Creatiile artistice, prin definitie, sunt „sprijinite” de un suport fizic care confera o anumita specificitate realizarii finale: pânza si hârtia pe care sunt asternute contururile si culorile de catre pictori si gravori; piatra, lemnul ori metalul din care sculptorii îsi modeleaza ideile; sunetul transformat de muzicieni în armonii melodice.
La astfel de componente ale tehnicilor artistice, arta contemporana vine sa alature decoruri si materiale insolite, luate din natura si rânduite în structuri care de multe ori socheaza.
Un asemenea curent artistic este cel denumit Land Art si foloseste decoruri si materiale luate din natura, acestea fiind cunoscute în mod curent drept baza de lucru pentru domenii în care nu spiritualul ocupa interesul si valoarea prioritara: lemn, pamânt, pietre, nisip, roca etc.
Cel mai frecvent, lucrarile sunt realizate si ramân expuse în aer liber, mai exact, expuse in-temperiilor si supuse eroziunii naturale. De aceea, unele lucrari dispar, în urma sau în locul lor ramânând doar memoria fotografica si videoclipurile. Primele lucrari din categoria „land art” au fost create în peisajele zonelor desertice ale Vestului american la sfârsitul anilor 1960, iar cele mai impunatoare lucrari, create cu utilaje de constructii, se numesc… lucrari de terasament.
La artistii creatori de „land art”, natura nu mai este pur si simplu reprezentata, întrucât acestia lucreaza în însasi inima ei (in situ). La propriu, ei ies, se îndeparteaza în sens fizic de muzee si galerii acolo unde publicul are acces de multe ori numai pe baza de bilete de intrare si numai între limitele programului de functionare.
Dar toate acestea semnifica mult mai multe decât simplul „amplasament” inedit al nu mai putin insolitelor creatii artistice. În conceptia autorilor respectivi, opera nu trebuie sa mai fie o valoare comerciala dedicata unei elite, ci o experienta legata de lumea reala.
Pe de alta parte, unele dintre creatii sunt adesea gigantice, cum ar fi „Double Negative” a lui Michael Heizer, în care 240.000 de tone de roca sunt realmente mutate prin desertul Nevada. La fel, „Debarcaderul spiralat” al lui Robert Smithson a fost un de-barcader, lung de 457 metri si cu latimea de aproximativ 5 metri, construit pe malul Marelui Lac Sarat.
Artistii folosesc materiale din natura – lemn, pamânt, pietre, nisip, roca etc., pe care le sapa, le muta, le transporta, le „îngramadesc”, zgârie, traseaza, planteaza…
De asemenea, introduc produse manufacturate; de exemplu – 400 de stâlpi din otel inoxidabil în desertul New Mexico (Walter De Maria, „Câmpul fulgerului”), 2.700 de umbrele de soare galbene sau albastre, expuse simultan pe coasta californiana si în Japonia (Christo si Jeanne-Claude, „Umbrelele”), sau nuferi gigantici roz din material textil în jurul insulelor Floridei (Christo si Jeanne-Claude, „Insulele înconjurate”).
Artistii lucreaza adesea în locatii departe de centrele urbane, iar utilizarea fotografiei le per-mi-te sa îsi faca cunoscute operele; nu numai în perioada expunerii lor directe, ci si dupa ce ele nu mai exista fizic. Schite, rapoarte si videoclipuri sunt prezentate publicului si îi permit artistului sa traiasca si sa creeze alte lucrari.
Astfel, în anii 1970, anumite lucrari au fost reintegrate în muzee si expozitii, mai întâi prin in-termediul imaginilor si apoi prin instalatii în spatii interioare, precum „Ligne d’ardoises” de Richard Long, la Centre d’arts plastiques contemporains de Bordeaux (CAPC). Aceasta aventura reînnoieste astfel lunga traditie a peisajului.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii