În principiu, doi termeni aparent fara legatura între ei – postul alimentar (religios) si autofagia (medical) – se refera de fapt la un singur lucru, respectiv la un anumit tip de comportament nutritiv temporar sau permanent.
Prezinta un scop comun, autofagia fiind un proces natural de autoconservare, prin care organismul recicleaza celulele deficitare, în vederea reînnoirii si a refolosirii lor si îndeparteaza celulele ce nu mai pot fi reciclate, acestea fiind practic moarte.
Procesul este întotdeauna prezent în organism, într-o anumita masura autonom, însa cresterea sa substantiala are loc în perioada de înfometare (lipsirea de nutrienti), când scad nivelurile de glucoza.
Abtinerea de la mâncare este principalul factor de accelerare al autofagiei: când creste perioada în care simtim senzatia de foame, celulele recicleaza tot ce este vechi si inutil din interiorul lor, reîntinerind corpul.
Atunci când nu primeste hrana, organismul începe sa „devoreze” depozitele aflate la dispozitie, inclusiv celulele îmbatrânite si bolnave, proteine deteriorate, virusuri si bacterii, facând loc pentru regenerarea unor celule noi si sanatoase.
În contextul dat, „postul negru” reprezinta interdictia de a mânca orice fel de alimente pe o anumita durata, fiind permis numai consumul de apa, nu si de alte lichide.
Ca purificare a organismului de toxinele din unele alimente, postul este benefic pentru sanatatea corporala si intelectuala. El declanseaza autofagia si genereaza doua mari efecte benefice: stimuleaza procesul de autoconservare prin care organismul recicleaza celulele deficitare si le îndeparteaza pe cele nereciclabile, care mor, si totodata stimuleaza renovarea completa a corpului, încetinind procesul de îmbatrânire prin eliminarea „gunoaielor” celulare si înlocuirea lor cu componente celulare noi.
De retinut însa ca restrictiile alimentare severe pot provoca si probleme de sanatate, ca scaderea masei corporale, a densitatii minerale osoase, un risc crescut de anemie, de calculi biliari etc. În acelasi timp, parerile sunt diferite cu privire la durata postului pentru ca autofagia sa-si produca efectele.
Studiile efectuate cu o temeinica fundamentare stiintifica nu au putut sugera cu claritate o durata optima a postului în scop de autofagie, care sa se potriveasca oricarei persoane.
Odata început postul intermitent, în general pe timpul noptii, se declanseaza un complex de procese în corpul nostru, inclusiv autofagia. Când organismul simte foamea, adica lipsa nutrientilor, începe reciclarea celulelor alterate, a proteinelor si a aminoacizilor alterati.
Se presupune ca atunci când postim, pierdem masa musculara, ceea ce este fals. Din punct de vedere al sanatatii, scopul postului este sa se stimuleze o stare de înfometare agreabila astfel încât autofagia sa poata fi activata din plin. Succesul este asigurat când reusim sa acceptam foamea cu o atitudine pozitiva, ca fiind benefica pentru sanatate.
Când începem sa simtim foamea, se obtin urmatoarele efecte benefice pentru organism: autofagia a intrat în actiune, detoxificarea intracelulara lucreaza din plin, enzimele de revitalizare actioneaza accelerat, proteinele defecte sunt folosite integral, eliminarea substantelor toxice din organism se desfasoara masiv, ca efecte secundare, are loc o reducere a greutatii si a grasimii corporale.
În starea de înfometare, „uzinele de reciclare” din interiorul celulelor sunt activate si noi proteine sunt sintetizate din proteinele defecte sau reziduale. Autofagia ajuta la refacerea celulelor într-un interval de timp mult mai scurt, subiectul scapând de oboseala corpului si a mintii, capatând un surplus de energie la munca si la viata. Când ajungem sa simtim confortabil senzatia de foame, avem dovada ca reciclarea functioneaza printr-un proces declansat în mod constient.
Postul intermitent se tine cu întreruperi, respectiv de a nu mânca pe o durata de 1-2 zile, dupa care se manânca într-un anumit interval de timp, care se întinde pe o zi sau doua.
Aceasta „foame programata” se alege în functie de suportabilitate, de activitatea desfasurata, de programul de munca etc. Ignorat mult timp de stiinta, postul intermitent a fost adus în actualitate dupa anul 2000 prin studii si analize care au evidentiat beneficiile acestuia si l-au recomandat ca fiind util pentru un stil de viata sanatos (mai util decât medicamentele si tratamentele, în anumite afectiuni).
Cea mai usoara metoda de post intermitent este de a lua cina în jurul orelor 17:00-17:30 si a nu mai mânca pâna a doua zi în jurul orelor 8:00-8:30, o pauza de mâncare de aproximativ 14-15 ore.
Ideal ar fi ca pauza de mâncat sa fie de 16 ore, însa este dificil pentru majoritatea persoanelor. Cei mai multi suporta mai usor si practica postul intermitent astfel: de 14/10, adica de a nu mânca timp de 14 ore si în a mânca în restul perioadei de 10 ore sau de 15/9.
Sunt si persoane care manânca numai o singura data pe zi, un tip de post intermitent numit 23/1, în care o persoana posteste 23 de ore, folosind numai o ora pentru a mânca.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii