Din confectionarea de obiecte tesute ce raspundeau unor imperative vitale – cel dintai fiind protejarea corpului impotriva agresiunilor din exterior –, tesutul textilelor s-a transformat de la sine in arta.
Fara indoiala, daca o alta arta nonfigurativa precum tatuajul – vechi si el de mii de ani, insa ingloband cu prioritate o functie terapeutica – a putut evolua liber pe directia mai intima, mai personalizata a impodobirii trupului uman, tapiseria a beneficiat intotdeauna de un cadru mult mai larg de exprimare.
Pentru ca nu mai era vorba despre anumite preferinte individuale, ci ea reprezenta aproape explicit o provocare si o invitatie catre lumea din afara de a patrunde in universul domestic al oamenilor.
La fel cum sevaletul si orice suport pe care se poate desena constituie un element de referinta pentru pictori, razboiul de tesut face parte din arta si meseria tapiserului. Cea mai veche referire la termenul de tapiserie a fost urmarita pana in anul 1467.
Elementul in sine are totusi o istorie mult mai lunga, iar eruditii urmaresc crearea de tapiserii pana in Antichitate, in special epoca elenistica (secolul al III-lea i.Hr.), care se mandreste cu unele dintre cele mai vechi tapiserii gasite vreodata. Chiar si asa, avand asemenea marturii materiale de necontestat, arta tesutului de tapiserie se crede ca se extinde mult mai mult inapoi in istorie.
Tapiseriile timpurii erau importante din punct de vedere al functionalitatii. Adesea, aceste materiale textile erau folosite ca invelitori de pereti sau de podea. De fapt, pana in perioada medievala, tapiserii destul de mari erau folosite pentru a acoperi zidurile de piatra ale castelelor si casele mari pentru a asigura o izolatie impotriva vanturilor reci. In timp ce razboaiele verticale au devenit metoda preferata folosita pentru tesut tapiserii, multe au fost pur si simplu tesute pe pamant.
Mesterii foloseau tesutul cu batatura sau, cu alte cuvinte, tesutul care ascunde firele de urzeala pana la finalizarea lucrarii. Firele de urzeala erau adesea realizate din in sau bumbac, in timp ce firele de batatura puteau include bumbac, precum si lana si matase, argint sau chiar fir de aur. Tesatorii isi aranjau firele pentru a descrie o scena sau o imagine in conformitate cu un design pregatit.
In Evul Mediu, tapiseriile erau adesea folosite ritual in scopuri ceremoniale asociate bisericii sau regalitatii. O imensa abilitate este aso-ciata cu tesatorii din aceasta perioada care erau insarcinati de clerici sau de regalitate pentru a crea tapiserii elaborate care descriu evenimente biblice, incoronari, batalii sau diverse motive istorice.
Unele tapiserii celebre au reprezentat chiar naratiuni mitologice sau motive culturale. Germania, Olanda, Elvetia sau Franta au devenit faimoase pentru productia lor de tapiserie, in special in perioada Evului Mediu tarziu si a Renasterii timpurii. Mai tarziu, Belgia a inflorit ca producator in domeniu, in special orase precum Flandra. Totodata, numele unor creatori de prim rang si ale unor edificii remarcabile sunt legate de aceasta arta si meserie. Nu putem evita in acest sens mentionarea tapiseriilor realizate de Rafael pentru Capela Sixtina.
Si nativii americani au atins adevarate culmi de maiestrie in acest do-meniu. De exemplu, covoarele Navajo sunt considerate ca un tip de tapiserie bine individualizata. Insa ei foloseau modele simbolice pentru a-si realiza lucrarile (vesminte, cuverturi de interior si pentru sol, traiste etc.), raportandu-se instinctiv la memoria colectiva ancestrala.
Astfel, exista spre exemplu asemanari izbitoare intre tesaturile populatiei Navajo si scoartele noastre oltenesti, covoarele muntenesti, moldovenesti ori maramuresene. O tulburatoare intalnire dincolo de timp si de spatiu, prin ceea ce numim arta, intr-un univers cosmic al iubirii impreuna de frumos.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii