În octombrie 2025 au fost publicate doua studii, având drept autori pe dr. Beatriz Villarroel, astronom la Institutul Nordita pentru Fizica Teoretica al Universitatii din Stockholm, si colegii ei, împreuna cu dr. Stephen Bruehl, psiholog de la Universitatea Vanderbilt din Nashville, Tennessee, Statele Unite.
Titlurile articolelor sunt: „Evenimente tranzitorii multiple aliniate în primul studiu al cerului la Palomar” si „Evenimentele tranzitorii în studiul cerului Observatorului Palomar (POSS-I) pot fi asociate cu teste nucleare si rapoarte de fenomene anomale neidentificate”. Cele doua lucrari, complementare, au fost publicate în Publicatiile Societatii Astronomice a Pacificului si, respectiv, Scientific Reports.
Articolul publicat în Scientific Reports (Nature Portfolio), analizeaza sclipiri de lumina, sau fenomene tranzitorii, care arata ca niste stele care apar si dispar într-o singura expunere. Cealalta lucrare, cea publicata în Publications of the Astronomical Society of the Pacific (PASP), cauta în mod specific semne ale unor posibile artefacte extraterestre pe orbita Pamântului, înainte de lansarea primului satelit uman în 1957.
Cercetari privind punctele luminoase din anii 1950
Cele doua lucrari, scrise în principal de Beatriz Villarroel si Stephen Bruehl, s-au bazat pe scanari ale placilor fotografice originale de sticla create de Observatorul Mount Palomar din San Diego, în anii 1950. Atunci, acest observator a fotografiat întregul cer nordic pe sectiuni mici. S-a observat ca unele puncte luminoase prezente în aceste fotografii si care nu reprezentau astre nu au aparut în studiile ulterioare. Prezenta lor a fost în general atribuita defectelor placilor fotografice de sticla ale Observatorului Palomar. Într-o lucrare din 2021, Beatriz Villarroel si mai multi coautori au ajuns la concluzia ca explicatia conform careia artefactele Palomar omise sunt defecte ale placilor era putin probabila. Aceasta concluzie a fost respinsa într-o replica data de astronomii Universitatii din Edinburgh.
Autorii celor doua lucrari din 2025 sustin ca rezultatele cercetarilor privind punctele luminoase din anii 1950 indica potentiala prezenta a unor OZN-uri care orbitau Pamântul. Acestea se bazeaza pe sclipiri de lumina de scurta durata captate pe placi fotografice de la începutul anilor 1950 în cadrul proiectului VASCO (Vanishing & Appearing Sources during a Century of Observations).
Proiectul analizeaza placi astronomice digitalizate pentru a identifica sursele care clipesc, dispar sau apar brusc. În acest fel, se pot întelege mai bine atât fenomenele naturale, cât si cele inexplicabile deocamdata. Echipa a analizat peste 106.000 de sclipiri de lumina de scurta durata înregistrate pe placi astronomice vechi – imagini realizate înainte de existenta oricaror sateliti artificiali.
Multa vreme, punctele singulare de lumina de pe placile astronomice au fost considerate defecte, chiar si atunci când aratau ca niste astre. Noile studii arata ca unele dintre aceste fenomene sunt de fapt obiecte reale si prezinta trasaturi care nu pot fi explicate prin întâmplare sau zgomot de imagine.
„În mijlocul a ceea ce a fost perceput ca zgomot pe placi, se pare ca exista o populatie autentica de fenomene care se si coreleaza, printre altele, cu testele cu arme nucleare sau rapoartele despre UAP si care lipsesc din umbra Pamântului. Nu obtii acest tip de reflexii solare de la obiecte rotunde precum asteroizii sau granulele de praf din spatiu, care lasa dungi în timpul unei expuneri de 50 de minute, ci numai daca ceva este foarte plat si foarte reflectorizant si reflecta lumina Soarelui cu o scurta strafulgerare”, spune Beatriz Villarroel.
Rezultatele sunt neasteptate si indica faptul ca unele dintre punctele mici de pe placi se pot datora reflexiilor de la obiecte fizice aflate pe orbita înalta în jurul Pamântului.
Cercetatorii au cautat, printre altele, cazuri în care mai multe sclipiri de lumina erau de-a lungul unei linii sau într-o banda îngusta – ceva ce indica reflexii de la obiecte plate, reflectorizante, aflate în miscare. „Astazi stim ca bliturile scurte de lumina sunt adesea reflexii solare de la obiecte plate, extrem de reflectorizante, aflate pe orbita Pamântului, cum ar fi satelitii si resturile spatiale. Dar placile fotografice analizate în VASCO au fost realizate înainte ca oamenii sa aiba sateliti în spatiu” adica înainte de 1957, spunea Beatriz Villarroel.
Într-un studiu suplimentar, asupra celor 106.000 de fenomene tranzitorii observate pe cerul înstelat nordic, s-a vazut ca sunt mult mai putine sclipiri de lumina în zona din umbra Pamântului, o treime lipsind, ceea ce sugereaza ca cel putin o treime din fenomene au fost cauzate de reflexia luminii solare pe supra-fete plane, metalice, aflate la mare distanta deasupra planetei. Potrivit dr. Villarroel, descoperirile contesta decenii de presupuneri; deci ceea ce odinioara era considerat zgomot fotografic ar putea indica, de fapt, obiecte reale pe orbita, înainte de începerea erei spatiale.
Autorii studiilor au realizat si corelari statistice, gasind ca aceste sclipiri prezinta legaturi clare cu testele cu arme nucleare si rapoartele OZN-urilor din aceeasi epoca. Bruehl si Villarroel au utizat în acest scop o baza de date istorice ale observarilor OZN (UFOCAT) al Centrului pentru Studii OZN.
Sclipirile erau cu 68% mai predispuse sa apara a doua zi dupa un test cu arme nucleare decât în zilele fara. Studiul arata si conexiuni statistice între sclipiri si rapoartele despre presupusele „observari civile de OZN-uri” sau fenomene anomale neidentificate (UAP/OZN). Un caz remarcabil a avut loc pe 27 iulie 1952, coincizând cu faimoasele observatii OZN din Washington, D.C. Numarul de sclipiri crestea în medie cu 8,5% pentru fiecare raport despre UAP. Când atât aceste rapoarte, cât si testele nucleare au coincis, efectele au fost aditive, cu de peste doua ori mai multe sclipiri de lumina decât în zilele fara teste nucleare sau rapoarte OZN.
„Magnitudinea asocierii dintre aceste sclipiri de lumina si testele nucleare a fost surprinzatoare, la fel ca si momentul foarte specific la care au avut loc cel mai des – si anume, ziua de dupa un test. Aceasta ar putea reprezenta o problema fascinanta care necesita investigatii suplimentare”, a spus Stephen Bruehl.
În lucrarea „Evenimente tranzitorii în studiul cerului de la Observatorul Palomar”, autorii resping „mai multe explicatii prozaice” si avanseaza doua ipoteze pentru a explica descoperirile lor: cea a unui „fenomen atmosferic nedocumentat anterior, declansat de detonari nucleare” sau cea a faptului ca „armele nucleare ar putea atrage UAP-uri (OZN-uri)”, dintre care autorii sustin ca prima ipoteza este „putin probabila”.
Despre concluzii
Concluziile lucrarilor au fost întâmpinate cu scepticism de catre comunitatea stiintifica, sugerându-se alte explicatii pentru fenomenul observat. Pre-tiparirile ambelor lucrari despre UAP-uri, desi fusesera evaluate inter pares si publicate, au fost respinse de la arhivare de catre arXiv, o arhiva de cercetare cu acces liber de la Universitatea Cornell pentru preprint-uri stiintifice, pretextând ca lucrarile nu poseda „cercetari stiintifice suficiente sau substantiale”. Acest lucru arata ca stigmatul din jurul studiilor despre UAP este înca puternic, iar cei care controleaza accesul la informatii opresc fluxul liber de noi informatii stiintifice si împiedica discursul stiintific legitim.
E adevarat ca ipoteza nu a trecut înca testul repetabilitatii; dar pâna la efectuarea unei replicari independente, cercetarea lui Villarroel reprezinta o provocare credibila, evaluata de colegi, la adresa convingerilor de lunga durata despre ceea ce se întâmpla cu adevarat în cerul Pamântului în timpul erei nucleare timpurii si o reamintire ca stiinta ar trebui sa urmeze dovezile, nu ideologia.
Daca aceste rezultate se mentin, ar putea avea implicatii de anvergura. Ele invita oamenii de stiinta – si societatea în ansamblu – sa regândeasca posibilitatea existentei unei inteligente non-umane în preajma noastra si a implicarii ei în monitorizarea activitatilor noastre nucleare.
Fie ca aceste lumini au fost naturale, tehnologice sau ceva complet neasteptat, studiile ne amintesc ca întelegerea noastra despre istorie, tehnologie si chiar locul nostru în Univers ar putea înca sa ne ofere mari surprize.
DAN D. FARCAS
Comentarii