1) Dragoste parfumata cu aer de mare

          „Chiar si atunci când nu e vânt, tot bate vântul”
          
          Filmul Coechipierul (L’Équipier) e o frumoasa poveste de dragoste, dar si un omagiu adus de regizorul Philippe Lioret unei meserii disparute: paznic de far. Camille (Sandrine Bonnaire) vine pe insula Ouessant, locul unde s-a nascut, ca sa vânda casa parinteasca, care nu mai e locuita.

          „Chiar si atunci când nu e vânt, tot bate vântul”
          
          Filmul Coechipierul (L’Équipier) e o frumoasa poveste de dragoste, dar si un omagiu adus de regizorul Philippe Lioret unei meserii disparute: paznic de far. Camille (Sandrine Bonnaire) vine pe insula Ouessant, locul unde s-a nascut, ca sa vânda casa parinteasca, care nu mai e locuita. Tatal ei, Yvon, murise cu zece ani în urma, iar mama, Mabé, cu un an înainte. Din casa se poate zari farul de la Ouessant, supranumit «Iapa». Camille petrece în aceasta casa veche o ultima noapte, în compania unei matusi, sora cu mama ei. Aici primeste prin posta o carte intitulata Capatul meu de lume semnata de un anume Antoine. E o carte de amintiri, pe care ea o va citi în aceasta noapte alba si care îi va dezvalui o multime de lucruri interesante. Naratiunea începe în 1963, când Antoine (Grégori Derangère) povesteste cum a debarcat la Ouessant, în mijlocul marinarilor bretoni, ca sa devina coechipierul lui Yvon (Philippe Torreton), unul din gardienii «Iepei». Antoine n-avea nici o idee despre aceasta meserie. Lucrase mai demult într-o ceasornicarie, dar dupa ce este ranit în razboiul din Algeria si se alege cu paralizia unor degete de la o mâna beneficiaza de o «meserie de rezerva» la Faruri si Balize. De la bun început, e primit prost de diversele echipe de la far care se succedau la intervale regulate si petreceau acolo mai multe saptamâni, în izolare, în echipe de câte doi oameni, singurul lor contact cu lumea exterioara fiind doar radioul. Desi la fel de suspicios ca ceilalti, Yvon îsi da seama încetul cu încetul de calitatile coechipierului sau si ajunge sa-l aprecieze. Antoine nu va ramâne decât doua luni, dar prezenta sa va fi devastatoare, mai ales pentru parintii Camillei. Când nu sta la far, Antoine locuieste la hotel si ca sa mai câstige un ban, se angajeaza la fabrica de conserve, unde tânara Brigitte (Emilie Dequenne) îi face ochi dulci si unde lucreaza si Mabé, sotia lui Yvon. Desigur, tânarul simpatic, calm si care îsi dorea sa se integreze între oamenii de pe insula e primit mai bine de femei în acest capat de lume, unde «strainii» sunt vazuti întotdeauna de unii, cu suspiciune. Adaptarea la lumea de aici se dovedeste mai dificila decât cea la noua meserie. «Chiar si-atunci când nu e vânt, tot bate vântul» îi spune Yvon lui Antoine, când îi vorbeste de dificultatile si riscurile meseriei, unde aerul din largul marii se confunda cu usile închise. «Viata acestor oameni e eroica. Un far în largul marii e un loc de o violenta extrema unde poti muri din cauza unui simplu curent de aer», explica regizorul. Filmul este pe lânga o frumoasa poveste de dragoste si una despre prietenie, pe fondul cercetarii trecutului, amintirilor si a radacinilor familiale. „Coechipierul” s-ar fi putut numi la fel de bine Secrete de familie. E punctul meu sensibil… Cine au fost de fapt parintii nostri, cum au trait? Casa copilariei noastre e deseori singura care pastreaza aceasta amintire. E un patrimoniu în egala masura de pretios cu castelul Chambord. Acolo sunt toate amintirile si radacinile noastre”, spune Philippe Lioret. Muzica filmului e semnata de Nicola Piovani, unul dintre cei mai importanti compozitori actuali de muzica de film. Partiturile lui au acompaniat filmele unor cineasti importanti, Bellochio (Saltul în vid), Moretti (Camera fiului), Fellini (Interviul), fratii Taviani (Kaos) sau Roberto Benigni (Viata e frumoasa).
          
          2) Razboiul televiziunii contra jurnalismului
          
          Din lumea invizibila a abisurilor, patrundem în lumea vizibila, desi si aici sunt zone albe care doresc sa ramâna în umbra, dar sunt scoase la lumina de jurnalisti curajosi. Asa este si cazul filmului Outfoxed (Exclusi de la Fox News), un documentar semnat de Robert Greenwald, care analizeaza modul cum imperiul mediatic australo-american al lui Rupert Murdoch si, în special, canalul de stiri Fox urmaresc sa impuna o viziune extrem de conservatoare asupra lumii. Robert Greenwald e si producatorul executiv al seriei denumite „UN”: Unprecedented (Fara precedent) de Joan Sekler si Richard Perez, despre alegerile din Florida din 2000; Uncovered: The War on Irak (Dezvaluire: razboiul contra Irakului si Unconstitutional (Neconstitutional) produs de Nonny de la Pena, despre drepturile civile de dupa 11 septembrie.
          Cineastul si producatorul Robert Greenwald, cu ajutorul unor grupuri de miscare cetateneasca, unul dintre ele fiind „Centrul pentru Progres american”, a monitorizat programele de pe canalul Fox timp de 25 de saptamâni si a intervievat un numar de experti din media sau de fosti colaboratori ai canalului care au dezvaluit metodele, uneori uluitoare, de expunere a informatiilor. Greenwald si echipa sa demonstreaza contrariul devizei afisate de post care plin de emfaza declara We report, you decide (noi informam, voi decideti). El dovedeste cum Fox, postul cel mai vizionat din Statele Unite, este aservit presedintelui George W. Bush si demonteaza sistematic tot ce contravine ideilor conservatoare sustinute de reprezentantul Casei Albe prin defaimari, subiecte abordate sau ignorate, invitati, apelul la frica. La acestea se adauga pericolul ultim, influentarea propriilor concurenti, dupa cum afirma Robert Greenwald. Canalul de stiri cu tendinte dure republicane are diverse metode de intimidare a invitatilor. Astfel, Bill O’Reilly, moderatorul-vedeta, opreste cu un „shut-up” (taci din gura!) orice interlocutor care nu-i este pe plac. Malcolm Glick, al carui tata a murit la 11 septembrie la turnuri, a devenit subiectul unui scandal anti-Bush. Toate afirmatiile sale au fost întrerupte de O’Reilly cu shut-up, replica repetata ca un maniac. Tânarul nu-si poate reveni, desi au trecut trei luni de la aceasta confruntare. Robert Greenwald, familiarizat cu documentarele politice, afirma ca «urmarirea ore de-a rândul a postului Fox News a fost una dintre încercarile cele mai dure ale carierei sale». Pentru acuzatia adusa lui Richard Clarke, consilier pentru afacerile de securitate la Casa Alba, care a aratat în memoriile sale ca Bush si ai sai l-au neglijat luni de zile pe Ben Laden, fiind obsedati de Saddam Hussein, canalul repeta într-una «Nu urmareste decât sa-si vânda cartea», acesta fiind exact argumentul adus de Casa Alba. Greenwald afirma ca postul înfiintat în 1996 de Ruppert Murdoch a devenit o masina de razboi a republicanilor. Patronul sau este Roger Ailes, fostul consilier al lui Reagan si al lui Bush tatal, cunoscut pentru diversele lovituri sub centura si manipulari. Ailes a inventat sloganul canalului care a fost repetat fara încetare «fair and balanced» (cinstit si echilibrat), antifraza pentru aceasta televiziune de propaganda. Greenwakd a recuperat zeci de note transmise de John Moody, directorul redactiei, în care pot fi citite o sumedenie de instructiuni. Nimic nu e subtil, dimpotriva. Astfel, la 6 aprilie 2004: «Discursul lui Kerry va fi despre Irak (…), nu merita sa fie dat de la început pâna la sfârsit». Sau, la 5 mai: «E important ca în perspectiva sa înlocuiti materialul cu Abou Ghraib (prizonierii torturati de trupele americane). Imaginile sunt socante dar avem si imaginea unui ostatic american legat la ochi. Cine se ocupa de el?» Greenwald îsi numeste documentarul un «film de gherila», realizat repede, prezentat la facultati, de organizatii nonguvernamentale si diverse grupuri militante. Outfoxed este un film indispensabil pentru audienta canalului Fox, care o intrece pe cea a CNN-ului în ultimii opt ani.