Ca sa-ti respecti statutul si verticalitatea incontestabila de artist valoros autentic, trebuie sa ai credinta limpede si sinceritatea fata de absolut tot ce înseamna ratiune si constiinta.
Unul dintre marii maestri ai picturii românesti – Paul Gherasim – a ales sa slujeasca, din fata sevaletului sau, ideea de deschidere prin arta spre lumina lina a înalturilor spirituale. Acest „tranzit” sacru imaginat de el transpune într-un fel anume, aspiratiile umane firesti, impunând decenta si profund respect fata de tot ce se afla dincolo de ceea ce se cheama realitate palpabila.
O suta de ani se împlinesc anul acesta, pe 25 iunie, de când s-a nascut cel care avea sa fie numit „cel mai valoros pictor crestin”. Nu este vorba despre ispitele si ispitirile scornite de oameni, acestia încercând (declarativ) sa se apropie pe cai netede de Divinitate.
Paul Gherasim solicita, fara vorbe rostite, acea discretie si demnitate comparabile cu respectul pios ce i se impune omului atunci când calca dincolo de pragul portilor transilvanene. Este vorba despre dimensiunile portii, foarte mult restrânse în comparatie cu ale celor apartinând de alte spatii culturale. Astfel, dreptcredinciosul este obligat sa se aplece în dreptul pragului, moment interpretat de o parte din semeni ca o umilinta în sensul pozitiv al întelegerii noastre.
Artistul nu impune acea fateta a actelor noastre ce se traduce prin timpii de asteptare a trecerii, ci daruieste sclipiri de întelegere si întelepciune izvorâte direct din lumea atemporala ce defineste, pe tarâm religios, dar nu mistic, ideea de a crede cercetând.
Contribuie si aceasta la instituirea starii de libertate, ca o reflexie spontana a remuscarilor eterne pentru nesocotirea poruncii parintesti primordiale. Un motiv mai mult decât suficient pentru a porni neabatut catre cunoastere si cautare, astfel încât marturisirea tacuta sa nu para o forma subtila de revolta fata de Creator sau de concurenta fata de acesta la trecerea peste pragul portii, ci de supunere în fata unui adevar fara început si fara de sfârsit.
Omul se apleaca fiindca atât îi permite spatiul fizic pe care îl parcurge sau o face conform convingerilor si calitatilor sale inconfundabile?
Picturile religioase ale lui Paul Gherasim nu incita si nu înfierbânta caracterele. Cromatica redusa a tablourilor oferite spre bucurie invitatilor releva preferinta pentru alta numaratoare a existentelor lumii, dar si solicita în schimb locul cuvenit pe drept cuvânt. Tot mai estompate, contururile palide si cetoase ale elementelor din colectie evoca si invoca eternitatea spiritului – asezat în imediata apropiere a Nevazutului. În acest sens, lucrarile înteleptului pictor patrund în pro-funzimea fiintei umane, inspirate de traditia româneasca si de spiritualitatea specific ortodoxa, reflectând influente din cultura si din credintele populare.
Prin intermediul artei sale, Paul Gherasim provoaca la cugetare profunda asupra conexiunilor dintre oameni, traditie/mosenire si lumea înconjuratoare.
Se pot face nenumarate divagatii, observatii si speculatii pe marginea tablourilor lui Paul Gherasim, dar în esenta pictura trebuie privita, înteleasa si apoi traita. Ceea ce putem spu-ne, ca nucleu al semnificatiilor ei de profunzime, este faptul ca artistul si-a desavârsit opera sub forma de palimpsest cu functii multiple.
Straiul exterior acopera cu pân-ze translucide ceea ce trebuie sa intuim, singuri, mergând spre revelatia luminii de început. Credinta se constituie într-o forma de ascundere-relevare a Cosmosului. Poate ca destainuirile autorului sunt cele mai în masura sa ne prezinte realitatea creatiilor sale.
„Nimeni nu poate sa întreaca o pasare cum cânta si nimeni nu poate sa întreaca ceea ce a lasat Dumnezeu – vederea spre descoperire. Noi, pictorii, transpunem aceasta frumusete, dar respectam masura” îsi facea cunoscute gândurile si simtirile, pribegind printr-o lume care e tot mai greu de înteles, dar care este totusi invitata sa înteleaga…
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii