Cifrele sunt elocvente: in Franta, de exemplu, 40% dintre mariaje sfârsesc prin despartiri. Acolo unde sunt si copii, lucrurile se complica. Pentru ca cei mici accepta cu greu noile situatii: fie sa-si vada parintii despartiti, si in consecinta sa-l aiba alaturi doar pe unul dintre ei, fie sa fie integrat intr-o familie recompusa, prin recasatorirea parintelui natural.
De cele mai multe ori se apeleaza la ajutorul bunicelor. Rolul lor, in astfel de situatii, spun psihologii, nu e deloc usor. Pentru ca, alaturi de un copilas de 6 ani nefericit fiindca parintii sai nu mai sunt impreuna, sau de un adolescent de 13-14 ani, care va profita de situatie pentru a testa limitele ce i se acepta, nu poti improviza metode si solutii psihopedagogice. Trebuie sa stapânesti bine teritoriul, confruntarea presupunând in primul rând multa iubire si intelegere fata de cel mic. Se nasc, insa, alte intrebari. Ce loc trebuie sa ocupe in existenta nepotului sau nepoatei? Are un cuvânt in privinta educatiei, sau trebuie sa stea de-o parte? Poate juca rolul de confident al adolescentilor, sau trebuie sa conserve o anumita distanta? Trebuie sa li se impuna, sau sa fie consultati in privinta noilor reguli ale vietii lor? Psihanalist Marie-Dominique Linder, intr-o carte aparuta recent, ofera posibile raspunsuri si accentueaza erorile educative ce trebuie evitate.
1. O relatie in special cu copiii nu se poate construi decât in timp. Inainte de orice asigurati-l pe cel mic de iubirea ferma si constanta a parintilor. Aceasta etapa reprezinta conditia sine qua non a stabilirii unei relatii bune cu ei. In cazul recasatoririi parintelui cu care sta copilul, cuplul trebuie sa-i ofere iubirea de care are nevoie. Pe masura construirii de experiente comune cum sunt cel mai adesea amintirile de vacanta, se cladeste o poveste comuna, care reprezinta baza oricarei constructii familiale. In consecinta, ar fi o eroare daca ati pretinde integrarea si acceptare rapida din partea micutului a noii situatii.
2. O alta eroare se refera la dorinta de a fi "bunica perfecta". Este eronata, in primul rând, pentru ca modelul ideal nu exista. Fiti, pur si simplu dv. insiva. Si, nu uitati, copiii au nevoie de repere. Trebuie, deci, sa stabiliti limitele permise, dar sa o faceti cu blândete.
3. Psihologii recomanda "intoarcerea paginii" despre trecut. Este stresant pentru copil sa-i reamintiti frecvent intâmplari, fie ele fericite, din perioada când viata decurgea normal, alaturi de ambii parinti. Copilul trebuie cantonat in noua realitate, conturându-i-se perspectivele si reperele solide ale vietii intregi ce-i sta in fata.
4. Ar fi eronat sa considerati ca ruptura dintre parinti nu este bulversanta pentru copil, indiferent de vârsta acestuia. In consecinta, important este sa atenuati, pe cât posibil, socul. Camera copilului sa fie un refugiu placut pentru el. Sa fie decorata vesel. Sa aiba la indemâna jocurile sale preferate, cartile pe care le citeste cu placere.
5. Incercarea de a izola copilul fie de familia mamei, fie de familia tatalui este o alta eroare grava. Micutul are o anumita filiatie asupra careia nu se poate interveni cu brutalitate fara a lasa in mintea si sufletul lui amprente dureroase.
6. A ignora frecvent cuvântul, dorinta copilului, este o alta eroare. Optiunile copilului, dictate de o multitudine de factori, cladesc incet-incet personalitatea, temperamentul, vocatiile sale profesionale. Ignorarea acestora nu face decât sa mutileze dezvoltarea psiho-motorie, intelectuala a copilului, adolescentului, tânarului. Nu face decât sa mutileze o viata.
Comentarii