Imperativele vitale pentru orice fiinta ajung fara exceptie la nevoia de apa, mai pretioasa decât aurul, diamantele ori petrolul. Aceasta a stat la baza crearii unor valori inestimabile, deopotriva de natura materiala si spirituala, dupa cum a provocat si conflicte violente între multe comunitati.
În unele locuri, în procurarea apei înca supravietuiesc elemente de civilizatie apropiate de granitele incredibilului.
Arhitectura inversata
Exista, în zona actualelor tari vecine India si Pakistan, o arta multiseculara de construire a fântânilor în trepte – bijuterii arhitecturale uriase ce faciliteaza coborârea spre pântecele fertil al planetei, unde se afla lichidul vietii pamântesti.
Un labirint sculptat cu mult bun-gust si rafinament, de 3.500 de trepte dispuse într-o simetrie perfecta, coboara cu o precizie geometrica pentru a ajunge la ochiul de apa. Treptele încrucisate înconjoara bazinul pe trei laturi, în timp ce a patra latura este împodobita de un pavilion cu galerii si balcoane bogate în decoratiuni încarcate de simboluri stravechi.
Construit de conducatorul Rajput Raja Chanda în secolele VIII-IX, „Chand Bawri” din Abhaneri, statul Rajasthan, este cel mai mare si cel mai adânc put cu trepte din India, bazat pe asemanari în stil cu templele terasate din Paranagar si Mandore. Întinzându-se pe 13 etaje sau la 30 de metri în pamânt, este un exemplu captivant de arhitectura inversata. Climatul din regiune este foarte arid si secetos, proiectantii fântânii gasind o solutie eficienta pentru ca apa sa poata fi conservata cât mai mult timp, în partea inferioara aerul având o temperatura cu 5-6ºC mai scazuta decât la suprafata.
Cufundate în sol, puturi în trepte precum Chand Bawri au fost construite în regiunile predispuse la seceta din India pentru a furniza apa tot anul, asigurând comunitatilor acces la sisteme vitale de stocare a apei si de irigare. Cu toate acestea, secolele de degradare naturala si neglijenta au aruncat aceste structuri în uitare.
Datând de mai bine de 1.000 de ani, puturile cu trepte (denumite baoli, bawri sau vav) se prabusesc în obscuritate, sistemele moderne de apa curenta diminuându-le importanta. Numeroase puturi cu trepte s-au darâmat ori au disparut complet. Totusi, în ultimii ani, multe dintre aceste edificii antice sunt restaurate pentru a ajuta la abordarea problemei acute a apei din India, de actualitate în zilele noastre.
Geometria nemuritoare a labirintului
Locuitorii din vestul Indiei au început sa construiasca puturi în trepte începând din jurul anului 650 d.Chr. În primul rând, ele erau folosite ca surse de apa curata, dar au servit si ca locuri de adunare, temple si refugii împotriva caldurii.
Ca tehnica de constructie si aspect, unele sunt la fel de simple ca o scara în spirala care coboara pâna la un bazin ro-tund cu apa sau un labirint aglomerat de scari si coloane ce sugereaza complexitatea uluitoare a unui desen de M.C. Escher. Desi la origine hinduse, simbolistica si valoarea practica a puturilor cu trepte au fost asimilate de conducatorii musulmani ai imperiului Mughal, de la începutul anilor 1500. Unele inscriptii religioase hinduse au fost sterse, dar s-a permis constructia acestor fântâni în continuare.
Când britanicii au ocupat India, le-au considerat insalubre. Cele forate au devenit comune si majoritatea puturilor în trepte indiene au fost abandonate.
Ultimul a fost construit în 1903, însa si astazi, aceasta arhitectura artistica a ramas deopotriva omniprezenta si invizibila. Numarul lor este de sute, raspândite în cele mai neasteptate locuri din India si Pakistan.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii