Patimile dupa Cusnarencu

          Cum va anuntam într-un numar trecut, când am scris despre cartea de critica a lui Razvan Voncu, editura „Viitorul Românesc” a iesit pe piata cu o noua colectie intitulata „Desant”. Numele colectiei nu este doar o trimitere sentimentala la antologia lui Ov.

          Cum va anuntam într-un numar trecut, când am scris despre cartea de critica a lui Razvan Voncu, editura „Viitorul Românesc” a iesit pe piata cu o noua colectie intitulata „Desant”. Numele colectiei nu este doar o trimitere sentimentala la antologia lui Ov. S. Crohmalniceanu din 1983, actul de nastere al Generatiei 80, ci strânge laolalta romanele a trei dintre cei mai importanti prozatori ai Generatiei 80. Una dintre aceste carti este „Saptamâna Patimilor” al carei autor sunt, dar îl las pe tânarul universitar Razvan Voncu sa o prezinte, din motive pe care cred ca le întelegeti (G. Cusnarencu)
          „Anul 2001 a fost unul fast pentru prozatorul George Cusnarencu, prin cele doua carti de povestiri (Colonia penitenciara oranj si Piata Aristotel) si romanul Saptamâna patimilor, care mi se par extrem de importante atât în contextul operei sale, cât si în cel, mai larg, al prozei românesti contemporane. Saptamâna patimilor este, dupa cum o arata si titlul, o parabola a mortii si învierii. O parabola, o poveste tragica si duioasa a unui grup de tineri care mor, sufleteste vorbind, cu fiecare zi care-i îndeparteaza de idealurile tineretii, iar cel mai slab dintre ei, cel mai putin pregatit: pentru a înfrunta duritatea vietii, va renaste simbolic (în numele tuturor) sub cerul unei Grecii, în egala masura, reale si ideale, redescoperind omenia, prietenia, poezia, pe scurt, valorile fundamentale. În Saptamâna patimilor, George Cusnarencu prelungeste, într-un anume sens, modalitatile din Ultimul Isus, magnificul si Trandafirul tacerii depline. Asa cum Ultimul Isus… ambitioneaza sa rescrie Evangheliile, în epoca Internetului, Saptamâna patimilor reia traseul biblic al Patimilor Mântuitorului, în locul caruia trece, prin calvarul de zi cu zi, un grup de tineri, George Cusnarencu fiind preocupat în cel mai înalt grad – ca si Marin Preda, cu care are multe în comun, în ciuda diferentelor de viziune si tehnici narative – de conditia umana, de om ca problema concreta. Naratiunea este structurata cronologic (Ca si în romanul Trandafirul tacerii depline), fiecare zi a saptamânii având o anumita semnificatie în ansamblul parabolei. Luni, de pilda, este o mise-en abîme a romanului, surprinzând personajele în punctul în care dezagregarea lor sufleteasca este maxima. Martin-Giorgos (un alter-ego partial al autorului) traieste simultan în doua universuri paralele – România reala si Grecia ideala. Dar redemptiunea lui Martin e înca departe si personajul trebuie sa treaca prin bolgiile decaderii progresive. Marti este un remember, o întoarcere a naratiunii la vârsta adolescentei, în spatiul dintre bacalaureat si admiterea la facultate, când o vacanta 1a mare sintetizeaza, în toata puritatea lor, aspiratiile de iubire a1e cuplurilor de tineri. Capitolul este splendid prin autenticitatea si nostalgia rememorarii unei atmosfere specifice anilor ’80. Prozatorul vrea, de fapt, sa sugereze ca, în cazul personajelor sale, adolescenta este punctul cel mai curat al vietii. Dupa care nu urmeaza decât degradarea. Miercuri si Joi nareaza, prin urmare, secvente ale acestei descompuneri. Vineri si Sâmbata sunt capitolele scufundarii definitive. Textul exploreaza, în special în capitolul Sâmbata, întreg sordidul unei existente umane obisnuite în Bucurestiul de azi: mizerie, turpitudine morala, gunoaie, tiganie, vulgaritate. Este, de fapt, coborârea omului în Infern ce corespunde coborârii lui Iisus; înainte de minunea Învierii. Care Înviere, pentru Martin si prietenii sai, este pusa de prozator sub semnul Greciei. De la Preda încoace, nici un prozator român nu a mai abordat cu atâta profunzime omul contemporan ca problema a artei.”