Devoratorii de paranormal si horror-maniacii gasesc în lucrarile lui Francisco de Goya (1746-1828) o sursa exceptionala de inspiratie pentru cele mai tenebroase stari emotionale. Acest complex pictor spaniol – a carui opera se situeaza la granita dintre marii clasici si începuturile artei moderne – a strabatut perioade nefaste din punct de vedere psiho-somatic, care au influentat decisiv multi ani de creatie desfasurata într-o cvasitotala izolare.
Un soc asemanator cu acela acuzat de Beethoven atunci cand a surzit (la 32 de ani), Goya a resimtit pierderea acestui simt la douazeci si opt de ani. Era anul 1792 si trecusera optsprezece ani de cand era însurat cu Josefa, fiica unui maestru cu care studiase în particular (caci fusese respins de doua ori la intrarea în Academia Regala de Arte Frumoase).
Însa totul parca s-a stins pentru artist, iar un pesimism cronic l-a facut prizonier într-o serie halucinanta de lucrari (în aquaforte). Pierderea auzului a generat o stare de cadere psihica uluitoare. Lucrarile din acea perioada sunt dedicate cosmarurilor umane, decaderii morale si fantasticului morbid. Pentru cei apropiati, Goya devenise un fel de nebun ratacit într-o lume pe care nu o mai întelegea; multi au sugerat ca ar fi avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate. Ciclul intitulat de el „Caprichos” (tradus liber „Ciudateniile”) demonstreaza cat de mare nevoie avea maestrul sa se exteriorizeze prin arta pentru a-si pastra un echilibru devenit instabil. Din acei ani ai primelor crize a ramas un rasunator moto al ciclului cu oricina: Somnul ratiunii naste monstri.
În acest context ne intereseaza mai putin gloria capatata de Goya la Curtea Spaniei, cand a fost succesiv „pictorul regelui” pentru mai multi suverani si cand nu mai prididea portretele pentru sus-pusii din preajma tronului. Vom aminti doar ca abia a scapat de Inchizitie din cauza celebrei panze „Maja dezbracata” (pe care nu a vrut s-o modifice sau s-o distruga si de aceea a creat si „Maja îmbracata”, dar Inchizitia le-a confiscat pe amandoua în 1813; femeia respectiva parea sa fie Donna Alba, metresa unui mare nobil).
O noua perioada înnegurata avea sa cuprinda ultimii ani ai marelui maestru, atunci cand Spania era bulversata de o mare criza politica si militara, trebuind sa faca fata si invaziei trupelor franceze ale lui Napoleon. De asemenea, moartea sotiei l-a determinat pe Goya sa-si transforme menajera în iubita – o femeie mult mai tanara si care i-a daruit un copil nelegitim. Din ce în ce mai abatut si cu echilibrul sufleteste tulburat si de schimbarea atitudinii noului rege al Spaniei, Ferdinand VII, pictorul se izoleaza complet cumparand resedinta numita „Casa Surdului” (din cauza fostului proprietar, nu a sa). Aici lucreaza febril la un nou ciclu macabru intitulat „Lucrari întunecate”.
Picturile erau murale (caci nu voia sa le vada nimeni din afara), iar ulterior au fost transpuse pe carton. Din acea perioada dateaza faimoasa „Saturn devorandu-si fiii”, una dintre cele mai impresionante lucrari ale „groazei si canibalismului”. Zeul parca tasneste din bezna si musca un copil, aproape înghitindu-i o mana. Ochii ii sunt iesiti din orbita, precum ai unui nebun în plina criza… Maestrul avea deja creierul întunecat, îl obsedau fiinte monstruoase. Unii critici spun ca suferea de encefalita si ca ilustra tot ceea ce îi aparea în cosmarurile sale. A trecut definitiv în taramul întunericului la 82 de ani, lasand urmasilor începuturile picturii moderne si prevestindu-l pe Picasso.
PAUL IOAN
Comentarii