Analiza… analizelor

    În repetate rânduri, diversi cititori ne-au întrebat în ce masura, daca îsi fac cu regularitate analizele, se pun la adapost de agresiunea diverselor boli si în ce masura aceasta practica, la moda în tarile civilizate, reprezinta o masura cu caracter preventiv, deci profilactic, în lupta pentru sanatate. Pe parcursul a doua articole sa tratam aceasta tema.
    În repetate rânduri, diversi cititori ne-au întrebat în ce masura, daca îsi fac cu regularitate analizele, se pun la adapost de agresiunea diverselor boli si în ce masura aceasta practica, la moda în tarile civilizate, reprezinta o masura cu caracter preventiv, deci profilactic, în lupta pentru sanatate. Pe parcursul a doua articole sa tratam aceasta tema. Trebuie, într-adevar, sa recunoastem din capul
     locului ca, pe marginea efectuarii periodice a analizelor, s-a creat în ultimele decenii o autentica psihoza sociala, pozitiva de altfel, dar, din nefericire, ea s-a transformat într-o autentica fetisizare a acestor practici de laborator care pot ascunde multe lucruri, cu influente negative asupra sanatatii. Medicii, din pacate, nu sunt straini de aceasta realitate care a dus adeseori la birocratizarea exercitiului medical, birocratizare ce se constituie într-o autentica criza a medicinii moderne, constând printre altele, din faptul ca se pune pedala cum se spune, deci accentul, pe analize, în dauna dialogului clinic medic-bolnav. Analizele aduc, desigur, elemente hotarâtoare în stabilirea diagnosticului, motiv pentru care apelul la ele este pe deplin justificat si logic. Exista însa, din nefericire, si o alta motivatie a acestui apel, motivatie foarte putin cunoscuta, si care tine de asa-numita dubla finalitate a analizelor si a retetelor, documentele cele mai frecvent folosite în practica medicala si care în esenta, se constituie într-un limbaj propriu dialogului medic-bolnav.
         Iata despre ce este vorba. Medicii au, dupa cum se stie, obiceiul – putem spune chiar principiul – de a introduce un obiect, mai bine zis un element intermediar, între ei si bolnavii pe care îi consulta si îngrijesc, si asta mai ales când dialogul clinic este din multiple motive, pauper,
     deficitar. Acest obiect, acest element intermediar este reprezentat cel mai adesea de reteta sau de retetele, precum si de analiza sau analizele recomandate respectivului bolnav. Merita sa stim însa ca, asa cum am mai spus, analizele si retetele au o dubla finalitate si aceasta pentru urmatoarele doua motive. Unu: de a prescrie bolnavului anumite analize si explorari, ca si anumite medicamente considerate a-i fi necesare. Doi: de a proceda astfel si pentru faptul ca analizele ca si retetele în cauza se substituie în cele din urma dialogului clinic medic-bolnav, substitutie impusa fie din considerente de comoditate, fie din faptul ca medicul este prin definitie suprasolicitat si aceasta mai întotdeauna. Într-o asemenea optica si conceptie, analizele si retetele îndeplinesc implicit si roluri securizante, protectoare, dar, în mod cu totul paradoxal, nu pentru bolnav, cum am fi tentati a crede, ci pentru medic. Mai este demonstrat, de asemenea, si tot de pe pozitiile psihologiei medicale ca, daca un medic introduce în circuitul sau lucrativ profesional prea multe analize si prea multe explorari, sau prea multe retete si tratamente de tot felul, el o face, cel mai adesea, nu spre a veni în ajutorul bolnavului, asa cum am fi tentati a crede la prima vedere, ci a se disculpa fata de sine însusi pentru faptul ca n-a fost în stare, iar uneori chiar n-a vrut, sa lege o relatie autentica si fructuoasa între el si bolnavul pe care îl consulta. Din acest motiv, când un medic trimite de îndata bolnavul care îi vine pentru o radioscopie cardio-pulmonara sau alta explorare de acest gen el face desigur aceasta din mai multe motive: pentru faptul ca este pe deplin convins de valoarea acestei explorari, dar si pentru a se scuti pe sine de efectuarea unei anamneze, (adica de culegerea, de la bolnav, a acelor informatii necesare pentru orientarea consultului si a stabilirii diagnosticului), ca si de introducerea în circuitul functional a unui dialog constructiv si ultranecesar ca si de efectuarea inspectiei, palpatiei, percutiei si ascultatiei, metode traditionale de explorare, care au trecut de Proba Aspra a Timpului.