1) Puterea curativa si distructiva a iubirii

          Sarabanda este ultimul film (2003) al celebrului regizor suedez, Ingmar Bergman, nu doar o simpla reluare, ci una plina de semnificatii. Desi preia doua personaje din serialul de televiziune din 1974, Imagini dintr-un mariaj, el îi plaseaza pe Johan si Marianne, dupa 30 de ani, într-un context nou, pentru a explora ura adânc înradacinata, dragostea glorificata, sacrificiul de sine si sentimentele reprimate ale unei familii.

          Sarabanda este ultimul film (2003) al celebrului regizor suedez, Ingmar Bergman, nu doar o simpla reluare, ci una plina de semnificatii. Desi preia doua personaje din serialul de televiziune din 1974, Imagini dintr-un mariaj, el îi plaseaza pe Johan si Marianne, dupa 30 de ani, într-un context nou, pentru a explora ura adânc înradacinata, dragostea glorificata, sacrificiul de sine si sentimentele reprimate ale unei familii. Liv Ullmann se reîntoarce în rolul Mariannei nu atât pentru a-si continua personajul din Scene, cât pentru a fi martora unei familii dezbinate. Marianne, 30 de ani dupa ce a divortat de sotul ei Johan (interpretat de Erland Josephson) se hotaraste sa faca o vizita fostului ei sot. Marianne cea contemplativa si excentricul Johan sunt un fost cuplu care înca mai tin unul la celalalt. Dupa cum e de asteptat, Ullmann si Josephson stralucesc în rolurile lor si sugereaza o imensa intimitate si profunzime, umor si suferinta. Johan, acum pensionar, s-a retras la casa de vacanta a bunicilor lui. Aici, el duce o viata solitara în compania cartilor si a unei menajere. Soseste însa în mijlocul unei drame familiale în care sunt implicati fiul lui Johan din alta casatorie si nepoata sa. Dupa treizeci si doi de ani de separare vor împartasi câteva saptamâni de viata intensa. Johan e acelasi om de acum 30 de ani, guraliv, sensibil, închis în sine si uneori, simpatic. Pe proprietate se afla si Henrik (Börje Ahlstedt), fiul lui Johan dintr-o alta casatorie. Henrik locuieste aici cu fiica sa Karin (Julia Dufvenius). Socat de moartea sotiei sale, Anna, survenita cu doi ani în urma, instabil financiar, mental si emotional, Henrik se bizuie pe rabdarea tatalui sau si afectiunea acestuia pentru nepoata. Pensionat mai devreme de la universitatea din Uppsala, se dedica scrierii unei carti despre o compozitie a lui Bach si orelor de violoncel cu fiica lui. Karin e foarte talentata si doreste sa urmeze conservatorul. A exersat toata vara ca sa-si pregateasca auditia. Desi îi este recunoscatoare tatalui ei, a ajuns sa se simta sufocata de grija excesiva pe care i-o arata Johan si Henrik si a imaginii idealizate pe care acestia o au pentru Anna, la care se adauga propriile ei amintiri despre mama. Henrik trebuie sa faca fata nu numai maturizarii inevitabile a fetei, dar si sentimentului de dispret al lui Johan, care-i tolereaza prezenta numai datorita nepoatei sale talentate. Karin gaseste în Marianne o confidenta care are rabdare s-o asculte si un punct neutru de afectiune între ea, tata si bunic. Sarabanda e o fresca emotionanta a luptei pentru suprematie, eliberare si reconciliere dintr-o familie ravasita si a puterii curative dar si distructive a dragostei. Sa fie oare acesta ultimul film al regizorului? Nimeni nu stie, dar ce se stie cu siguranta este faptul ca filmul Fanny si Alexander (1982) este considerat de Bergman, unul dintre cele mai îndragite opere ale sale.
          
          2) «2046», locul unde se ascund visele
          
          «Cu totii avem nevoie de un loc în care sa ne ascundem sau sa ne pastram amintirile, gândurile, impulsurile, sperantele si visele», spune celebrul regizor chinez Wong Kar-wai. «Acestea sunt crâmpeie din viata noastra pe care nu le putem încheia sau nu putem interveni asupra lor, dar în acelasi timp, ne este teama sa ne debarasam de ele. Pentru unii locul acesta e material, pentru altii, un spatiu mental, iar pentru câtiva, nu exista».
          
          In ciuda zvonurilor ca face un film imposibil de finalizat, regizorul Wong Kar-Wai a prezentat în octombrie publicului francez versiunea definitiva a celui de-al optulea lung metraj al sau, 2046, o varianta onirica a filmului sau precedent In the Mood for Love, de o frumusete plina de vraja. Dupa cum afirma autorul, versiunea actuala a filmului difera putin de cea prezentata în afara competitiei la ultimul festival de la Cannes, dupa patru ani „plini de peripetii”. Ancorat în trecut, dar si în viitor, 2046 poarta amprenta unei senzualitati încarcate de disperare, cu un du-te-vino între memorie si imaginar, experiente si fantasme, amintiri si regrete. Tony Leung Chiu Wai, interpretul preferat al regizorului, care a primit premiul pentru interpretare la Cannes în 2000, pentru rolul din In the Mood for Love, joaca în 2046 rolul unui jurnalist si scriitor. În 1966, când Chow Mo-Wan (Leung Chiu-Wai) paraseste Hong Kong-ul, pastrând cu sine un secret, imaginea unei femei din trecut, Su Li-Zhen, (Maggie Cheung). În Singapore întâlneste o femeie enigmatica, o alta Su Li-Zhen (Gong Li), care-i aminteste de femeia din 1966. Chow, revenit în Hong Kong, se decide sa lase de-o parte sentimentele si sa colectioneze cuceriri. O întâlneste pe nesatioasa Lu Lu (Lau Kar-ling), o femeie pe care o cunostea si care nu-si mai amintea de legatura lor. Chow descopera un numar familiar la hotelul unde locuia Lu Lu: 2046. Camera 2046 era întesata de amintirea zilelor petrecute aici cu Su Li-Zhen. Chow se muta la camera 2047. O noua chiriasa, superba Bai Ling (Zhang Ziyi), îi intra sub piele, dar ajunge sa-si dea seama ca Chow nu mai simte nimic pentru nici o femeie. Aici le cunoaste pe fetele proprietarului hotelului Wang Jie Wen (Dong Jie) si Wang Jing Weng (Faye Wong). Jie Wen de-abia afla ce e dragostea, iar Jing Wen întretine o legatura amoroasa cu un tânar japonez, Tak (Kimura Takuya), interzisa de tatal ei. Ca sa iasa din cotidian, Chow începe sa scrie un roman stiintifico-fantastic, a carui intriga se petrece într-un tren care pleaca din când în când spre 2046, un punct imobil în spatiu si timp, unde oricine îsi poate regasi amintirile pierdute. Cel putin asa se banuieste, pentru ca de acolo nimeni nu se mai întoarce, cu exceptia lui, care vrea sa se schimbe. El crede ca scrie despre viitor, dar în realitate e vorba de trecut. Femeile care i-au traversat existenta îi napadesc imaginatia si dau viata naratiunii sale. Reinventeaza povestea de dragoste dintre fata proprietarului hotelului si Tak. Wang Jing Weng devine un robot insensibil care-i ofera lui Tak fericirea dupa care tânjea. Existenta ei ramâne cel mai important secret al lui Tak. În 2046, trenul înca mai pleaca spre 2046…
          Won Kar-Wai hipnotizeaza si de aceasta data spectatorul, asociind cu brio decorurile digitale si imaginile filmate, marile spatii futuriste si interioarele izolate, unind cu bucurie un gest, un sentiment cu un aer de bel canto sau o melodie clasica latino-americana. La fel ca povestirea, banda sonora, compusa în mare parte de Shigeru Umebayashi, co-autor al muzicii din In the Mood for Love se aude în registrul amintirilor. „Dl. Chow vrea sa creada ca s-a schimbat, dar înauntrul sau nu mai gaseste nimic. Ca actor, cred ca am dat din mine tot ce aveam mai bun pentru acest rol. Dl. Chow este un personaj trist, nu genul care te face sa lacrimezi, dar care îti împlânta un sentiment adânc de disperare”, afirma într-un interviu Tony Leung, în periplul lui la Paris, cu câteva zile înaintea premierei. „El nu înceteaza sa-si spuna ca întotdeauna întâlneste femeia ideala la momentul nepotrivit, dar oare exista momentul propice?”, se întreaba actorul. Despre începuturile lui 2046 Wong Kar-Wai spune: „Când am început sa ma gândesc la film, cu patru ani în urma, am vrut sa ma refer la situatia din Hong Kong si la efectele reîntoarcerii la China. La acea vreme, China promitea ca nu va face schimbari timp de 50 de ani. N-am avut însa nici o intentie sa introduc în 2046 problema politica. Filmul este povestea despre om care vrea sa se schimbe si despre promisiuni”.