Rapoartele despre activitatea OZN-urilor si a aparatelor neagreate în apropierea instalatiilor nucleare si în timpul testelor cu rachete dateaza de la începutul erei nucleare, în anii 1940.
Relatarile martorilor includ observari la Labo-ratorul National Oak Ridge în anii 1950 si incidente multiple în timpul testelor cu rachete Atlas în anii 1960. Desi scepticii au încercat sa respinga aceste rapoarte, continua sa apara informatii noi si dovezi care le coroboreaza.
Într-un articol aparut în numarul din 3 august al revistei Roswell Daily Record, Kevin Wright, managerul de relatii publice si responsabilul cu politicile din cadrul Institutului New Paradigm, ofera o analiza aprofundata a acestor incidente. Articolul sau conecteaza relatarile isto-rice cu analize stiintifice recent aparute si explica de ce aceasta problema necesita anchete publice suplimentare si supra-veghere din partea Congresului.
În articol este mentionat faptul ca, într-o lucrare recenta, cercetatorii dr. Stephen Bruehl si dr. Beatriz Villarroel adauga noi dovezi convingatoare corelatiei de lunga durata dintre fenomenele anomale neidentificate (UAP) si activitatile nucleare, prin lucrarea intitulata: „Unele fenomene tranzitorii din studiul cerului la Observatorul Palomar (POSS-I) ar putea fi asociate cu teste nucleare de suprafata si cu rapoarte despre fenomene anormale neidentificate”.
Studiul a analizat mii de obiecte misterioase „tranzitorii” asemanatoare stelelor (scurte sclipiri de lumina inexplicabile) surprinse în placi fotografice astronomice între 1949 si 1957, deci înainte de era satelitilor artificiali, precum Sputnik (1957). Folosind un set de date cuprinzator care acopera peste 2.700 de zile, autorii au descoperit o asociere semnificativa statistic între aceste fenomene tranzitorii si testele cu arme nucleare la suprafata, astfel de evenimente fiind cu 45% mai probabil sa se produca cu o zi înainte sau dupa o detonare.
Incidentul de la Baza Fortelor Aeriene Malmstrom
Dr. Bruehl si Villarroel speculeaza ca aceste fenomene tranzitorii pot rezulta din efecte atmosferice legate de caderi radioactive, dar propun si posibilitatea ca UAP-urile sa fie atrase de exploziile nucleare. Într-adevar, exista o documentatie, care acopera decenii si indica incursiunile UAP-urilor în jurul activelor nucleare. Înca de la începutul Erei Atomice, dovezile sugereaza ca UAP-urile au aratat un interes extraordinar pentru capacitatile nu-cleare americane, de la productie si stocare, pâna la punere la dispozitie si testare.
Cercetarea facuta în 2024 de Coalitia Stiintifica pentru Studiile UAP (SCU) a cartografiat meticulos activitatea UAP din 1945 pâna în 1975. Activitatea s-a aliniat cu etapele cheie în dezvoltarea razboiului atomic al SUA. Exploziile de observatii UAP au crescut în zone precum complexele de rachete si instalatiile de focoase nucleare, evoluând pe masura ce tehnologia a avansat de la manipularea materialelor radioactive la bazele de bombardiere ale Comandamentului Aerian Strategic si bazele rachetelor balistice intercontinentale ICBM emergente. Aeronavele neidentificate în forma de disc au prezentat manevre imposibile, viteze de peste 14.500 km/h, acceleratii instantanee si viraje bruste, concentrându-se mai întâi pe centrele de dezvoltare, apoi trecând la cele mai noi instalatii de rachete si ignorându-le pe cele învechite.
Remarcabil ramâne incidentul de la Baza Fortelor Aeriene Malmstrom din 1967, unde se pare ca un UAP a dezactivat rachetele balistice intercontinentale cu focos nuclear. Reamintesc câteva detalii ale cazului. În ziua de 16 martie 1967, Robert Salas, locotenent major al Air Force, era comandant adjunct al unui echipaj de lansare a rachetelor Minuteman, la baza Air Force din Malmstrom (Montana) si era de garda în punctul de comanda, aflat la douazeci de metri sub pamânt.
La câteva ore dupa miezul noptii, a primit un telefon de la unul dintre soldatii de paza de la suprafata; acesta spunea ca el si alti militari urmareau câteva lumini misterioase care se deplasau deasupra silozurilor care adaposteau rachetele. Peste cinci minute, acelasi soldat, de data aceasta, îngrozit, telefona din nou, spunând ca un OZN, iradiind o puternica lumina rosie, pluteste chiar lânga poarta centrala. Salas si-a trezit seful si în timp ce-i povestea cele întâmplate, pe panoul de alaturi, în dreptul fiecarei rachete nucleare, s-a aprins avertismentul „no go”, însemnând ca rachetele nu mai puteau fi lansate. Situatia era neobisnuita, deoarece nu era nici pana de curent si nici semne ale vreunei defectiuni. Raportând situatia la comandament, acestia le-au destainuit ca un fenomen similar se petrece si la un alt grup de rachete. Si acolo fusesera semnalate OZN-uri în zona. Dupa plecarea acestora, totul a revenit la normal.
Terminându-si serviciul, Salas împreuna cu echipajul din care facea parte, au mers la conducerea bazei Malmstrom, unde au fost interogati. Oficialitatile militare nu erau mai putin socate de cele întâmplate decât Salas si camarazii sai. Li s-a spus ca nu era vorba de niciun fel de exercitiu si ca este strict interzis sa se mai discute despre cele întâmplate. Si dosarele Blue Book documenteaza „numeroase” observatii OZN în acea noapte, inclusiv un „obiect imens în forma de cupola” care a aterizat.
Au fost multe incidente similare. Ufologul Robert Hastings s-a dedicat în ultimele decenii investigarii aparitiilor OZN deasupra silozurilor cu rachete nucleare americane. Dupa incidentele din anii saizeci si saptezeci, fenomenul a continuat. În primavara 2009 numarul martorilor depistati si contactati de Hastings ajunsese la 115, alti si alti veterani acceptând sa depuna marturie asupra mo-dului în care OZN-uri au examinat si dez-activat armamentul nuclear.
În Ucraina sovietica, în 1982, în prezenta unui OZN, rachetele nucleare au intrat în mod inexplicabil în numaratoarea inversa de lansare timp de 15 secunde înfioratoare, înainte de a reveni în starea de asteptare.
Exista si rapoarte mai recente, cum ar fi luminile UAP deasupra Centralei Nucleare Kudankulam din India în vara anului 2023. Acestea nu sunt anomalii izolate, ci par sa faca parte dintr-o examinare sistematica care sfideaza explicatiile cum ca ar fi adversari straini sau obiecte identificate gresit. Primul test nuclear al Chinei a avut loc în 1964, iar cel al Uniunii Sovietice în 1949. Ambele sunt ulterioare primelor valuri de observare UAP, iar capacitatile ICBM ale acestor tari au ramas si mai slabe, ceea ce face improbabil ca tehnologiile lor sa fi supravegheat activele SUA cu impunitate în anii 1940 si 1950.
Pentagonul continua sa dezinformeze
La audierea UAP, din 2022, a Congresului, convocata de Subcomisia pentru combaterea terorismului, contrainformatiilor si contraproliferarii din cadrul Comitetului permanent selectat pentru informatii al Camerei Reprezentantilor din SUA, oficiali precum Ronald S. Moultrie, care era pe atunci subsecretar al Apararii pentru informatii si securitate, si Scott W. Bray, pe atunci director adjunct al serviciilor secrete navale, s-au prefacut ignoranti în legatura cu incidentul Malmstrom, dând vina pe altii, în ciuda promisiunilor de a investiga.
Trei ani mai târziu, desi dovezile unei legaturi între UAP si activele nucleare au devenit tot mai numeroase, Pentagonul continua sa dezinformeze. De exemplu, a emis declaratii si articole recente care resping rapoartele despre UAP în jurul activelor nucleare, considerându-le încercari calculate ale personalului militar de a ascunde programe de arme secrete.
Într-un articol din Wall Street Journal din 6 iunie 2025, intitulat „Dezinformarea Pentagonului care a alimentat mitologia OZN a Americii”, fostul director al Biroului de Rezolvare a Anomaliilor din Domeniul Anomaliei (AARO), dr. Sean Kirkpatrick, sustine ca armata americana a fabricat false dovezi OZN si a permis zvonurilor sa se raspândeasca pentru a ascunde programe reale de arme secrete, inclusiv aeronave stealth. Kirkpatrick si articolul respectiv reformulau incidente precum cel de la Malmstrom prezentându-le ca farse sau teste cu impulsuri electromagnetice (EMP) din epoca Razboiului Rece. Dar aceasta deturnare se prabuseste sub o analiza atenta. Efectele EMP sunt de obicei ireversibile, distrugând circuitele, nu dezactivându-le temporar.
Testul Starfish Prime din 1962 a dovedit acest lucru. Totusi, la Malmstrom, rachetele au revenit la functionalitate deplina la scurt timp dupa întrerupere. Afirmatiile lui Kirkpatrick si ale Wall Street Journal omit, de asemenea, în mod convenabil paralele internationale, cum ar fi incidentul sovietic si studiile evaluate de specialisti care arata modele de supraveghere tintita, incompatibile cu testele americane asupra sistemelor nucleare active.
DAN D. FARCAS
Comentarii