Printre numerosii condottieri care si-au pus sabia in slujba diversilor nobili din Italia medievala s-a numarat si unul strain de frumoasele meleaguri meridionale: Sir John Hawkwood.
In calitatea sa de comandant al uneia dintre cele mai temute bande de mercenari, el a jucat un rol semnificativ in razboaiele care au sfasiat Italia in secolul XIV, luptand adesea impotriva celor ce-i fusesera aliati candva si schimband taberele in functie de argintii care-i erau platiti.
Nascut la Sible Hedinghman, in Anglia, pe la 1320, el era fiul unui taran serb, de pe mosia contilor de Oxford. In 1338, cand regele englez Eduard al III-lea a revendicat tronul Frantei, declansand astfel faimosul „razboi de 100 de ani, barbatii din familia Hawkwood au fost recrutati in armata feudala a lui John de Vere, al saptelea conte de Oxford, care si-a pus razboinicii in serviciul suveranului.
La Crecy, in 1346, Hawkwood a comandat o companie de 250 de arcasi, iar zece ani mai tarziu, la Poitiers, a luptat cu atata vitejie impotriva francezilor, incat a fost numit cavaler – desi istoricul Morant din Essex precizeaza, nu fara ironie, ca era „cel mai sarac cavaler al regatului”.
Armistitiul incheiat in cele din urma intre cele doua coroane i-a lasat pe drumuri pe multi dintre soldati. Cum domeniul primit de la rege, odata cu titlul, era neinsemnat, John Hawkwood a decis sa ramana in Franta. Dar n-a stat prea mult acolo, ci a pornit spre Italia.
In cativa ani si-a faurit un renume de maestru al duplicitatii, jafului si santajului si in fruntea asa-numitei „Companii Albe” a terorizat Italia in lung si-n lat. Timp de aproape trei decenii, Papa, Florenta, Milanul, Siena, Pisa si Perugia au tremurat rand pe rand in fata bandelor dezlantuite ale lui „John cel viclean” sau „Giovanni Acuto” cum il numeau italienii.
Faptul ca mercenarul fara scrupule isi trada mai mereu stapanii nu-i descuraja pe alti potentiali „clienti” sa-l angajeze. Compania Alba avea o organizare superioara oricarei alte armate din Italia medievala – iar acest lucru a contribuit din plin la succesele lui Hawkwood.
Unii istorici au asemanat-o mai curand cu o grupare mafiota – precum Yakuza japoneza, prin prisma faptului ca dispunea nu doar de soldati, ci si de un intreg aparat functionaresc, compus din scribi, contabili si notari, care contabilizau cu acribie toate prazile luate, toate mitele si recompensele primite, ofereau permise de libera trecere si incheiau mercenarilor contracte comparabile cu ale corporatistilor moderni…
In plus, armata lui Hawkwood era practic un stat in stat, avand, pe langa bucatari proprii, colectori de taxe, medici, barbieri, spiteri, bufoni si, evident, o cohorta de prostituate, care traiau mai bine, spun sursele vremii, decat multe doamne de origine nobila din Italia.
Fie ca actiona in slujba unui stapan, fie ca intreprindea o expeditie de prada in nume propriu, tactica lui Hawkwood era identica: isi intindea tabara in afara orasului vizat si cerea o suma uriasa pentru a pleca. Daca orasenii refuzau, incepea sa-i asedieze si de obicei, dupa saptamani sau luni de asediu, orasul era luat cu asalt si incendiat, barbatii ucisi sau – cei mai bogati – oferiti pentru rascumparare, iar femeile violate.
Influenta lui Hawkwood a ajuns la un moment dat atat de mare incat, pentru a-l castiga de aliat, ducele Milanului i-a oferit-o pe nepoata sa de sotie, in ciuda faptului ca ea avea doar 17 ani, iar englezul 57!
Dupa o viata petrecuta in sa, Hawkwood si-a pus spada in slujba florentinilor, fiind numit general al acestui oras-stat si murind aici, in 1394. Cateva decenii mai tarziu, Paulo Uccello va picta o fresca magnifica, reprezentandu-l pe Hawkwood ca pe un general roman, incununat de cavalerism, corectitudine si noblete – calitati pe care mercenarul englez nu le avusese, de fapt, niciodata…
GABRIEL TUDOR
Comentarii