Omul traitor în mediile civilizate de pe planeta nu mai concepe o existenta asemanatoare cu cea a populatiilor primitive „refuzând” sa traiasca în inima reala a naturii, în deplina comuniune si armonie cu aceasta.
Cu atât mai surprinzator si mai fascinant devine faptul ca – în zone izolate din insule si teritorii exotice mai vietuiesc mici comunitati total detasate de lumea contemporana si de civilizatia ultimilor 2.000 de ani.
Refugiere fortata
Un nou raport al organizatiei pentru drepturile omului, Survival International, arata ca în lume mai exista cel putin 196 de „grupuri (triburi) necontactate”.
Unul dintre cele mai mari „triburi necontactate”, ramase izolate de restul societatii, este Mashco Piro, ai carui membri traiesc în inima padurii amazoniene din Peru, la granita cu Brazilia.
Proportiile evaluarii respective sunt însa departe de ce ne-am putea închipui: „cea mai numeroasa comunitate necontactata” înseamna de fapt aproximativ 750 de suflete.
Foarte posibil, ideea unei vieti imaginate ca fiind „idilica”, sub protectia unei naturi paradisiace, este mai mult decât atractiva, însa pentru acesti oameni lucrurile nu sunt simple. Acolo unde opereaza firmele de exploatare a cauciucului natural si a lemnului imenselor paduri tropicale, tribul Mashco Piro este fortat sa se refugieze din calea distrugerii unor portiuni mari din terenurile lor.
În ultimii ani, au aparut în vecinatatea unor sate ale tribului Yine, o comunitate înrudita cu Mashco Piro. Uneori, acesti musafiri nedoriti culeg banane si yucca de pe parcelele cultivate ale tribului sau pur si simplu cer mâncare. Deoarece limba tribului Yine este foarte apropiata de cea a tribului Mashco Piro, cele doua comunitati reusesc, uneori, sa comunice între ele.
Limbajul suierat al junglei
Deosebit de interesanta, comunicarea dintre Mashco Piro si Yine nu este una vocalizata, ci fluierata! Yine aud adesea tribul Mashco Piro înainte de a-l vedea, în timp ce acestia din urma fluiera înainte de a iesi din padure, imitând trilul ascutit al pasarii tinamou. În realitate, este un avertisment pentru tribul Yine, îndemnându-i pe membrii sai sa ramâna la distanta, în timp ce Mashco Piro aduna fructe si legume sau dezgroapa oua de broasca testoasa din nisipul de pe malurile râurilor. Mashco nu sunt prea buni înotatori, dar se pricep foarte bine la cataratul în copaci. Ei folosesc doua fructe pentru a prepara o bautura fermentata în pastai de bambus si îsi dau numele dupa flora si fauna padurii.
Putgana („paianjen”), este o femeie în vârsta; Kamotolo („viespe”), un barbat de 20 de ani; Yomako („trogon”, o pasare tropicala), o adolescenta însarcinata; Knayi („copacul tangarana”), un baiat de 18 ani; Koka („ciocanitoarea”), un baiat de noua sau zece ani care transporta sagetile.
Lungul drum spre fericire
Dincolo de imaginea vaga a acestei populatii care nu accepta contactul cu strainii, magica liniste si fericire „tropicala”, constituie doar o iluzie. În realitate, situatia e complexa si în rapida evolutie. Orice abordare imprudenta a tribului izolat prezinta un risc pentru cei implicati, din cauza violentei sau a bolilor, deoarece sistemele imunitare din jungla nu sunt echipate corespunzator pentru a face fata gripei, rujeolei sau racelii comune.
Denumiti în mod obisnuit trib „necontactat”, Mashco Piro se numara printre numerosii oameni ai padurilor amazoniene din Peru si Brazilia care par sa iasa din izolare. Tribul, despre care se presupune ca a trait în izolare mai bine de un secol, înca este o enigma.
Cea mai plauzibila ipoteza îi plaseaza ca descendenti ai unor populatii indigene care au fugit în jungla, la sfârsitul secolului al XIX-lea, scapând de exploatarea excesiva si de masacrele pe scara larga comise de „baronii cauciucului”. Este posibil ca acestia sa fi devenit nomazi si vânatori-culegatori pentru a se proteja.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii