Cum ar arata o fiinta – careia, de obicei, i se spune femeie – reîntoarsa pe Pamânt dupa un stagiu de acomodare petrecut pe meleagurile Paradisului? Raspunsul la aceasta întrebare – descotorosita de orice nuanta mistica – îl putem afla admirând nudurile marelui artist rus Grigory Gluckmann (Glickman), unul dintre putinii romantici ai secolului XX ratacit printre cubisti, fovisti si suprarealisti, ca o privighetoare acceptata cu mari reticente într-o colonie de corbi. Caci e greu sa atingi limitele superioare ale frumusetii si candorii, fara sa scoti la iveala urâtenia si frivolitatea lumii reale. Gluckmann te aseaza pe un covor fermecat si te face sa survolezi o patrie a femeilor perfecte pentru care nici o autoritate telurica nu ti-ar putea da pasaport, caci arta nu cere viza.
Nascut în 1898, în localitatea rusa Vitebsk, Grigory Glickman (devenit Gluckmann o data cu stabilirea în Occident) îsi descopera din adolescenta talentul de pictor si la nouasprezece ani patrunde triumfal în Academia de arta din Moscova. Dotat cu o rara sensibilitate estetica, studentul Grigory inhaleaza respectul pentru feminitatea absoluta a maestrilor rusi. Femeia devine prioritar un exercitiu de admiratie a creatiei divine si mai putin un magnet al atractiei carnale. Aceasta conceptie îl va urmari toata viata pe artist, iar succesul sau de public si de critica îi va da dreptate… Din pacate, Glickman îsi întrerupe studiile dupa trei ani si, în 1920, este nevoit sa se autoexileze din cauza revolutiei bolsevice. Era primul sau punct de cotitura spre linistea necesara creatiei, departe de confruntarile politico-militare.
Hoinar printr-o Europa grav tulburata de primul razboi mondial, pictorul îsi „ajusteaza” numele la Berlin, apoi, dupa un stagiu de câteva luni la Roma, ajunge în sfârsit în capitala unde fratiile si discordiile artistice ignora cu obstinatie lumea din jur – la Paris. Aici Grigory Gluckmann cunoaste gloria si, implicit, satisfactia de a fi recunoscut drept un pictor de succes, care impresioneaza prin prospetime într-un mediu de cele mai multe ori blazat, care încearca sa iasa din plictiseala „clasicilor” prin experimente pestrite, tipatoare, nastrusnice. Originalitatea lui Gluckmann este tinereasca si debordeaza de o naturalete inimaginabila pentru un Modigliani sau Picasso – de exemplu. De aceea, exilatul rus prefera mediile intelectuale, cu orientari mai „domolite” si nu se amesteca prea mult printre adeptii lui André Breton („Manifestul suprarealismului”). Are primele expozitii personale si produce încântare cu stilul sau izvorât din clasicii rusi. Devine un artist notoriu si ajunge sa expuna si la Londra.
Dar ocuparea Parisului de catre nazisti îl obliga, în 1941, sa se exileze din nou, în sudul Frantei. Inevitabil, Gluckmann trece oceanul, în cautarea unui mediu lipsit de ostilitati si-si gaseste linistea în SUA, devenind rezident în Los Angeles (1945). Peste zece ani se întoarce la Paris si îsi expune glorios lucrarile pentru un public pe care-l cucerise într-o perioada când a fi romantic echivala cu a fi extraterestru… Plin de succese, Gluckmann se întoarce pentru ultimii ani ai vietii la Los Angeles. Aici stârneste o admiratie nedisimulata si din partea acelora care se credeau deasupra tuturor – vedetele de la Hollywood. Moare în 1973 si lasa prin muzee si colectii particulare dovada ca femeia vine pe Pamânt, nu dintr-o coasta adamica, ci dintr-un atelier de sculptura al Paradisului.
PAUL IOAN
Comentarii