O sticla de plastic ar putea ajunge, printr-un proces complicat de laborator, ingredient pentru o prajitura.
Cercetatorii americani au modificat genetic drojdii care pot folosi compusi obtinuti din plastic si resturi agricole pentru a produce proteine, grasimi, vitamine si chiar aroma de vanilie. Rezultatul este un biscuit realizat cu ajutorul unei imprimante 3D, o tehnologie gândita initial pentru viitoarele misiuni spatiale. Ideea pare desprinsa dintr-un film SF: iei o sticla de plastic, o treci printr-un proces chimic si, la final, obtii un aliment.
Cercetatorii de la Universitatea Southern Illinois încearca sa faca acest lucru, dar procesul este mult mai complicat decât sugereaza formularea „plastic transformat în mâncare”.
Proiectul a fost dezvoltat în cadrul cercetarilor pentru producerea hranei în conditii extreme, inclusiv pentru viitoarele misiuni spatiale. Cercetatorii au prezentat cele mai recente rezultate la reuniunea de toamna a American Chemical Society din 2026. Tinta lor este PET-ul, plasticul folosit în foarte multe sticle de apa si bauturi racoritoare.
În loc ca acest material sa ajunga la gunoi, oamenii de stiinta încearca sa-i recupereze carbonul si sa îl transforme, cu ajutorul microorganismelor, în substante utile.
Nu mâncam plasticul!
Primul lucru important este ca produsul final nu contine pur si simplu plastic maruntit. PET-ul trebuie mai întâi descompus în molecule mai mici, pe care microorganismele le pot folosi.
Cercetatorii folosesc un procedeu în care materialele sunt tratate cu apa si oxigen la temperaturi si presiuni ridicate. Procesul descompune structura rezistenta a plasticului si a resturilor vegetale, precum tulpinile si frunzele de porumb. Moleculele rezultate sunt apoi oferite unor tulpini de drojdie modificate genetic.
Drojdia este, practic, mica „fabrica” biologica din centrul experimentului. În loc sa produca doar substantele cu care suntem obisnuiti, microorganismele au fost programate sa transforme compusii proveniti din deseuri în ingrediente care pot fi folosite ulterior pentru prepararea alimentelor. În experimente, cercetatorii au obtinut proteine, grasimi si alte componente alimentare.
Unele tulpini de drojdie au fost modificate pentru a produce si ingrediente suplimentare. Una dintre acestea poate produce vanilina, substanta care ofera aroma caracteristica de vanilie. O alta tulpina poate transforma un compus provenit din PET în beta-caroten, un nutrient pe care organismul îl poate transforma în vitamina A.
Astfel, cercetatorii nu încearca sa transforme direct o sticla într-o prajitura. Ei descompun materialul pâna la nivel molecular, apoi folosesc microorganismele pentru a reconstrui din acei compusi substante care pot intra în compozitia unui aliment.
Biscuitii proteici
Ingredientele produse de microorganisme sunt combinate cu fibre, amidon si îndulcitori. Amestecul este apoi introdus într-o imprimanta 3D speciala, care îl transforma în mici biscuiti proteici. Deocamdata, însa, nu este vorba despre un produs alimentar disponibil în magazine.
Datele obtinute pâna în prezent indica faptul ca biscuitii pot fi consumati, dar testele oficiale de gust nu au început înca, fiind necesare aprobarile institutionale.
Participantii au evaluat în principal mirosul produselor, iar majoritatea au spus ca ar fi dispusi sa le consume în situatii în care alimentele ar fi greu de procurat. Motivul pentru care cercetatorii sunt interesati de aceasta tehnologie are legatura cu spatiul.
Într-o misiune catre Marte, astronautii nu pot conta pe aprovizionari regulate de pe Pamânt. O calatorie dus-întors ar putea dura ani, iar fiecare kilogram transportat în spatiu conteaza.
NASA a sustinut cercetari prin Deep Space Food Challenge (Hrana pentru calatoria în spatiul cosmic), competitie dedicata gasirii unor metode prin care oamenii sa poata produce hrana în timpul unor misiuni spatiale de lunga durata.
Într-un asemenea scenariu, deseurile produse în timpul misiunii ar putea deveni o resursa. Resturile vegetale, materialele plastice si alte deseuri care contin carbon ar putea fi procesate si transformate în materii prime pentru producerea unor alimente noi. Ideea nu se limiteaza însa la spatiu.
Cercetatorii nu exclud posibilitatea folosirii tehnologiei în submarine, în zone afectate de dezastre naturale sau în alte locuri în care aprovizionarea cu alimente este dificila. Totusi, exista o diferenta importanta între o demonstratie realizata în laborator si un produs care poate fi fabricat la scara industriala. Un specialist a atras atentia ca tehnologia nu poate rezolva singura problema mondiala a deseurilor din plastic.
Cantitatea de plastic produsa si aruncata anual este uriasa, iar transformarea unei parti a acesteia în biscuiti nu ar elimina problema. Alti cercetatori au subliniat ca mai trebuie clarificate aspecte legate de siguranta, posibilitatea de a extinde procesul la scara mare si, nu în ultimul rând, acceptarea unui astfel de aliment de catre consumatori.
Deocamdata nu vom gasi pe rafturi biscuiti facuti din sticle de plastic. Cercetarea este însa interesanta tocmai pentru ca schimba modul în care oamenii de stiinta privesc deseurile.
În loc sa fie considerate doar materiale care trebuie eliminate, acestea ar putea deveni surse de carbon pentru microorganisme capabile sa produca noi substante. Iar într-un viitor în care oamenii vor ajunge sa traiasca luni sau ani în spatiu, ideea de a transforma ceea ce aruncam în ceva ce putem folosi din nou ar putea deveni mult mai importanta decât pare în prezent.
GABRIEL TUDOR
Comentarii