Anatomia secundei      Secolul „nano”

    Un nanometru înseamna o sutime de miliardime de metru. Altfel spus, este cam distanta pe care pot fi însirati.
    Un nanometru înseamna o sutime de miliardime de metru. Altfel spus, este cam distanta pe care pot fi însirati… opt atomi. Notiuni filozofice? Ei bine, aflam ca inginerii prezentului proiecteaza deja tehnologii, aparate si mecanisme pentru viitoare tehnici ale secolului XXI, la care totul se masoara în nanometri! O fotografie – trucata, bineînteles – din prestigioasa revista Time arata o clasica furnica, de cam 6 mm lungime, tinând în mandibule un microcip patrat cu latura de 1 mm si „gros” de… 300 nanometri – dar care cip – foarte „capabil” de altfel, ca numar de circuite încorporate – este un adevarat urias fata de ce va sa vina. Caci, daca la ora actuala electronistii si biologii au creat (la Universitatea din Dortmund) biomicrocipuri capabile sa se strecoare în cele mai fine vase de sânge din corpul uman, nanotehnologii de mâine vor proiecta cipuri de marimea unei celule umane! La ce vor folosi? La echiparea computerelor în primul rând (capul de citire a unor PC-uri „lectureaza” pe harddiscuri pe lungimea a… 300 de atomi…) Apoi, în produsele farmaceutice, unde nanocapsule cât o celula vor „investiga” celule reale din tesuturile spre care vor fi trimise si vor elibera doze terapeutice de medicamente spre cele bolnave. Sau la calibrarea instrumentelor de mare finete – cum se întâmpla la universitatea britanica Huddersfield, unde laboratorul de nanotehnologii atinge, în prelucrari, o acuratete de o zecime de miime de milimetru.
         Produsele nanoindustriilor sunt, bineînteles invizibile. Se lucreaza la ele în conditii de curatenie totala, caci un fir de praf chiar la dimensiunile unei… nanograunte poate compromite toata seria de cipuri, iar stranutul unui operator racit spulbera pur si simplu productia.
         Dar, cred nanoinginerii, nu este departe momentul când, de pilda, o combina seceratoare-treieratoare va functiona, pe baza unei combinatii de câmpuri electrostatice, propulsând deasupra lanului de grâu un nor de nanolacuste aproape invizibile, minusculi roboti burdusiti de nanocipuri inteligente, care, plutind la înaltimea spicului de grâu vor scutura, „zumzaind” ultrasunete, boabele coapte pe un covor, electrostatic, deci invizibil si el, lasând în urma lor doar paiele goale. Science fiction? Cu patru decenii în urma scriitorul Isaac Asimov imagina un nanosubmarin, care se deplasa, intr-o poveste, în interiorul unei artere umane. Echipajul – nanospecialisti micsorati astfel prin procedee SF – avea de dislocat un cheag de sânge, a reusit operatia si s-a întors teafar la marimea normala. Dar submarinul, ca idee de aparat chirurgical, iata, ca astazi functioneaza, urmând însa ca nanocipurile, nanorobotii si nanoinstrumentele pe care le-a conceput si le fabrica Homo faber, contemporanul nostru, sa intre, curând în productie de serie.