Omul in oglinda

          Criza comunicarii directe
          
          „Alo!”, cel mai folosit cuvânt al planetei
          Numerosi sociologi si psihologi atrag atentia asupra „crizei dialogului direct” între oameni.
          Cel mai mult au de suferit adolescentii si persoanele de vârsta a treia, care se plâng de singuratate si de lipsa unui partener de comunicare „de la om la om”.

          Criza comunicarii directe
          
          „Alo!”, cel mai folosit cuvânt al planetei
          Numerosi sociologi si psihologi atrag atentia asupra „crizei dialogului direct” între oameni.
          Cel mai mult au de suferit adolescentii si persoanele de vârsta a treia, care se plâng de singuratate si de lipsa unui partener de comunicare „de la om la om”.
          Internetul si telefoanele (fixe sau mobile) creeaza o senzatie falsa de apropiere între persoane, în pofida facilitatilor tehnice oferite.
          
          Declaratiile unor adolescenti din mai multe tari europene dezvolate si din SUA i-au socat pe initiatorii anchetei de tip forum-Internet. Peste jumatate din numarul adolescentilor intervievati – cu vârste cuprinse intre 12 si 17 ani – au raspuns ca intr-o saptamâna nu discuta fata in fata cu parintii mai mult de 30-40 de minute! Asta inseamna o medie de câteva minute pe zi, fapt care produce „al doilea tip de instrainare” – spune prof. Albert Guillome din Geneva. Prima alienare fiind cea din cadrul societatii, cea de-a doua forma este, poate, mult mai grava. Simultan, convorbirile telefonice cu parintii depasesc, intr-o saptamâna, 60 de minute. Concluzia, fie si luând in considerare doar aceste statistici, este ingrijoratoare. De ce? Pentru ca in perioada adolescentei viitorul matur poate lua decizii pripite, in lipsa unui dialog consistent cu parintii.
          Tendinta paralela a adolescentilor este de a se confesa unor prieteni si, mai nou, animatorilor unor emisiuni de radio sau televiziune. Dar aproape 30 la suta din aceasta categorie prefera o discretie totala, adica o lipsa de comunicare a problemelor care-i framânta, chiar daca parintii sunt acasa si se arata dispusi sa vorbeasca cu odrasla adolescenta. Din pacate, Internetul ofera o posibilitate iluzorie ca o cunostinta de pe adresele de „imprietenire” iti poate intelege problemele si-ti poate da un sfat util. Peste 70 la suta din categoria suspomenita are pe Internet cel putin 10-15 amici de ambe sexe pe care, de obicei, nu-i vad niciodata. Acesti aparenti apropiati devin treptat mai importanti decât parintii in discutarea framântarilor personale, discutiile fiind purtate sub pseudonime.
          Un procent mic dar, totusi, alarmant, il reprezinta adolescentii care fac nopti albe pentru a discuta cu animatori de la emisiuni radio (in special). Acele emisiuni se desfasoara, de regula, dupa ora 23,00. Modul de a-si spune pasurile spuse in direct, telefonic, contribuie si el la instrainarea adolescetilor fata de parinti. Pe de alta parte, persoanele de vârsta a treia sunt foarte multumite de aceste emisiuni si unele chiar declara ca si-au facut prieteni reali si nu virtuali in acest fel.
          
          „Am aflat prea târziu ca se drogheaza…”
          
          Disperata afirmatie apartine unor parinti care se incadreaza in categoria celor care stau de vorba cu propriii copii aproximativ 30 de minute intr-o saptamâna. Absenta dialogului parinte-adolescent poate avea consecinte dramatice, iar tentatiile (viciile) pagubitoare sunt la tot pasul. Daca drogurile reprezinta un caz extrem, parasirea domiciliului pentru câteva zile sau definitiv reprezinta un alt pericol al instrainarii intrafamiliale. Un alt caz semnalat de sociologi este asocierea „nevinovata” a adolescentilor pentru savârsirea de acte de bravura care cad, de multe ori, sub incidenta legii. Este vorba de infruntarile dintre bande de adolescenti si chiar de „pedepsirea” unor profesori care i-au pus la punct cu diverse prilejuri. Convinsi ca parintilor nu prea le pasa cum isi petrec timpul liber (desi nu este asa), viitorii maturi cad prada unor anturaje periculoase pentru formarea lor ca adult. Ca sa nu mai vorbim despre existenta pe Internet a unor asa-zisi „formatori de mentalitati si opinii”, care cauta prozeliti cu personalitate incerta… Este oare sortit omul modern sa renunte la comunicarea directa in favoarea celei electronice? Se pare ca aceasta tendinta este de neoprit.