Armele secolului al XXI-lea gata de lupta in Irak

          Cine vrea pace se pregateste de razboi
          
          „Cine vrea pace sa se pregateasca de razboi!”, spune un dicton latin. Un potential tehnologic militar inimaginabil a fost scos la vedere, o data cu pregatirea veritabilului Armaggedon din Golf, în care tinta „de lux” este Irakul lui Saddam Hussein.

          Cine vrea pace se pregateste de razboi
          
          „Cine vrea pace sa se pregateasca de razboi!”, spune un dicton latin. Un potential tehnologic militar inimaginabil a fost scos la vedere, o data cu pregatirea veritabilului Armaggedon din Golf, în care tinta „de lux” este Irakul lui Saddam Hussein. În paralel cu instruirea militarilor, o întreaga armata de cercetatori si savanti si-a pus la treaba materia cenusie pentru a perfectiona arme cât mai sofisticate.
          
          Capacitatea sporita de distrugere a grupurilor mici si precizia marita a armamentului reprezinta coordonatele generale ale noii doctrine militare americane. Prioritatea bombardamentelor aeriene strategice este astazi depasita, câta vreme si-a dovedit eficacitatea doar în distrugerea instalatiilor civile si industriale. În noul „cocktail” razboinic, rolul de regina îl detine informatica si, în cadru largit, electronica. Robotizarea si miniaturizarea tehnicilor militare vizeaza structurarea unui gen de Internet gigantic, care sa asigure legatura între fiecare sistem de arme, fiecare element al armatei ultramoderne. El se numeste Three Eyes („Trei ochi”) sau III (de la Integrated Information Infrastructure) si a fost deja testat partial în Kosovo.
          În esenta, se doreste transformarea inamicului într-o entitate surda, muta si oarba, prin distrugerea echipamentelor, prin dereglarea de durata a aparaturii, printr-o dezorganizare generala care sa faca razboiul câstigat, înainte de a fi fost lansata prima racheta. Cam asa ar arata un razboi „curat”, adica fara victime umane, o imagine oficiala, fireste, mai degraba idilica, decât ideala! Departe de realitate, caci singurii adversari ai civilizatiei sunt – nu o natiune sau alta, ci teroristii.
          
          
          FORTARETELE PLUTITOARE…
          
          Portavionul nu este o arma în sine, dar impresioneaza prin forta uriasa. Elementul-cheie al fortaretei marine îl reprezinta reactoarele nucleare care asigura propulsia. De departe, SUA detin suprematia (si) la acest capitol: un portavion ca USS Kitty Kawk (prezent în Golf) are capacitatea de 83.960 tone, de peste doua ori mai mare decât cea a lui Charles de Gaulle, singurul portavion francez, de 40.000 tone. Aeroportul plutitor serveste drept baza pentru o întreaga flotila de lupta. De pilda, USS Harry Truman poarta cu sine 80 de avioane de vânatoare F-14 si F-18 si avioane destinate razboiului electronic, EA-6B. Pentru operativitate maxima pe spatiu cât mai redus, sunt preferate aparatele cu decolare pe verticala, de tip Harrier, dar portavioanele au în dotare si catapulte (dispozitiv de lansare a avioanelor datorita fortei aburilor – într-o varianta depasita – sau fortei electromagnetice, versiune de conceptie americana, modernizata), si sisteme de oprire.
          Pentru o imagine generala asupra unui asemenea gigant, prezentam doar gabaritul USS Theodore Roosevelt: deplasament – 97.000 tone; lungime – 333 m; latime – 79 m; capacitate – 85 avioane si elicoptere. Trebuie însa precizat ca un portavion nu navigheaza singur, ci escortat de un submarin nuclear de atac, doua fregate antiaeriene, doua fregate anti-submarine si un petrolier pentru aprovizionarea cu combustibil a escadrilei.
          
          SI LEGIUNILE ZBURATOARE
          
          Un fel de omolog aerian al portavionului este avionul de transport militar. Sa le lasam deoparte pe „batrânul” C- 130 Hercules american sau pe
          C – 5 Galaxy, care poate zbura 10.000 km cu un plin de 118 tone combustibil, pentru a arunca o privire în hangarele marilor puteri armate europene. Cel ce retine atentia este A 400 M, productie franco-germana (voila!), care poate transporta 32 tone de tehnica militara, cu un volum de 356 metri cubi. Diametrul interior (4 metri) permite intrarea elicopterelor de lupta NH-90 sau Tigre (tot franco-germane), a blindatelor de infanterie sau a sistemelor de rachete sol-aer tactice SAMP/T. Cu viteza de 780 km/h, A 400 M poate parcurge 4400 km, cu un singur plin de combustibil.
          Amenintarea vine din cer – se spune, eufemistic, despre colosala forta distrugatoare aeropurtata. Ceea ce am prezentat mai sus reprezinta doar o imagine de spectacol (desigur, utilitatea extrema e incontestabila) a teatrului de operatiuni militare. Viziunea asupra actiunii efective a armamentului ultramodern este însa terifianta. În numarul viitor al „Magazinului”, vom schita si aceasta potentiala fata a razboiului din Golf. Mai facem însa o precizare elocventa, privitoare la fortele ce-si zanganesc astazi armele de-a lungul si de-a latul planetei. Anul trecut, SUA au investit în domeniul militar o suma echivalenta cu cea a urmatoarelor 20 de mari puteri armate mondiale, luate împreuna!