Craciunul nu este doar o sarbatoare a bucuriei si a luminii. Este si un moment in care oamenii se simt protejati. Este momentul cand multumesc Domnului pentru ajutorul dat in cursul anului care a trecut, adresandu-i rugi pentru o protectie viitoare. Asa cum odinioara stramosii nostri romani aduceau ofrande zeilor casei, lari si penati, oameni zilelor noastre aprind lumanari si pun flori in dreptul icoanelor.
In multe dintre tarile catolice, Sfanta Iesle este aproape nelipsita, aducand un plus de bucurie celor din jur. Reprezentarea ieslei, idee apartinand Sfantului Francisc din Assisi, s-a raspandit repede in lumea catolica, bisericile realizand scena cu oameni vii, cu statui sau cu papusi mecanice. Totul a devenit o reprezentare culturala de buna calitate, pana in momentul cand, din motive politice, in secolul al XVIII-lea au fost interzise. Atunci au aparut aceste iesle miniaturale care isi gaseau locul in fiecare casa.
In Italia mestesugarii s-au intrecut pe ei insisi. Sfanta Fecioara cu Pruncul, Sfantul Iosif si nelipsitele animale boul si magarul, statuete confectionate din lut, din ghips sau din ceara sunt plasate intr-un peisaj deosebit. Poate fi o grota, un colt de padure, iar in fundal se pot vedea luminile Bethlehemului. Exista o concurenta tacuta intre bisericile care le expun si, evident, intre mesterii care le confectioneaza, cei mai priceputi dovedindu-se cei din Neapole. Mestesugul a devenit insa o arta desavarsita in sudul Frantei, in Provence, unde a fost adus de sticlari venetieni, miniaturile de lut primind ulterior semnatura lui Lagnel (1764-1822).
Vandute la Marsilia, in 1803, figurinele sale s-au bucurat de un succes enorm, cu atat mai mult cu cat Sfanta Iesle era plasata in centrul unui sat provensal. Figurinele, de cele mai multe ori de marimea unui deget, au primit numele de "Santos", ceea ce in provensala inseamna "Sfant mic". In Provence confectionarea ieslelor este o veritabila institutie, la care mici si mari participa cu egala bucurie, imaginatie si fantezie. Familiile sunt intr-o permanenta competitie. Cadrul este intotdeauna cel al satului din care nu lipsesc moara, podul, raul sau lacul. Lumea rurala este reprezentata prin cele doua mari comunitati: pastori si tarani si sunt etalate toate meseriile satului: tocilari, potcovari, hangii, tinichigii. Apar de asemenea si tipuri specifice orasului: vanzatoarea de flori, laptareasa, vanzatoarea de castane.
Personalitatile provensale isi gasesc si ele locul aici. Actorul Blondel este imortalizat ca primar, poetul Frederic Mistral in chip de vanator, iar entomologul Henri Fabre apare ca pastor culcat in iarba. Toti devin "santos". Personajele biblice isi pastreaza insa intreaga maretie, Sfanta Familie este asezata in iesle abia cand cei ai casei se intorc de la liturghie, iar Magii abia in ajunul Bobotezei. Toata aceasta lume minuscula a dat nastere unei noi meserii, aceea de "santonier". Este de fapt o arta care n-a fost atinsa de industrializare si mecanizare.
Totul se face manual, dintr-un amestec de argile, rosii si cenusii. Aceasta munca, deosebit de migaloasa, presupune pasiune si talent si se pare ca mesterii intrunesc aceste calitati. In orase, micutii "santos" se pun in vanzare inca din vara pentru ca oamenii sa le poata cumpara din vreme, pe rand, fara a face o gaura prea mare in punga. Intre 6 decembrie (Sfantul Nicolae) si Boboteaza (6 ianuarie) se organizeaza un targ al acestor miniaturi la Marsilia, considerata din 1803 capitala "Santoneriei".
Din 1901, aici se organizeaza si multiple concursuri pentru ieslele de familie sau cele bisericesti, care se monteaza in cantec de colinde. Sindicatul santonierilor participa la congresele internationale organizate din trei in trei ani in orase diferite: Roma, Munchen, Paris, pentru ca meseria s-a raspandit in lumea intreaga.
Cu acest prilej sunt expuse sute de iesle venite de pretutindeni, de pe toate continentele, purtandu-te intr-o lume care expune cate ceva dintr-un spatiu in care realitatea si basmul merg umar la umar.
IRINA STOICA
Comentarii