Premiile César 2003, o farsa?

          Pe 22 februarie, la teatrul Chatelet din Paris vor fi decernate premiile César. Ce va fi atunci vom vedea.

          Pe 22 februarie, la teatrul Chatelet din Paris vor fi decernate premiile César. Ce va fi atunci vom vedea. Deocamdata se stiu nominalizatii. Marele favorit pare a fi 8 Femei, filmul lui François Ozon, care figureaza la 12 categorii. Urmeaza Pianistul lui Roman Polanski, cu 10 nominalizari, controversatul Amen, semnat de Costa Gavras, cu 7 nominalizari, A fi si a avea de Nicolas Philibert si Hanul spaniol, de Cedric Klapisch. Candidatii pentru cel mai bun actor într-un rol principal de asemenea se cunosc: Daniel Auteuil (Adversarul), François Berleand (Idolul meu), Adrien Brody (Pianistul), Bernard Campan (Amintirea lucrurilor placute), si Mathieu Kassovitz (Amen).
          La categoria César pentru cea mai buna actrita într-un rol principal au fost înscrise Fanny Ardant (8 Femei), Arianne Ascaride (Marie-Jo si cele doua iubiri), Juliette Binoche (Decalaj orar), Isabelle Carre (Amintirea lucrurilor placute) si Isabelle Huppert (8 Femei). Toate bune si frumoase, numai ca imediat ce s-au anuntat nominalizarile, cea de-a 28-a ceremonie de decernare a premiilor Oscar a intrat „Înainte de termen” în tirul gazetarilor si criticilor care au constatat ca anul acesta totul pare a fi pus sub semnul unui „comic de situatie” aproape fara precedent. De ce?1. Când s-au anuntat nominalizarile, patru dintre actritele din filmul favorit 8 Femei au binevoit sa fie absente, ca si cum evenimentul era prea putin important pentru ele. E vorba de fermecatoarea senzuala (Catherine Deneuve), de femeia cu instincte primare (Emmanuelle Beart), de visatoarea tandra (Firmine Richard) si de adolescenta fragila (Virginie Ledoyen). Au fost prezente doar celelalte patru personaje: prototipul tineretii din film (Ludivine Sagnier), vampa provocatoare (Fanny Ardant), femeia vulnerabila si usor de ranit (Isabelle Huppert) si arhetipul nostalgiei (Danielle Darieux). Pretutindeni, înainte de acest eveniment, cele 8 femei au fost împreuna când au primit aplauze si recompense colective, dar tocmai în tara lor, Franta, nu au gasit de cuviinta sa respecte aceasta minima obligatie.2. În ceea ce o priveste pe Isabelle Adjani, compatriotii sai au etichetat-o drept „o prezenta snoaba”.3. Editia 2003 a premiilor César denota „un viciu artistic” al productiilor din anul precedent. Cum poate fi luata în serios lista nominalizarilor – s-au întrebat gazetarii francezi – când doua productii internationale care trateaza holocaustul (Pianistul si Amen), anglofone si europene doar prin subiect, montaj si viziune artistica, nu sunt totusi înscrise la categoria filmelor straine? Cum e posibil ca François Berleand, care are un rol secundar în Idolul meu, sa fi fost înscris între concurentii pentru cel mai bun actor într-un rol principal, în timp ce Jamel din Asterix, care detine un rol principal, a fost înscris pe lista rolurilor secundare? Cum se explica faptul ca Robert Altman, care este regizor american, concureaza la categoria „cel mai bun film european”?4. Césarul de anul acesta si-a propus sa fie un carnaval? O farsa? Un eveniment marcat de un comic involuntar? Acestea sunt nedumeririle celor care au analizat nominalizarile.
          
          Louis De Funes comicul cu o mie de fete
          
          În urma cu 20 de ani, pe 27 ianuarie, parasea scena vietii marele actor francez Louis de Funès, simbolul comicului popular al anilor 70 si, totodata, dupa cum am spune noi azi, campionul box-office-ului acelor vremuri, cu Marea hoinareala, seria Jandarmilor regizorului Jean Girault (Jandarmul din Saint Tropez, Jandarmul la New York, Jandarmul se însoara, Jandarmul la plimbare, Jandarmul si extraterestrii, Jandarmul si Jandarmeritele – ultimul sau film, realizat în 1982) sau Aventurile lui Rabbi Jacob.
          Stilul sau inconfundabil se impune relativ târziu, dupa o îndelungata experienta filmica: el va ramâne pentru totdeauna sinonim cu omuletul irascibil, agitat, cârcotas, care gesticuleaza mult, inventând astfel un limbaj international pentru publicul amator de comedie bufa.
          Prima sa aparitie pe o scena de teatru dateaza din anul 1943, dar de-atunci si pâna la momentul gloriei depline aveau sa mai treaca vreo trei decenii. Succesul în cinema i se datoreaza fara doar si poate întâlnirii cu Jean Girault, care i-a pus pentru prima oara adevaratul sau talent în valoare, în 1963, în Aruncati banca în aer. Louis de Funès avea deja pe atunci 50 de ani.
          Louis Germains de Funès de Galarza s-a nascut pe 31 iulie 1914 la Courbevoie, tatal sau fiind bijutier. Dupa studiile facute la Condorcet (Paris), practica diferite meserii (decorator de vitrine, ajutor de contabil, tinichigiu auto…), timp în care urmeaza si un curs de arta dramatica. Îsi mai câstiga existenta si ca pianist într-un bar si reuseste sa apara pe scena într-o piesa de Daniel Gelin. Cel care avea sa faca pâna la sfârsitul vietii 125 de filme si sa devina „comicul cu 120 de milioane de spectatori” s-a cantonat multi ani în roluri minore din filme care în timp au fost uitate, primul de acest fel fiind cel din 1945, în Ispita de la Barbizon de Jean Stelli. Abia în 1964, cu Jandarmul din Saint Tropez, în viata sa apare si notiunea de succes.
          În ciuda unei crize cardiace care îi pune viata în pericol în 1975, actorul continua sa lucreze si aduce o noua confirmare a talentului sau în Aripioara sau picior (1976) si Zâzania (1978), ambele în regia lui Claude Zidi. Din nefericire, ultimele sale roluri nu au mai cunoscut succesul de altadata, în special Avarul (1979, Jean Girault) fiind cotat cu mult sub asteptarile actorului si ale regizorului.
          Desi nu de putine ori a fost desconsiderat de criticii de film, de gazetari si intelectuali, Louis de Funès a fost omagiat în 1999 prin intermediul unei piese de teatru, semnate de Valerie Novarina, intitulata Pentru Louis de Funès.