Am mai scris pe aceasta pagina despre afirmatiile unui fost oficial de informatii numit David Charles Grusch, care, profitând de actul de „amnistie” pentru denuntatori OZN, a devenit avertizor de integritate declarând Congresului si Inspectorului General al Comunitatii de Informatii ca are cunostinta despre programe guvernamentale secrete prin care SUA poseda si studiaza nave de origine non-umana, recuperate, intacte si partial intacte, programe care, contrar legii, n-au fost aduse la cunostinta Congresului.
La începutul anului 2026, în primul sau interviu substantial din ultimii ani, denuntatorul David Grusch i-a spus cunoscutei jurnaliste Megyn Kelly ca îsi mentine afirmatiile pe care le-a facut în 2023, clarificând si dezvoltând totodata câteva puncte cheie. Grusch a reiterat ca fenomenele anomale neidentificate (UAP/OZN) sunt reale si ca un „program Legacy” profund clasificat exista de decenii pentru a recupera tehnologie non-umana si a efectua retroinginerie asupra ei, activitati realizate în mare parte în afara supravegherii legale a Congresului.
Potrivit lui Grusch, acest program Legacy este activ cel putin din 1947 si implica recuperarea UAP-urilor prabusite si, în unele cazuri, a materialului biologic non-uman. El a subliniat ca programul a fost ascuns nu numai fata de public, ci chiar si de înalti oficiali americani, inclusiv de fosti secretari ai Apararii si, uneori, de presedinti în exercitiu. El a mai afirmat ca pâna si grupul operativ UAP al Pentagonului, din care si el facuse parte, a fost tinut în mod deliberat neinformat.
Dezvaluiri
Una dintre cele mai frapante dezvaluiri l-a vizat pe fostul Director National al Informatiilor (DNI), James Clapper. Grusch a spus ca Clapper era pe deplin constient de problema recuperarii din accidente OZN si a gestionat-o activ în timp ce ocupa functia de DNI. El a plasat persoane de încredere în roluri critice pentru a supraveghea problema atât public, cât si prin canale clasificate. Acest lucru, a sustinut Grusch, demonstreaza continuitatea institutionala la cele mai înalte niveluri de intelligence si contrazice ideea ca conducerea superioara nu ar fi fost constienta sau era marginalizata.
Grusch a încadrat aceste probleme ca parte a dinamicii înradacinate a „statului profund”, în care oficialii de intelligence cu vechime, în special în cadrul CIA si al retelelor de contractori afiliati din industria militara, îsi pastreaza controlul prin restrictionarea accesului chiar si fata de liderii alesi si persoanele numite politic. El a avertizat ca aceasta structura a permis contractorilor privati sa efectueze cercetari si dezvoltari interne asupra materialelor non-umane recuperate, cu o supraveghere minima, rezultând un sistem care practic nu putea fi tras la raspundere.
De asemenea, Grusch si-a exprimat frustrarea fata de raspunsurile CIA la anchetele formale privind acuzatiile de recuperare a prabusirilor, descriindu-le ca fiind evazive si dispretuitoare. În opinia sa, aceasta postura institutionala întareste îngrijorarile ca rezistenta la transparenta este sistemica, mai degraba decât incidentala.
Dincolo de aceasta secretomanie, Grusch a subliniat implicatiile pentru securitatea nationala. El a mentionat ca înalti oficiali au recunoscut în privat incursiuni repetate ale UAP-urilor în spatiul aerian restrictionat, ridicând întrebari nerezolvate despre tehnologii necunoscute, potentiali adversari straini sau fenomene dincolo de cadrele actuale. Incapacitatea continua sau lipsa de disponibilitate a guvernului de a oferi explicatii, a avertizat el, submineaza încrederea publicului.
Grusch a citat în continuare marturii militare coroborante, facilitate de sistemele radar si de senzori modernizate. Pilotii au raportat obiecte care prezinta capacitati extraordinare, cum ar fi mentinerea stationara în vânturi puternice sau manevrarea fara propulsie vizibila, însa multi s-au simtit fortati sa ramâna tacuti, din cauza preocuparilor legate de cariera si securitate.
Privit în ansamblu, interviul lui Grusch nu a introdus noi afirmatii senzationale, dar a întarit si clarificat substantial acuzatia sa principala, si anume faptul ca exista un sistem vechi de decenii, bine compartimentat, pentru a gestiona tehnologia non-umana recuperata; ca aceasta a fost administrata activ la cele mai înalte niveluri de intelligence; si ca naratiunile publice oficiale au subestimat în mod constant realitatea. Întrebarea nerezolvata ramâne: daca nimic din toate acestea n-ar fi real, de ce a fost gestionat atât de sever si ascuns atât de mult timp?
Grusch nu a fost singurul invitat intervievat de Megyn Kelly. Reprezentanta Anna Paulina Luna a oferit, de asemenea, perspective notabile, subliniind ca UAP-urile nu sunt curiozitati speculative, ci o problema serioasa de securitate nationala si de supraveghere a Congresului. Ea a explicat ca, la fel ca Grusch, a început ca sceptica, dar si-a schimbat opinia dupa ce a analizat audieri, înregistrari video si marturii ale unor oameni de stiinta si martori militari credibili. Congresmena a facut referire la întâlniri recurente cu obiecte care apar brusc, sfideaza capacitatile cunoscute ale aeronavelor si se sustrag explicatiilor conventionale.
Luna a descris obstructiile repetate cu care s-a confruntat Congresul în rolul sau de supraveghere, inclusiv refuzul accesului la videoclipuri si fotografii UAP. Într-un caz, un videoclip confirmat ca i-a fost transmis reprezentantului Eric Burlison, a fost ulterior curatat de informatiile privind provenienta sa. Luna a sugerat ca în aceasta actiune ar fi fost implicat Departamentul Apararii. Ea a descris acest fapt ca fiind emblematic unei ocluzii institutionale mai ample.
De asemenea, ea a relatat o audiere pe teren la Baza Fortelor Aeriene Eglin, cu reprezentantii Matt Gaetz si Tim Burchett, unde pilotii denuntatori au acuzat o musamalizare guvernamentala. Audierea aproape a esuat din cauza refuzurilor de acces, fortând legislatorii sa se confrunte direct cu conducerea bazei. La un moment dat, un martor a fost redus la schitarea a ceea ce vazuse, deoarece dovezile vizuale au fost retinute. Bazându-se pe relatiile proprii la Garda Nationala Aeriana din Portland, Luna a remarcat ca, în mod sistematic, pilotii se tem de represalii sau de pierderea statutului de zbor pentru raportarea unor întâlniri cu UAP-uri.
„Fiinte interdimensionale”
Referindu-se la filmul „The Age of Disclosure”, Luna a discutat si despre un model fizic avansat, propus de fosti oameni de stiinta asociati proiectului OZN al Pentagonului – AATIP – model care sugereaza ca UAP-urile ar putea folosi distorsiuni spatiu-timp sau o „bula”, permitând calatoriile interstelare, reducând în acelasi timp observabilitatea si semnaturile radar. Ea a confirmat întâlnirea cu fizicieni care promoveaza acest cadru si a întrebat de ce exista o rezistenta institutionala atât de intensa daca fenomenul ar fi fictiv.
Anna Paulina Luna spusese anterior ca i s-au aratat informatii în interiorul unui SCIF – o camera extrem de securizata, fara telefoane si fara înregistrari, unde sunt analizate materiale guvernamentale ultrasecrete. Ea a sugerat ca a aflat ca „fiinte interdimensionale” ar putea chiar sa aiba legatura cu texte antice eliminate din Biblie, cum ar fi Cartea lui Enoh, care vorbeste despre entitati non-umane care ofera cunostinte avansate oamenilor. Luna spune ca aceste fiinte sunt reale dar nu poate spune mai multe fara a încalca regulile de securitate. Ea este de acum al doilea membru al Congresului care sustine ca a vazut dovezi incontestabile ale inteligentelor non-umane. Ea a subliniat în concluzie ca rezistenta în sine semnaleaza o lupta interna de intelligence care se extinde chiar si dincolo de conducerea civila superioara. Ea a declarat ca atentia sa se muta de la marturii la documentatie, mentionând ca aproximativ 40 de documente relevante au fost deja securizate. Legislatia planificata a Comitetului de Supraveghere vizeaza consolidarea protectiei avertizorilor de integritate, în special împotriva acuzatiilor de spionaj, pentru a permite informari securizate în SCIF si, în cele din urma, dezvaluirea publica.
Privite în context, relatarile lui Grusch si Luna indica o concluzie consistenta: convergenta marturiilor pilotilor, a datelor senzorilor, a relatarilor avertizorilor de integritate si a rezistentei institutionale sugereaza cu tarie ca UAP-urile reprezinta o problema reala, nerezolvata, una pe care Congresul si publicul american (si nu numai) au dreptul sa o înteleaga pe deplin.
DAN D. FARCAS
Comentarii