Un concept de arta moderna releva totusi o vechime respectabila, datorita unor repere culturale intrinseci. Integrarea mirosurilor in creatii de tip clasic, conduce la pictura ca cea care isi revendica postura regala.
Demersul este perfect justificat, viata noastra fiind compusa dintr-o fabuloasa alchimie a simturilor, astfel ca un element oarecare din lumea inconjuratoare il percepem de regula in complexitatea insusirilor sale, prin toate cele cinci simturi agreate de stiinta: vaz, auz, pipait, miros si gust.
Confruntarea efectiva dintre perceptiile senzoriale ale publicului cu elementul concret ce constituie tema in sine nu este tocmai simpla.
Ideea vizuala de peisaj marin, pe care privirea il poate recepta intr-un tablou, cu mirosul insusi de mare (cel al aerului sarat, al algelor, al scoicilor aduse la tarm etc.), pe care sa il inspiram in plamani, ar putea fi realizata numai cu artificii foarte costisitoare sau, intr-o formula netraditionala, pur si simplu prin plasarea expozitiei cu aceasta tema chiar pe malul marii.
Nenumaratele dificultati explicabile au determinat de secole intregi alcatuiri pe care criticii de arta le-au numit in mod elevat „parabole ale simturilor”. Iar din acest punct de vedere artele chiar nu duc lipsa de exemple, unele magistrale. Intre anii 1617 si 1619, marii maestri ai penelului Jan Brueghel cel Batran si Peter Paul Rubens au executat o serie de cinci tablouri denumite impreuna chiar astfel: „Alegoriile celor cinci simturi”. Destinate cuplului regent Albert de Austria si Isabela de Spania, ele constituie prima reprezentare a unei colectii de arta privata din istoria picturii occidentale, dar ca tematica vorbim despre reprezentarea figurativa a alegoriei respective, care urca pana la inceputurile Evului Mediu.
In acest context, cum putem explica in cuvinte – experienta senzoriala directa fiind exclusa – o pictura intitulata „Simtul mirosului”?
Logica alegerii subiectului explicit e simpla. Optiunea celor doi pictori flamanzi a fost sa prezinte un cadru abundent incarcat cu flori de toate culorile si, presupunem fara echivoc, cu toate parfumurile corespunzatoare; care, desigur, nu pot fi pictate ca atare.
Strategia nu a dat gres, atata doar ca ea mizeaza in mod esential pe insasi experienta privitorului adus in fata tabloului: privim toata acea bogatie florala, iar conexiunile neuronale realizate automat evoca parfumurile ca atare, insa niste parfumuri-fantoma.
Efectul este totusi unul destul de penetrant, un efect de tip pavlovian similar cu salivarea involuntara a celui care priveste (sau numai se gandeste) la stoarcerea unei lamai. Pentru o intelegere mai exacta a procesului complex caruia ii este supus fiecare privitor in mod individual, il citam pe Gregorio Sola, parfumier spaniol din zilele noastre, unul dintre artizanii expozitiei The Essence of a Painting: An Olfactory Exhibition, organizata la Museo Nacional del Prado din Madrid: „Memoria noastra olfactiva este mai puternica decat memoria vizuala sau auditiva: amintirea parfumului mamei noastre, a primului nostru sarut, a primei masini sau a primei zile de scoala, cu miros de creioane si vopsele noi. Toti avem propria noastra memorie olfactiva si ideea acestei expozitii este ca pictura lui Jan Brueghel si Rubens isi lasa amprenta olfactiva memorabila asupra noastra, a tuturor.”.
Intr-o ordine logica, magistral exploatata de organizatorii expozitiei, acest inceput de mileniu trei poate face ca sinestezia senzoriala sa ne proiecteze cumva, fie si mental, intr-o lume paralela cu cea in care ne aflam in realitate. Vizitatorii muzeului pot simti diferitele parfumuri atingand o fotografie a picturii pe patru ecrane digitale amplasate intr-o galerie.
Un difuzor ce foloseste o tehnologie speciala emite apoi parfumul. Scopul tehnologiei, care a fost instalata in magazinele de vanzare cu amanuntul din intreaga Europa, este de a permite persoanelor sa miroasa multe parfumuri diferite fara a-si suprasatura (ori suprasolicita) nasul.
Precursori ai expozitiilor „hibride” de acest fel si-au pus in valoare imaginatia si in secolul trecut. In 1938, poetul Benjamin Péret a prajit cafea in spatele ecranelor la Exposition Internationale du Surréalisme, orchestrata de Marcel Duchamp, fiind probabil unul dintre primele exemple adevarate de arta olfactiva.
O serie de seturi de sah in care piesele puteau fi distinse doar prin miros au fost realizate de Takako Saito in 1965. Spice Chess (sah condimentat) si Smell Chess (sah parfumat) s-au bazat pe utilizarea de condimente sau lichide parfumate, in piese.
In Spice Chess, regele negru era parfumat cu asafetida, regina neagra cu cayenne, iar episcopii negri cu chimen. Piesele albe au inclus pioni cu parfum de scortisoara, episcopii de nucsoara, cavalerii de ghimbir si regina de anason!
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii