Având o monarhie veche de aproape o mie de ani, este firesc ca Marea Britanie sa fi fost privita de suveranii de pretutindeni drept un loc de refugiu sigur, atunci când erau alungati din tarile lor. In ultimele trei secole, in insulele britanice si-au gasit adapost numerosi regi europeni, fugind fie din calea revolutiilor, fie din cea a tiranilor.
Ludovic al XVIII-lea
Frate al regelui Ludovic al XVI-lea al Frantei, acesta a fugit cu toata familia sa mai intâi in Olanda, in iunie 1791, reusind sa ajunga aici, spre deosebire de rege, care a fost capturat si va fi mai târziu executat. Dupa moartea acestuia si a fiului sau, Ludovic al XVII-lea (care insa nu a domnit niciodata), Ludovic a devenit seful Casei de Bourbon si a ajuns la curtea tarului rus Alexandru I.
Când nici acesta nu i-a mai putut garanta securitatea, in urma infrângerii suferite de Rusia la Austerlitz, in fata lui Napoleon, Ludovic a primit azil politic din partea regelui George al III-lea, in Marea Britanie. El a trait aici, pe domeniul de la Hartwell, intre 1808 si 1814, când a revenit pe tronul Frantei.
Ludovic Filip
Venit la putere dupa abdicarea varului sau, Carol al X-lea, in 1830, Ludovic Filip a fost un monarh popular, pâna când criza economica din 1846-1848 a dus la rasturnarea lui, in urma revolutiei burgheze din 1848. El a fugit din Paris cu un pasaport fals, pe numele „Smith” si s-a stabilit in Marea Britanie tot sub un nume fals – contele de Claremont, primind in dar din partea reginei Victoria domeniul omonim din comitatul Surrey. A murit la Claremont in august 1850.
Napoleon al III-lea
Nepot de frate al imparatului Napoleon, Ludovic-Napoleon Bonaparte a fost ales presedinte al republicii in februarie 1848, dupa abdicarea lui Ludovic Filip, dupa care s-a proclamat imparat, in urma unei lovituri de stat. Atras de abilul cancelar prusac Bismarck in razboiul din 1870, el a fost capturat la Sedan si, dupa o perioada de prizonierat petrecuta in Germania, i s-a permis sa se stabileasca in Marea Britanie – in Franta, care abolise monarhia, prezenta lui fusese interzisa.
El s-a stabilit, alaturi de familie, la Camden Place, in Kent, unde primea adesea vizita reginei Victoria. Fostul imparat a murit in ianuarie 1873, in urma unei operatii nereusite de extragere a unui calcul renal, fiind inhumat in Anglia.
Haakon al VII-lea
Primul monarh independent al Norvegiei, din 1905, Haakon a fost un rege iubit de supusii sai, un adevarat suveran constitutional. Pe 9 aprilie 1940, când tara lui a fost invadata de Germania nazista, familia regala a parasit capitala si, dupa ce corpul expeditionar britanic a fost fortat sa se retraga, s-a refugiat la Londra.
Initial, regele a fost oaspetele omologului sau britanic, la palatul Buckingham, dar apoi s-a mutat intr-un conac din comitatul Berkshire si in cele din urma la Foliejon Park, lânga Windsor. El prezida saptamânal sedintele guvernului norvegian in exil, oferind speranta si incredere supusilor sai ramasi sub ocupatia germana. Dupa victoria impotriva nazistilor, regele s-a intors la Oslo pe 7 iunie 1945, fiind intâmpinat de mii de norvegieni.
GABRIEL TUDOR
Comentarii