De ce, totusi, beau oamenii?

    
     Continuând tema articolului început în numarul precedent al revistei noastre, în cel de fata ne propunem sa va prezentam punctele de vedere ale stiintei în general la întrebarea cuprinsa în titlu. La aceasta întrebare s-au dat o multime de raspunsuri, dar nici unul dintre ele nu pare a fi pe deplin satisfacator, exhaustiv.
    
     Continuând tema articolului început în numarul precedent al revistei noastre, în cel de fata ne propunem sa va prezentam punctele de vedere ale stiintei în general la întrebarea cuprinsa în titlu. La aceasta întrebare s-au dat o multime de raspunsuri, dar nici unul dintre ele nu pare a fi pe deplin satisfacator, exhaustiv. Majoritatea dintre noi suntem pe deplin convinsi ca se bea numai din placere. Si, într-adevar, placerea reprezinta o preocupare si chiar o forta în viata omului. Nu întâmplator, filosoful grec de dinaintea erei noastre, Epicur, sustinea ca „placerea este scopul tuturor actiunilor noastre.” Si tot nu întâmplator, poetul romantic german din secolul al XVIII-lea, Novalis, sustinea într-o scriere a sa ca „placerea este Dumnezeul lumii”. Totusi, în materie de bauturi alcoolice, lucrurile nu stau chiar asa. Stim foarte bine, în acest sens, ca unora dintre noi nu le place berea, altora nu le plac anumite vinuri, iar multi avem rezerve din punctul de vedere al placerii fata de bauturile tari si chiar fata de whisky.    
     Medicii, psihologii, biologii si sociologii care au aprofundat aceasta tema de pe pozitii interdisciplinare, sustin si ei puncte de vedere cât se poate de diferite. Astfel stând lucrurile, au dreptate din acest punct de vedere si aceia dintre ei care sustin ca se bea pur si simplu din imitatie. Pledeaza pentru acest argument însusi faptul ca si copiii, asistând de regula la libatiunile alcoolice ale parintilor lor, vor ajunge în cele din urma prin a-i imita. Aceasta este si ratiunea pentru care frecventa tinerilor bautori este incomparabil mai mare printre aceia care provin din familii în care se bea în mod obisnuit, respectiv în care parintii le-au oferit de exemplu constant pe aceasta linie.    
     Dar tot atâta dreptate au si aceia care sustin ca adolescentii care apeleaza la bauturi alcoolice fac cel mai adesea acest lucru pentru a-si confectiona pe aceasta cale un aer fals, nefiresc desigur, de „maturitate”. Mai e apoi înca ceva de care trebuie sa tinem seama în aceasta problema: alcoolul este identificat de catre unii barbati cu însasi virilitatea si, se întelege deci, ca într-un asemenea cadru conceptual, este cât se poate de normal apelul unor adolescenti, dar mai ales al unor vârstnici, spre acest drog care sa le medieze aceasta falsa aparenta. Au dreptate însa si acei exegeti care, aprofundând aceasta tema, sustin ca se bea, printre altele, si din conformism, respectiv în contul acestui obicei care ne integreaza în ritualul habitual al politetii, conditionat de traditia întrunirilor prietenesti si de familie, unde exista traditia asa-numitei „tratatii”, din care nu lipsesc fireste bauturile alcoolice.    
     Un alt argument adus în discutie de catre exegetii aceleiasi teme pare, de asemenea, a fi cât se poate de convingator. Sa nu uitam, subliniaza acestia, ca alcoolul reprezinta un drog care înlesneste evadarea din cotidian, mijlocind în acelasi timp camuflarea, sau atenuarea starilor tensionale, chit ca toate aceste modificari au un caracter trecator. Sa nu uitam, de asemenea, ca se apeleaza adeseori la alcool spre a uita pe moment de o mama neîntelegatoare, de o sotie consomptiva, stiut fiind ca drogul mentionat tezaurizeaza certe virtuti psiho-anestezice de care ne putem servi spre a înabusi o umilinta profesionala, un esec sentimental etc. Nu sunt apoi deloc putini la numar aceia care apeleaza la bauturi alcoolice spre a uita de mizerie, de teroarea instabilitatii materiale, de amenintarea zilei de mâine etc. etc. Si, în sfârsit, o ultima motivatie în contul careia beau oamenii este dependenta.