si a-si expune cat mai bine rochiile, care cantaresc peste 4 kilograme.
La final vine insa rasplata binemeritata, de care se bucura toata lumea: alegerea reginei charreriei. Deloc intamplator, din anul 2016 aceasta splendida competitie a fost inscrisa pe Lista Patrimoniului cultural imaterial a Unesco.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii