DROGUL VIRTUAL

          Ce pot avea în comun consumatorii de LSD, anumite desene preistorice si faimoasele experiente de moarte iminenta (NDE)? Un raspuns îl ofera cercetatorii dintr-un domeniu cvasi-necunoscut – neuromatematica: halucinatiile vizuale. Mai precis, asa-numitul tip de halucinatii geometrice, care s-ar reduce la numai patru categorii de imagini diferite: tunelul sau pâlnia, pânza de paianjen, grilajul si spirala.

          Ce pot avea în comun consumatorii de LSD, anumite desene preistorice si faimoasele experiente de moarte iminenta (NDE)? Un raspuns îl ofera cercetatorii dintr-un domeniu cvasi-necunoscut – neuromatematica: halucinatiile vizuale. Mai precis, asa-numitul tip de halucinatii geometrice, care s-ar reduce la numai patru categorii de imagini diferite: tunelul sau pâlnia, pânza de paianjen, grilajul si spirala.
          
          Cercetatorul american Jack Cowan este cel ce a pornit pe sinuosul drum al teoriei respective, ajungând la concluzii tulburatoare, unele venind chiar sa conteste alte teorii, foarte vechi, mai mult sau mai putin sustinute stiintific. Potrivit acestuia, cele patru tipuri geometrice corespund perfect felului în care sunt conectati neuronii centrului vizual, ele reprezentând într-un fel proiectia, „umbra” imaginii. Atunci când activitatea lui se deregleaza din diverse motive (consum de droguri, privatiuni senzoriale, migrene, epilepsie, anestezie etc.), creierul are tendinta naturala de a lasa sa apara desenele amintite. De aceea, departe de a fi haotice, proprii fiecarui individ sau niciodata repetate, halucinatiile vizuale sunt comune tuturor oamenilor. Cum asa? Simplu – spune Cowan: pentru ca toti oamenii au creierul „cablat” în acelasi fel. La urma-urmei, o ipoteza seducatoare, nu-i asa?
          
          Toxicomanii si lumea disparuta
          
          Materia noastra cenusie se afla în activitate continua. Chiar si când tinem ochii închisi, anumiti neuroni asociati vederii se agita, aparent nemotivat. Ei formeaza astfel „imagini de fond”, foarte slabe, ascunse în spatele celor trimise de lumea exterioara via cele cinci simturi. Când creierul se rupe de aceasta zona, imaginile respective persista sub forma halucinatiilor. Cel mai rapid (si mai nociv!) mijloc de debransare a creierului este consumul de droguri. LSD, mescalina, canabis – iata doar trei asemenea substante încarcate cu particule chimice care blocheaza neuronii. Rezultatul: informatiile senzoriale nu-si urmeaza parcursul firesc si creierul îsi creeaza propriile imagini.
          Când vor sa le provoace halucinatii cobailor, neuro-psihologii îi introduc în „camera de privatie”; o încapere închisa, în care subiectul „face pluta” în apa sarata, lipsit de lumina, de zgomote, fara senzatie de caldura sau de frig (apa este mentinuta la temperatura corpului), chiar fara greutate, care este anulata de sarea dizolvata în apa. Asadar – lumea exterioara… dispare. Dupa câteva ore, subiectul percepe forme geometrice tipice halucinatiilor.
          
          Demitizarea drumului spre paradis
          
          Probabil cel mai spectaculos detaliu al teoriei lui Cowan se refera la imaginile pe care sustin ca le-ar fi vizualizat persoanele trecute prin asa-numita experienta de moarte iminenta (NDE). O literatura impresionanta vorbeste despre „patrunderea” subiectului într-un tunel lung, la capatul caruia (daca a ajuns) a întâlnit o entitate definita succint prin lumina si iubire. Ei, bine, teoria celor patru imagini geometrice nu pune la îndoiala, ci anuleaza ideea caii spre Paradis, afirmând ca este vorba despre o halucinatie: corpul, extrem de slabit, nu mai percepe lumea înconjuratoare, singur creierul mai pastrând în el un usor zgomot de fond, tradus vizual prin amintita calatorie în tunel.
          Mai mult decât atât, teoria lui Cowan pare anume facuta pentru a elucida si misterul originii unor desene rupestre, atribuite, în acest context, halucinatiilor vrajitorilor ce le vor fi imprimat în peretii pesterilor. O demonstratie la fel de spectaculoasa a realizat cercetatorul american cu ajutorul computerului. Introducând în memoria acestuia datele si algoritmii specifici manifestarilor cerebrale studiate, el a obtinut – dupa administrarea unei doze de LSD virtual – exact cele patru tipuri de desene amintite mai sus. Astfel, o mare necunoscuta pare sa fi fost în sfârsit elucidata. Totusi, multe contraargumente valabile ramân în picioare. Ceea ce înseamna ca misterul cel mai mare al lumii noastre reale ramâne creierul uman.