Ce vedem atunci când privim un tablou? Dar din ce perspectiva privim si interpretam o opera de arta? Putem ajunge sa o intelegem daca nu cunoastem autorul si contextul in care a fost realizata?
Daca la primele doua intrebari raspunsurile sunt „variante” intre da si nu, pentru ultima exista un singur raspuns: nu!
Este bine stiut ca arta occidentala este foarte diferita de arta orientala, acelasi subiect tratat artistic de un autor extrem-oriental si de unul european se va concretiza in creatii mult diferite.
De ce? Pentru simplul motiv ca pictura chineza, de exemplu, se concentreaza pe esenta interioara spirituala a lucrurilor, mai degraba decât pe aspectul exterior, cum se intâmpla frecvent in Occident.
Circumstantele sunt decisive
A sti unde si in ce circumstante este creata o opera de arta ne poate imbunatati adesea aprecierea si intelegerea lucrarii in cauza. Plasându-se intr-un gen de echilibru destul de precar pe schele de lemn, Michelangelo a pictat tavanul Capelei Sixtine (o suprafata imensa, de 12.000 de metri patrati) practic fara ajutor, pe parcursul a patru ani, intre 1508 si 1512. Stiind ca aceasta capodopera a artei crestine nu a fost creata intr-un atelier confortabil, ne ajuta sa apreciem enormitatea sarcinii genialului artist.
Monet, reprezentant emblematic al impresionismului francez si-a dedicat viata picturii in aer liber. In ultimii sai ani a avut o gradina de apa japoneza cu iazuri de nuferi amenajate lânga casa lui si aici si-a produs seria sa uriasa de picturi cu nuferi.
Pissarro a pictat mai ales in aer liber, dar tocmai pentru acest motiv a avut intotdeauna un numar mare de picturi neterminate, deoarece lumina naturala disparea adesea inainte ca el sa isi fi terminat lucrarea. Aceasta explica de ce a pictat in mod repetat aceeasi scena sau motiv (pentru a capta lumina diferita) si de ce pensula sa a fost atât de rapida si libera.
Pe de alta parte, Manet si Degas erau oameni ce apartineau mediului citadin, astfel ca lucrau exclusiv in atelierele lor, unde isi puteau slefui si perfectiona munca.
Tentatiile si capcanele vietii
Imprejurarile atât de diverse ale activitatii creatoare pot avea un impact major asupra starii de spirit a unui artist si, prin urmare, asupra picturii sale. Van Gogh si Gauguin sunt exemple in acest sens.
In cei 10 ani de pictura, Van Gogh s-a bazat pe culorile inchise in timp ce picta in zilele dificile traite in Olanda (Mâncatorii de cartofi, 1885). A trecut la culori mai deschise si mai stralucitoare la Paris, deoarece a intrat sub influenta impresionismului. In lucrarile sale predominând galbenul viu când a pictat in Arles, lânga Riviera (Café Terrasse by Night – 1888), inainte de a reveni la pigmenti mai intunecati in perioada sa finala (Culegatorii de masline – 1889 si amenintatorul Câmp de grâu cu corbi – 1890).
In 1891, la un an dupa moartea lui Van Gogh, artistul francez Paul Gauguin a pornit spre Tahiti si Insulele Pacificului unde si-a petrecut in cea mai mare parte ultimii zece ani din viata, intr-o austeritate profunda.
Cu toate acestea, intoarcerea la natura a insuflat picturilor sale o viata autentica si culori puternice, precum si asa-numitul primitivism specific care s-a gasit ulterior sub niste subtile „ecouri”, la Picasso si alti pictori.
Disectia unor destine dramatice
Istoricii de arta cred ca expresionistul norvegian Edvard Munch nu si-a revenit niciodata dupa o serie de decese timpurii in familie. Natura sa nevrotica, morbida, poate fi vazuta in multe dintre lucrarile sale, iar Strigatul (1893) reprezinta apogeul creatiei sale.
Pictorita mexicana Frida Kahlo nu si-a recuperat niciodata pe deplin utilizarea piciorului drept, dupa ce a contractat o poliomielita la vârsta de 6 ani, iar la 18 ani a suferit rani grave in urma unui accident de autobuz. Acest lucru ajuta la explicarea seriei ei nesfârsite de autoportrete, surprinzând lipsa ei de mobilitate, dar si explorând tenebrele sufletului printr-o disectie artistica a propriei sale anatomii.
Paul Cézanne si Edgar Degas au pictat numeroase versiuni minutioase ale anumitor subiecte. Un motiv probabil pentru aceasta este ca niciunul nu depindea de arta sa pentru a trai. Pe de alta parte, ambii erau mai clasici in viziunea lor decât colegii lor impresionisti, ceea ce ajuta la explicarea metodelor lor precise si meticuloase de lucru.
O activitate in primul rând umana, pe care privitorul nu trebuie sa o reduca la un obiect de contemplat, tocmai fiindca ea include nu doar contururi, culori, umbre, expresii, ci si multa viata, prin suferinta, daruire si dragoste.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii