Ca o exceptie, voi scrie azi despre Cotroceni. Si despre o initiativa de toata isprava a unor tineri, numita Bazar de Cotroceni.
Pentru ca sunt un iubitor al acestui minunat cartier bucurestean, am cativa cunoscuti, rude, dar si urmasi care locuiesc acolo, m-am lasat purtat de val si am dorit sa fiu, pret de cateva ore bune, si eu prezent in acest Bazar. In promovarea actiunii, initiatorii spuneau: Peste 130 de curti private si mici afaceri din cel mai frumos cartier din Bucuresti isi deschid portile si va asteapta la Bazar de Cotroceni, pe 21 si 22 mai.
Cu alte cuvinte, se propunea transformarea cartierului Cotroceni, pe parcursul a doar doua zile, intr-o locatie de promenada mult mai frumoasa si mai captivanta decat Herastraul, locul predilect de plimbare al bucurestenilor cu sau fara copii. Si asa a fost.
Cotroceniul nu a fost ales din intamplare. Cotroceniul este nu doar cel mai frumos si mai cochet cartier din Bucuresti, el este si unic, unic prin arhitectura sa. Practic niciuna din vilele construite in perioada interbelica nu seamana cu cealalta. O colectie de unicate! Un muzeu cu exponate in aer liber! Cu multe decenii in urma, aici au locuit scriitori precum Ion Minulescu, Marin Preda, Ion Barbu, dar si Constantin Chirita, autorul celui mai frumos roman de aventuri pentru tineret din literatura romana, Ciresarii. Azi Cotroceniul este zona preferata a intelectualilor, profesorul Eugen Simion locuieste aici, scriitoarea Liliana Ursu, la fel, dar si a unor oameni de afaceri.
Ei bine, dand curs invitatiei Bazarului de Cotroceni, cativa zeci de proprietari au scos in weekendul trecut masutele in fata casei, punand pe ele tot ce au considerat ca pot oferi trecatorilor ocazionali: unii, aparate electrocasnice, haine, carti de anticariat sau noi aparitii editoriale, tablouri, obiecte de uz casnic, bijuterii fara pretentii. Altii, precum Alex si Ana, au scos pe masa carti pentru copii, dar si prajituri dupa retete unicat, gogosi si limonade facute in casa, cu doar cateva ore inainte.
Frumusetea nu a constat doar in faptul ca oamenii care se plimbau pe strazile linistite cumparau una sau alta, un tablou, o carte, o prajitura, dar se asezau pe scaunele scoase si ele pe strada si, pret de cateva minute, sporovaiau in cea mai placuta si relaxata stare de spirit din lume. Oameni necunoscuti intalneau oameni necunoscuti, vecini de cartier se intalneau cu vecini de cartier, se oferea cate un pahar de proseco „din partea casei”, o prajitura, si toate doar din bucuria de se cunoaste unul cu celalat. Si apoi, in tot acest timp, pe nesimtite, se construia un fel de comunitate aparte, rara si discreta, chit ca doar pentru o clipa, pentru o zi.
Te gandesti ca acest happening ar trebui sa se intample in fiecare luna: pana la urma costa atat de putin sa te simti bine si conteaza atat de mult sa invingi alienarea, aceasta boala a mileniului.
Aceasta a fost, de fapt, savoarea unica a Bazarului de doua zile din Cotroceni, mierea acelor ore, dincolo de nivelul modic al vanzarilor si al cumparaturilor marunte. Al carui martor am fost in cea mai frumoasa sambata de vara a vietii mele (exceptand sambata in care mi-am cunoscut viitoarea sotie, cu o jumatate de secol in urma, dar si sambetele cand s-au nascut copiii nostri si sambetele in care s-au nascut nepotii. Dumnezeu sa ii aiba in paza pe toti).
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii