Cand au aparut primele obiecte de portelan? Evident, vorbim despre numeroasele scoli de prelucrare a mineralelor din China antica, deoarece a spune „portelan” înseamna a evidentia unul dintre marile secrete ale geniului acestui popor asiatic. Misterul originilor acestei inefabile materii prime pentru splendidele elemente de decor si uz casnic persista si, daca veti avea curiozitatea, veti constata ca exista însisi istoricii chinezi nu se pot pune de acord.
Din multele variante ale „radacinilor portelanului” reies doua aspecte esentiale: 1. Cand argila obisnuita a început sa fie amestecata cu ingredientul numit kaolin (dupa muntele din care se extrage, Kao-ling), atunci se poate vorbi despre portelan propriu-zis; 2. A fixa perioada debutului industriei chinezesti a portelanului înseamna a ne referi la o dinastie anume, întrucat mai multe familii de suverani – derulate începand cu secolul II d.Ch. Si terminand cu secolul XIV – sunt considerate a fi promovat, într-o forma sau alta, acest material de lux.
Imparatii chinezi au avut la dispozitie, conform traditiei, scoli de maestri artizani care creau obiecte dintre cele mai fine, din materiale cat mai scumpe. Se pare ca jadul era materia prima favorita si ca, datorita patinei si stralucirii sale, ar fi întarziat „explozia” portelanului. Dar descoperirea amestecului kaolinic translucid si cu „sunet divin” la atingere a facut ca suveranii dinastiei Yuan (1279-1368) si apoi Ming (1368-1644) sa faca sa triumfe portelanul, în variantele pe care le cunoastem astazi.
Unii istorici spun ca începuturile se întorc în secolul VII, în timpul dinastiei Tang. Desi ipoteza este contestata (în pofida unor „artefacte Tang” descoperite), se pare ca în acea perioada s-au descoperit secretele principale ale obtinerii obiectelor de portelan: 1. Numai doua culori minerale pot fi aplicate la prima „coacere” a portelanului, care se desfasoara la o temperatura foarte înalta, de aproximativ 1400-1450 grade Celsius; aceste culori sunt albastru de cobalt si rosu de cupru; 2. Înainte de a doua „coacere”, cand temperatura cuptorului este mai mica (800-850 grade Celsius), se pot aplica si alte culori pentru a realiza desene, fara temerea ca acestea s-ar putea descompune… Dar, sa fim seriosi! Secretul aplicarii „glazurii” portelanice, în stil chinezesc, este înca un mare secret, chiar daca europenii au furat multe taine ale acestei „argile divine”.
O înversunata competitie s-a desfasurat de-a lungul veacurilor între scolile de portelan din nordul si sudul Chinei – unde acest gen de artizanat a început mai tarziu si s-a consacrat o data cu domnia lui Jing-De (secolul XI). Însa „Sudul” a fost cel care a scos la iveala încantatorul portelan alb, fara nici o pictura aplicata, facand notorie celebra culoare „alb de China”. Din acest kaolin de exceptie se realizeaza exclusiv figurine. Primii care au deschis „safe-ul” cu portelan chinezesc au fost arabii, în secolul IX. Ei vorbeau despre portelan care despre o „argila fina prin care se vede apa”.
Europenii l-au descoperit abia în secolul XVIII, prin misionarul si spionul francez François Xavier d'Entrecolles” (calugar iezuit). Numai ca descrierile amatoristice ale acestuia nu le-au prea fost de folos mesterilor europeni, si abia dupa aparitia memoriilor împaratului Qian-Long (anul 1743) au fost decriptate tainele elaborarii minunilor din portelan. Istoricii afirma ca regele Poloniei, August cel Puternic, a fost cel care a promovat manufacturarea portelanului european, în secolul XVIII, iar la scurt timp a aparut scoala de la Meissen.
PAUL IOAN
Comentarii