Nascuta pe 18 decembrie 1709 la Kolomenskoe, lânga Moscova, ca fiica a tarului Petru cel Mare si al sotiei acestuia, Ecaterina, Elisabeta a avut parte de o educatie aleasa si a devenit, in adolescenta, o tânara frumoasa, inteligenta si ambitioasa – mostenind toate calitatile ilustrului ei tata, dar si marele defect al acestuia: dorinta obsedanta de putere.
In ciuda talentelor sale si a popularitatii de care se bucura, mai ales in rândul armatei, tânara printesa a jucat doar un rol minor in timpul domniei lui Petru al II-lea (1727-1730) si a tarinei Anna (1730-1740). Când nepoata tarinei, Anna Leopoldovna si-a asumat, dupa moartea acesteia, regenta, in numele fiului ei minor, Ivan al VI-lea (1740-1741), ea a amenintat-o pe Elisabeta cu exilarea intr-o manastire.
Incurajata de ambasadorul Frantei si de tabara curtenilor care voia sa puna capat dominatiei austriece asupra politicii Rusiei, curajoasa Elisabeta a acceptat sa se puna in fruntea unei conspiratii si, in noaptea de 24 spre 25 noiembrie 1741, a dat o lovitura de stat. Din ordinul ei, garzile imperiale i-au arestat in acea noapte pe micul tar, pe mama acestuia si pe principalii ei consilieri.
Dupa ce i-a convocat a doua zi pe toti oficialii laici si ecleziastici la Sankt Petersburg, Elisabeta s-a proclamat tarina a Rusiei. Ea a abolit imediat cabinetul guvernamental care conducea tara, inlocuindu-l cu un Senat – dupa modelul instituit cu decenii in urma de tatal ei. Dar, in loc sa-si asume, ca si acesta, rolul dominant in guvernare, Elisabeta s-a dedicat unei vieti de placeri, fiind foarte interesata de baluri, distractii si mai ales de moda pariziana.
Ea a incurajat insa arta si stiinta, fondând prima universitate din Rusia (la Moscova) si Academia de Arte din Sankt Petersburg, si construind somptuosul Palat de Iarna din acest oras. Implicându-se total in razboiul contra Prusiei, tarina nu a apucat sa dea acestei tari lovitura de gratie, caci a murit pe neasteptate, in 1761, lasând tronul nepotului ei, Petru al III-lea, care a oprit imediat ostilitatile, salvându-l astfel in extremis pe liderul prusac, Frederic cel Mare.
GABRIEL TUDOR
Comentarii